Where the hell is Matt?

Prea tare tipul! A călătorit în peste 50 de țări prin intermediul AIESEC.

http://www.wherethehellismatt.com/

Der zweite deutsche Wunder

Hier sind einige Photos von Düsseldorf - eine schöne Stadt die überzeugt mit einem außergewöhnlich großen und vielfältigen kulturellen Angebot. Brauhäusern in der Altstadt und attraktive Shoppingmeilen - alle dieser finden Sie hier. Ich bin sehr glücklich, weil ich die Chance habe, in Düsseldorf vier Monaten zu verbringen.

Deutschland

Prima minune a Germaniei

Konstanz! Un oraș excepțional situat la locul de ieșire al Rinului din lacul Bodensee, în sudul Germaniei - la frontiera cu Elveția. Universitatea din Konstanz este destul de tânără (are aproape jumătate de secol), dar este considerată una dintre cele mai bune din Germania. Marele lac, munții care se află la doar o aruncătură de băț (cum spune românul), apropierea de țări europene precum Elveția, Liechtenstein și Austria, o deschidere a Universității Konstanz către acorduri bilaterale și facilitățile acordate studenților, fac din acest mic oraș un centru atrăgător pentru mulți tineri din întreaga lume.

Boala sufletului

Toţi ştim despre o boală din Africa Centrală, numită boala somnului. Trebuie să ştim însă că există o boală asemănătoare care atacă sufletul - şi care e foarte periculoasă, pentru că se instalează fără a arăta vreun semn. Când observaţi cel mai mic semn de indiferenţă şi lipsă de entuziasm faţă de semenii voştri, fiţi pe fază! Singurul mod de a preveni o asemenea boală este să înţelegi că sufletul suferă, suferă mult, când îl obligăm să trăiască superficial. Sufletul are nevoie de lucruri adevărate şi profunde.

Paulo Coelho

Сât de simplu pare, nu?

De ce iubim Copoul?

Copoul este un fenomen cunoscut pe larg în România și țin să menționez că este într-adevăr un fenomen și nu doar un cartier al Iașului. Noi, studenții, ne obișnuim repede cu Copoul. Când venim la facultate, Copoul este cel care ne întâmpină și ne aduce cei mai buni prieteni.

Iarna în Copou trece parcă mai repede decât în alte ținuturi ale țării - Copoul nu iubește iarna și iarna nu se reține în Copou, iar primăvara vine prin surprindere, blocându-ne toate simțirile pentru câteva zile. Are el un dar de a ne surprinde în fiecare primăvară (chiar dacă l-am mai văzut și anul trecut, și acu doi ani) - în fiecare an e parcă altul, parcă tot mai frumos, parcă tot mai verde și mai înflorit.

Este un adevăr general cunoscut faptul că oamenii sunt niște ființe foarte adaptabile, iar dintre oameni cei mai adaptabili sunt studenții. Iar atunci când e vorba de primăvară pe Copou ne adaptăm cu viteza luminii. Gecile groase și fularele dispar instantaneu, iar în locul lor apar rochițe, fustițe și eșarfe subțiri. Balena devine și ea deodată populată. A se observa faptul că o populează cam aceeași indivizi în toată ziua, cu mici diferențe. Cei care au reușit să o facă primii țin mult la locul lor câștigat pe marginea bordurii de lângă fântâna arteziană din Pușkin. Părculețul din fața corpului B nu rămâne cu nimic în urmă și adună toți doritorii (sau mai bine zis doritoarele) de înghețată și pe cei care mai apucă să-și ia câte o shaworma din bursa întârziată. Băncile de pe marginea bulevardului sunt rezervate pentru cavalerii cu ochelari de soare pe nas, ale căror priviri scanează împrejurimile căutând cea mai scurtă fustiță.

Adevărul e că la învățat nu prea ne mai trage și culmea e că tocmai acum, în săptămâna în care începe sesiunea de examene parțiale. Soarele de afară, râsetele care se aud pe sub geamuri, mirosul florilor ce răzbate până la etajul patru nu prea te lasă să stai liniștit deasupra cărților, iar cele 7x5=35 de cursuri și tot atâtea seminarii nu intră delor în creierașele noastre, chiar dacă știm că va trebui să le introducem cumva încolo (în cel mai rău caz cu ajutorul unui chirurg). Și aici revin iarăși la ingeniozitatea și inspirația studenților care, atunci când se întorc din vacanța de Paște, își iau câte o păturică de acasă și se mută la învățat în parc.

Și atunci de ce iubim Copoul? Pentru că și el ne iubește pe noi!

Mixer de creieri si nervi

Pentru cei care aveți parțiale și foarte mult de învățat - știu că în astfel de momente se manifestă dorința de a face curat sau mâncare, de a spăla, de a găsi tot felul de activități extrem de importante cu singurul scop ascuns de a evita studiul. Noi cu fetele nu ne-am lăsat mai prejos și am organizat o seară de ghicitori. Vă las și vouă una care mi-a plăcut.

Un orb intră într-un restaurant și comandă o supă de broască țestoasă. Chelnerul îi aduce supa, orbul o gustă, se duce la baie și se sinucide. De ce s-a sinucis orbul?

Aștept presupunerile voastre.

Cu bunicul, ce facem?

A fost odată ca niciodată o țară în care trăiau moșnegi, babe și copii. În țara aceasta doar la 1 iunie se făcea Ziua Copiilor, restul zilelor erau Zile ale Moșnegilor și ale Babelor. Moșnegii și babele primeau pensii, copiii nu primeau pensii; moșnegii și babele aveau voie să voteze, copiii nu aveau voie să voteze.

Când copiii nu erau cuminți, moșnegii și babele îi băteau. Copiii se temeau de moșnegi și babe, moșnegii și babele se temeau de moarte. Și cu cât mai tare se temeau de moarte, cu atât mai mult îi băteau pe copii.

Cândva, în țara aceasta, în afară de moșnegi, babe și copii, au mai fost și adulți, numai că ei au plecat cu toții la muncă în Irlanda și la Moscova...

E un fragment izbitor din piesa ”Cu bunicul, ce facem?” a lui Constantin Cheianu, rostit de Valerica - fetița rămasă cu fratele și bunicul după ce părinții au plecat la muncă în Irlanda și la Moscova...

(Photo) 7 aprilie 2010

La un an după evenimentele din 7 aprilie 2009 liderii tuturor (aproximativ tuturor) partidelor politice din Republica Moldova, intelectuali, oameni de vază din arta și cultura basarabeană, tineri și mai puțin tineri s-au reunit cu toții în fața clădirii Parlamentului pentru a-i comemora pe cei care au pus bazele unui nou început. Am fost prezenți la miting împreună cu colegii din Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași, noi care acum un an eram pe partea cealaltă a Prutului, mai exact la vama din Sculeni, scandând ”Vrem acasă!”. Astăzi totul a fost mult mai liniștit - am reușit chiar să facem câteva poze cu prim-ministrul țării, Vlad Filat, cu Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu. La 18.00 am mers la spectacolul ”7 aprilie 2009”, un spectacol excepțional și emoționant. Mi-a plăcut o frază rostită de Vlad Filat la finalul piesei - ”Trecând peste toată durerea, e nevoie să vedem și partea pozitivă a lucrurilor - 7 aprilie 2009 ne-a oferit un nou început, un început pe care nu avem dreptul să-l ratăm!”

7 aprilie - parcă același, dar totuși altul

E un an de când am trăit cu toții acel 7 aprilie pe care nu-l vom uita niciodată. Multe lucruri s-au schimbat de atunci. Am mai avut o campanie electorală, am luptat umăr la umăr cu oameni de vază din Moldova pentru a scăpa de guvernarea comunistă, am reușit să facem primii pași în această direcție, iar înainte ne așteaptă o luptă și mai grea, chiar dacă mai liniștită.

Mâine în Piața Marii Adunări Naționale se organizează un miting pentru comemorarea evenimentelor din aprilie 2009. De câteva zile atmosefra în Chișinău s-a încins. Apropierea datei de 7 a pus un pic de jar pe foc. Au început să fie făcute publice filmări din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Părerile despre cele întâmplate continuă să fie împărțite și la un an după acele evenimente tragice răbdarea oamenilor începe să se termine. Puțini sunt cei care înțeleg că oricât nu ne-ar durea de mult, prioritatea statului acum este alta - trebuie să trecem peste criză, trebuie să ducem la bun sfârșit ceea ce am promis partenerilor externi. Este important să descoperim ce s-a întâmplat la 7 aprilie, dar nu putem lăsa baltă restul activităților. Nu putem trăi doar cu trecutul, precum nu putem trăi doar cu viitorul. Este nevoie să găsim atât de mult căutata cale de mijloc.

Dar până o găsim vom merge pe 7 aprilie 2010, la 10.00, să aprindem o lumânare pentru victimele protestelor de acum un an și să le spunem mulțumesc celor care au început ceea ce ne-a adus până la urmă libertatea.

Человек рождается один, и умирает тоже один. Это естественно. (Андрей Харитонов)

Aceeași lumină pentru toți

În noaptea sfântă în Moldova pot fi urmărite fenomene pe care în celelalte zile nu prea le observi. Întreaga populație a Republicii, inclusiv tinerii, se ”îndreaptă” către biserică. Am pus ghilimelele pentru că încă suntem departe de imaginea adevăratului credincios. Cu toții am mers după lumină sfântă și pentru a sfinți puținele sau multele bucate pe care le avem pe masa de Paști, puțini însă au fost cei care au fost prezenți într-adevăr cu sufletul la întreaga slujbă.
Un lucru m-a bucurat însă mult. În noaptea sfântă suntem cu toții la fel, lumina este aceeași pentru toți, indiferent de limba pe care o vorbim, de diferențele culturale, de interesele economice și politice. Părintele ne-a urat tuturor același Hristos a înviat!, ne-a stropit pe toți cu aceeași apă sfințită și cu toții, pe lângă toate celelalte, am avut ouă roșii. Nu am putea oare trăi în aceeași armonie încă 364 de zile pe an?

Hristos a înviat!

E bine-n gara ca miroase a dor...

E 12.33 noapte. Trecand peste melancolia din piesa lui Tudor Gheorghe, jumatatea de ora pe care am petrecut-o azi in gara nu mi s-a parut tocmai cea mai frumoasa. Iubesc Iasul pentru o groaza de lucruri, dar autogara Codreanu nu se numara printre ele. Cu toate astea, are si ea un farmec anume - noroi, tigani, soferi sictiriti, localuri dubioase, taximetristi cu saci de cartofi in portbagaj etc. etc.

Dupa patru ore de hurducait in microbuz pe drumurile noastre toate am ajuns acasa - am admirat din nou Chisinaul noaptea (de data asta pe ploaie), am mancat pizza pregatita de mama, mi-am revazut motanul si am stat la taclale cu parintii o buna bucata de vreme. Mi-a fost dor de toate astea. Mi-a fost foarte dor, asa ca - Veniti acasa, dragi studenti, ca bine mai e!