A fost odată ca niciodată o țară în care trăiau moșnegi, babe și copii. În țara aceasta doar la 1 iunie se făcea Ziua Copiilor, restul zilelor erau Zile ale Moșnegilor și ale Babelor. Moșnegii și babele primeau pensii, copiii nu primeau pensii; moșnegii și babele aveau voie să voteze, copiii nu aveau voie să voteze.
Când copiii nu erau cuminți, moșnegii și babele îi băteau. Copiii se temeau de moșnegi și babe, moșnegii și babele se temeau de moarte. Și cu cât mai tare se temeau de moarte, cu atât mai mult îi băteau pe copii.
Cândva, în țara aceasta, în afară de moșnegi, babe și copii, au mai fost și adulți, numai că ei au plecat cu toții la muncă în Irlanda și la Moscova...
E un fragment izbitor din piesa ”Cu bunicul, ce facem?” a lui Constantin Cheianu, rostit de Valerica - fetița rămasă cu fratele și bunicul după ce părinții au plecat la muncă în Irlanda și la Moscova...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu