duminică, 28 februarie 2010

BRIO - Lead the way!

Zilele astea mi s-a întâmplat un lucru extraordinar. Cu peripeții sau nu, dar am ajuns să am norocul să particip la conferința BRIO, organizată de către AIESEC Iași. Evenimentul se desfășoară pe parcursul a trei weekend-uri și aduce în fața noastră unii dintre cei mai remarcanți speakeri din România. Ieri, la partea întâi a conferinței ni s-a reamintit, printre altele, că în momentul în care o informație pe care am achizioționat-o este transmisă mai departe, gradul de memorare poate ajunge la 70%. Așa că, urmând îndemnul lui Alexandru Popa, vă voi povesti ceea ce am găsit eu mai interesant în aceste două zile.
Cu toate că mare parte din ceea ce am auzit fie cunoșteam de mai înainte, fie aplicam în mod instinctiv, sunt fericită ca am participat la conferință. Repetiția este mama învățăturii, mai ales atunci când ceea ce ai de învățat ți se prezintă într-o altă formă, mai originală, depășind cadrul obișnuit cu ”emițător - receptor”.
Prima parte a conferinței de astăzi m-a cam pus pe gânduri. După dialogul purtat cu Bobby Voicu, mi-am cam dat seama că acord prea puțină importanță internetului. Faptul m-a cam speriat. Mi-am adus aminte brusc de copilăria mea, când îmi doream nespus de mult să ajung mare și mama îmi spunea să mă bucur cât timp mai am posibilitatea. Să fii ”mare” este greu. Bineînțeles, toate avantajele pe care le obții cu această calitatea de ”mare” sunt contrabalansate de niște obligații și responsabilități la fel de mari. Important este că am ieșit în pauza cu ferma convingere că de azi înainte mă voi schimba în mai bine, că mă voi îngriji de viitorul meu mai mult decât am făcut-o până acum.
Bobby Voicu - un personaj foarte interesant. La început părea cam supărat și agresiv. Până la finalul celor două ore mi-am dat seama că este un tip foarte tare (să-mi scuzați exprimarea, dar chiar este). Igorând faptul că limbajul pe care îl folosește nu este tocmai cel pe care suntem obișnuiți să-l auzim la conferințe și alte evenimente de acest gen, mesajul pe care l-a transmis a fost foarte motivant și revigorant. Când am mers în pauză să-i strâng mâna și să-i mulțumesc, am recunscut că până astăzi nu am auzit numele lui, iar când m-am uitat pe progamul evenimentului habar nu aveam cine este Bobby Voicu. Știu sigur că mi s-a părut amuzant faptul că invitatul nostru de astăzi este un oarecare ”Bobby”. Sună funny. Am venit acasă și am deschis blog-ul lui (www.bobbyvoicu.ro) și am văzut că are multe de spus și eu am multe de învățat de la el. Dintre lucrurile care îi plac (el ni le-a spus) m-am identificat cu marea. Doar că spre deosebire de Bobby care are o căsuță pe malul mării și merge acolo când îi vine dor, eu nu știu de ce tot vreau să merg la mare de câteva luni bune și încă nu m-am decis să o fac. Întotdeauna apar lucruri mai importante pentru moment, dispar banii și nu am mașină. Apropo, Bobby este pasionat de mașini, dar despre asta poate vă va povesti Denis (în momentul în care va decide să-și creeze un blog - până astăzi le-a considerat inutile).
Închei aici, merg să mai caut oameni interesanți în online. Noapte bună!

2 comentarii:

  1. E adevarat, BRIO, anul acesta, s-a dovedit a fi o conferinta cum mai rar intalnesti in Iasi. Si asta a fost abia primul weekend, axat in special pe comunicare. Urmatoarele weekenduri vor fi despre antreprenoriat si leadership, si, daca as putea, as merge la ambele cu inima deschisa. De ce? E simplu. Pentru ca in felul asta ajungi sa afli niste adevaruri, sa vezi cu alti ochi lumea, sa te vezi pe tine din alte perspective, si in ultima instanta, sa incepi sa schimbi incetul cu incetul: pe tine, pe cel de langa tine, cartierul, orasul, comunitatea... Eu am fost cel mai mult impresionata de Alexandru Israil de la Guerrilla Marketing. Sa ai ocazia sa vorbesti cu cel mai pregatit trainer de la Guerrilla Marketing din Romania este un lucru care intr-adevar ti s-ar putea intampla o singura data in viata. Sa mai si profiti de aceasta ocazie e deja o realizare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Iulia. Din pacate nu am putut ramane la a doua parte a conferintei de Sambata si am ratat aceasta bucurie de care ai avut tu parte. Insa iti impartasesc entuziasmul. Dupa doua zile de conferinte am sustinut azi dimineata o prezentare si am primit o placere foarte mare pentru ca am pus in aplicare ceea ce am invatat acolo. A fost un succes.

    RăspundețiȘtergere