Îmbătrânesc

Tot ieri seară în tren. Între 23.00 și 01.00. Eu nu prea mai am contact cu adolescenții, cu tinerii care umblă prin cluburi, cu cei care se îmbată. Serviciul de ieri a fost greu din punct de vedere psihologic. Mă uitam la toți tinerii ăștia, care de fapt sunt încă niște copii, cu sticlele de alcool în mână, plecând într-un oraș la o oră depărtare cu trenul pentru a se distra. Eu cred că m-am pierdut pe undeva cumva, am îmbătrâni și nu mai înțeleg. Le zic colegilor - eu în jumătate de an nu mi-am găsit o dată cheful suficient de a merge de acasă până în parte cealaltă a orașului într-un club. Mie mi se pare că e prea departe. Și copiii ăștia vin cu trenul de hăt unde. Mă gândesc ce fac părinții acestor copii. Un singur lucru m-a bucurat - era o tânără, să fi avut vreo 17 ani, cu părul în toate culorile lumii, ciorapi negri rupți, fustă scurtă, scurtă de piele, sticla de bere în mâna dreaptă, iar în mâna stângă...o carte! Înseamnă cu nu e totul pierdut.