BRIO - Lead the way!

Zilele astea mi s-a întâmplat un lucru extraordinar. Cu peripeții sau nu, dar am ajuns să am norocul să particip la conferința BRIO, organizată de către AIESEC Iași. Evenimentul se desfășoară pe parcursul a trei weekend-uri și aduce în fața noastră unii dintre cei mai remarcanți speakeri din România. Ieri, la partea întâi a conferinței ni s-a reamintit, printre altele, că în momentul în care o informație pe care am achizioționat-o este transmisă mai departe, gradul de memorare poate ajunge la 70%. Așa că, urmând îndemnul lui Alexandru Popa, vă voi povesti ceea ce am găsit eu mai interesant în aceste două zile.

Cu toate că mare parte din ceea ce am auzit fie cunoșteam de mai înainte, fie aplicam în mod instinctiv, sunt fericită ca am participat la conferință. Repetiția este mama învățăturii, mai ales atunci când ceea ce ai de învățat ți se prezintă într-o altă formă, mai originală, depășind cadrul obișnuit cu ”emițător - receptor”.

Prima parte a conferinței de astăzi m-a cam pus pe gânduri. După dialogul purtat cu Bobby Voicu, mi-am cam dat seama că acord prea puțină importanță internetului. Faptul m-a cam speriat. Mi-am adus aminte brusc de copilăria mea, când îmi doream nespus de mult să ajung mare și mama îmi spunea să mă bucur cât timp mai am posibilitatea. Să fii ”mare” este greu. Bineînțeles, toate avantajele pe care le obții cu această calitatea de ”mare” sunt contrabalansate de niște obligații și responsabilități la fel de mari. Important este că am ieșit în pauza cu ferma convingere că de azi înainte mă voi schimba în mai bine, că mă voi îngriji de viitorul meu mai mult decât am făcut-o până acum.

Bobby Voicu - un personaj foarte interesant. La început părea cam supărat și agresiv. Până la finalul celor două ore mi-am dat seama că este un tip foarte tare (să-mi scuzați exprimarea, dar chiar este). Igorând faptul că limbajul pe care îl folosește nu este tocmai cel pe care suntem obișnuiți să-l auzim la conferințe și alte evenimente de acest gen, mesajul pe care l-a transmis a fost foarte motivant și revigorant. Când am mers în pauză să-i strâng mâna și să-i mulțumesc, am recunscut că până astăzi nu am auzit numele lui, iar când m-am uitat pe progamul evenimentului habar nu aveam cine este Bobby Voicu. Știu sigur că mi s-a părut amuzant faptul că invitatul nostru de astăzi este un oarecare ”Bobby”. Sună funny. Am venit acasă și am deschis blog-ul lui (www.bobbyvoicu.ro) și am văzut că are multe de spus și eu am multe de învățat de la el. Dintre lucrurile care îi plac (el ni le-a spus) m-am identificat cu marea. Doar că spre deosebire de Bobby care are o căsuță pe malul mării și merge acolo când îi vine dor, eu nu știu de ce tot vreau să merg la mare de câteva luni bune și încă nu m-am decis să o fac. Întotdeauna apar lucruri mai importante pentru moment, dispar banii și nu am mașină. Apropo, Bobby este pasionat de mașini, dar despre asta poate vă va povesti Denis (în momentul în care va decide să-și creeze un blog - până astăzi le-a considerat inutile).

Închei aici, merg să mai caut oameni interesanți în online. Noapte bună!

Cum am întâmpinat primăvara cu cântece și plăcinte...

Acest articol va fi mai mult un fotoreportaj decât un articol propriu zis. Evenimentul a ieșit bine - am confecționat mărțisoare alături de profesori, de Părintele Merticariu și Valentin Talpalaru, cu toții încântați de faptul că putem face ceva de care nu ne-am mai ocupat din copilărie. Am cântat mai mult decât ne-am așteptat, am servit lumea cu plăcinte și vin mai devreme decât am programat și am avut oaspeți mai entuziasmați decât am sperat. Acum vă las să vă uitați la poze și fug la treabă.

Martisor 2010

Vine primăvara și ne-am gândit împreună cu Asociația Tinerilor Basarabeni să organizăm ceva frumos. Ideea a venit pe neașteptate și ne-a surprins pe toți - o șezătoare! Nu am mai auzit de șezători de când eram mică și ne mai povestea bunica amintiri din tinerețea ei. Acum suntem în febra pregătirilor și mi-am găsit câteva minute ca să postez și pe blogul meu (să nu mă mai întrebe lumea de ce nu scriu nimic pe blog).

De ce mi se pare atât de extraordinară ideea? Probabil mă veți considera de modă veche, dar am o slăbiciune pentru lucrurile simple și frumoase pe care știm să le facem câteodată. Șezătoarea era o parte din viața fiecărui român cu câteva decenii în urmă. Ea nu este doar o întâlnire de seară în casa unei gospodine unde se adună fetele și muncesc - este și un act educativ. În timpul șezătorii fetele mai tinere învățau de la femeile deja măritate tot ceea ce ținea de casă, de gospodărie și chiar de dragoste. Flăcăii se întâlneau undeva în sat și veneau la fete cu muzica, iar întreaga șezătoare se termina cu jocul.


Prin această șezătoare ne-am propus să deschidem un ciclu de șezători care vor fi organizate cu diverse ocazii și ale căror obiective principale vor fi dezvoltarea interesului pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea tradițiilor și obiceiurilor specifice poporului nostru, cunoașterea folclorului, precum și dezvoltarea la tineri a respectului față de înaintași.


Promit să public în câteva zile și poze de la șezătoare. Deocamdată țineți-ne pumnii pentru ziua de mâine.

De ce, Basarabie, plâng
De-atâta jale şi dor?
De ce măcinat de vânt
Într-una-i al meu popor?

De ce ne dor părinţii
Şi fiii, şi neamul, străbunii?
De ce nu ne iartă Sfinţii
Pe noi, pierduţii în lume?

De ce nu mai văd neînfricaţii
Eroi ce luptau pentru tine?
Iar Dunărea, Prutul, Carpaţii
Nu vin şi acum să ne-aline?

De ce mi-e dor de Pământul
Clădit cu sânge şi sabie?
De ce mă-neacă cuvântul?
De ce mai plâng, Basarabie?

Vechiu Victoria - elevă clasa XII-a, Liceul "Iulia Hasdeu", Chisinau