Cum schimbam lumea

Joi, 28 ianuarie 2010, am participat impreuna cu cativa colegi de la Asociatia Tinerilor Basarabeni din Iasi la conferinta de lansare a proiectului "Noii Pasoptisti" , initiat de Fundatia Synergetica. Proiectul in sine pare a fi destul de dragut, cu toate ca in sala au fost prezente si anumite persoane care l-au privit foarte sceptic si pesimist.
Ideea acestui proiect a pornit de la constatarea ca Romania de astazi nu este chiar tara in care ne-am dori sa traim, ca majoritatea romanilor se simt rusinati de propria natiune si ca valorile si comportamentele incurajate de societatea actuala nu sunt tocmai cele mai corecte din punct de vedere etic si moral. In cei 20 de ani de viata independenta nu am reusit sa urcam pe scara valorii, ci, mai curand, sa coboram cateva trepte.
Printre invitati am gasit persoane cu nume mari - fostul rector al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" - Dumitru Oprea, directorul Ziarului de Iasi - Andi Lazescu, profesorul Catalin Turliuc de la Facultatea de Istorie, Aldous Mina de la US Peace Corps Iasi si multi altii. Atitudinile invitatilor fata de initiativa celor de la Synergetica au fost foarte diferite. Bineinteles, cei mai multi au vorbit foarte frumos despre dorinta tinerilor de a schimba tara si lumea in care traiesc. Cativa dintre ei chiar au crezut ca este posibil, insa am auzit si discursuri destul de descurajatoare - nu doar cu privire la proiectul de fata, ci si la atitudinea tinerilor fata de viata sociala si civica, discursuri care, consider eu, nu si-au avut rostul in contextul respectiv.
Noi totusi am hotarat sa ramanem fideli sloganului "Revolutionar de optimisti" si sa cream o comunitate puternica de romani care POT si VOR sa transforme Romania, cu speranta ca intr-o zi sa ajungem la acea masa critica capabila sa produca schimbarea.
In partea de final a conferintei am scris impreuna Proclamatia de Grup, prin care ne-am luat angajamentul sa facem lucruri care sa faca din Romania o tara mai buna. E un exercitiu bun pentru fiecare si va sfatuiesc sa incercati sa-l realizati.
Voi incheia citandu-l pe Cosmin Vaman care a reformulat un citat deja vestit - "Schimbam Romania si cu asta ne ocupam tot timpul".

Vine!!!

Gata. S-au terminat oficial cele 14 saptamani de activitate la facultate si incepe Stresiunea, cea mai frumoasa perioada din viata studentului, perioada in care ne miscam rapid de la o extrema la alta - de la bucurie la tristete, de la isterie vesela la panica fara cuvinte, de la zile si nopti de invatare continua la baute nebune si show-uri prin camin. Noi cu fetele, de tristete ca a inceput stresiunea, ne-am luat bere si am facut o micro-petrecere cu dedicatii speciale pentru vecinii de palier. De fapt, era o nano-petrecere cu pretentii de micro - activitate dupa care am realizat ca de un an si jumatate de cand stam in camin nu am facut nici un "show". Urat cuvant!

Am constatat cateva fenomene foarte ciudate care se petrec in sesiune. In primul rand se indesesc, in mod paradoxal, chiuiturile pe sub ferestrele caminului. Cu toate ca daca am incorda un pic cerebelul am gasi o explicatie logica - in perioada sesiunii studentii au mai mult timp liber decat in saptamanile de scoala, iar inertia nu-i lasa sa invete mai mult decat de obicei si atunci isi umplu timpul care ramane cu tot felul de activitati cultural-artistice.
Un alt lucru interesant si inevitabil, cel putin pentru camera 127 din caminul C8, este faptul ca nu doar timpul, ci si spatiul se contracta. Sigur am tras chiulul la ora de fizica in care s-a explicat fenomenul de fata. Cert este un singur lucru - spatiul din camera mea se micsoreaza invers proportional cu numarul zilelor trecute de la inceperea sesiunii. Densitatea calculatoarelor si suporturilor de curs se mareste vazand cu ochii. Printre ele se mai ascund cateva ziare si reviste (pentru pauza solicitata de creier - nu ca le-ar citi cineva, dar sa ne simtim cu constiinta impacata ca facem ceva productiv). In cazul in care ti se face foame - bei un ceai, ca doar esti student si nu ai timp sa-ti faci mancare, iar de cantina nu mai ai bani, pentru ca luna aceasta statul intarzie sa-ti puna bursa pe card.
Encefalul se scurt-circuiteaza destul de des, iar mirosul de creier ars e mereu prezent pe holurile caminului. Memoria de scurta durata salveaza pentru a n+1 oara - procentajul celor care mai stiu ceva la trei zile dupa examen abia de se apropie de 10%. Nimeni nu mai pleaca acasa - "Mama nu pot, am examen!". Si asta spre fericirea soferilor de maxi-taxi care ne aduc pachetele de acasa (celor carora ni le trimit parintii).
Stresiunea ne aduce si fericire - nu mai trebuie sa ne trezim la 7 decat de 5 ori in doua saptamani. La examene ajungem cu ochii lipiti de somn. Profesorii aproape la fel. Si totusi nu prea modifica ora de examinare. E si normal - studentii din Romania au cam dat peste cap toate principiile pedagogiei clasice.
Gata, inchei. E tarziu. Bafta in sesiune tuturor! In special voua Maxim, Denis, Mimi mica, Mimi mare, Veronici, Bobolina, Dan, Sia si ceilalti membri ai Asociatiei Tinerilor Basarabeni din Iasi, tuturor studentilor din Romania, Moldova si lumea intreaga!

Imagine - sursa www.andreipetronela.blogspot.com/

Am promis că revin cât de curând cu poze. Mă țin de cuvânt.

Revenire, revedere

Sunt deja de o saptamana la Iasi. Am revenit dupa o vacanta lunga si odihnitoare. In mod paradoxal, vacanta de iarna de trei saptamani mi s-a parut mult mai lunga decat cea de vara de trei luni. Probabil pentru simplul fapt ca acum am reusit in final sa dorm pe saturate si sa ma odihnesc si fizic si intelectual. E prima vacanta in care am reusit sa invat ceva. Cat de cat. In anii precedenti caram in zadar cartile si cursurile. Revenirea la Iasi o asteptam. Era ca o revenire la normal. Vacanta a fost ca o escapada - nici prea lunga, nici prea scurta - si una dintre cele mai frumoase din ultimii ani, probabil pentru ca am petrecut mare parte a timpului cu parintii si rudele cele mai apropiate.

La Iasi cel mai mult m-a bucurat faptul ca ne-am revazut cu cei din Asociatia Tinerilor Basarabeni si ne-am reinceput activitatile. Vineri, pe 15 ianuarie, am mers la depunerea de flori la bustul marelui poet Mihai Eminescu in parcul Copou. Iar astazi de dimineata, ajutati de parintele Merticariu am participat la o slujba de comerare a lui Grigore Vieru, dupa care am organizat un mic concert in amintirea celor doi mari poeti impreuna cu cei din corul Senior in biserica Banu. Am primit o placere exceptionala si noi si cei prezenti si ne-am promis sa nu fie ultima data cand organizam astfel de activitati.

Dar cred ca cel mai important moment din intreaga saptamana care a trecut a fost vineri seara cand am mers cu totii la patinoar. Tin sa multumesc celor care m-au impus sa intru pe gheata dupa experienta mea nereusita de la patinoarul din Chisinau. Spre marea mea surprindere am reusit sa ma pornesc, iar spre mijlocul sesiunii incepuse sa apara si viteza. Bineinteles, am tras cateva trante serioase pe jos, dar altfel nu ar fi avut nici un farmec. Partea mai interesanta a urmat pe drumul de intoarcere. Fiind toti tineri si nelinistiti am hotarat ca nu avea nici un sens sa luam autobuzul, ci am putea foarte bine sa mergem o ora si un pic pe jos pana in oras. Promit sa public poze cat de curand. Acum nu sunt la locul meu obisnuit de munca.

Si, apropo, sora mea s-a mutat. Si daca pana acum mergeam la ea destul de rar, saptamana asta nu a mai putut scapa de mine, saracuta. Explicatia e foarte simpla - sta intr-o casa cu unii dintre cei mai activi membri ai asociatiei noastre si e o atmosfera exceptional de placuta la ei. Revin cu detalii data viitoare.

Acum spun "noapte buna" sau "buna dimineata" deja. Pe curand!