Revin după o îndelungată absență. Am avut parte de o săptămână și jumătate de munco-vacanță. Am făcut drum lung până la București să-mi iau viza pentru Germania, iar apoi am stat la Iași o săptămână pentru a participa la ISCOPAM. Prezentări de lucrări științifice pe diverse domenii ale matematicii, discuții cu noi cunoștințe din întreaga Europă, o excursie de neuitat în zona Neamțului, toate astea presărate cu intervenții ale trecutului în actualitate.
După vreo trei zile în care am fost ruptă de internet, mi-a fost foarte greu să revin la el. Am încercat să întind cât de mult am putut momentul în care va trebui să pun iarăși mâna pe butonul de start al calculatorului.
Revenind la Chișinău, realizez că nimic nu s-a schimbat. Aceeași atmosferă de caniculă, de lihnire atât afară, cât și în sufletele oamenilor, tinerii se îmbulzesc să prindă un loc la facultate (și nu știu de ce unii dintre ei au impresia că dacă depun dosarul în primele zile de admitere, au mai multe șanse - nu am reușit să găsesc logica în această gândire) și, bineîțeles, aceeași campanie electorală demult începută.
Nu-mi rămâne decât să mă pregătesc și eu de perioada de admitere la studii în România - am o săptămână în față în care voi fi prezentă la consulatul României la Chișinău pentru a da o mână de ajutor celor care vor să ne urmeze în România. Succes!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu