De ce scârțâim ca națiune?

Se pare că poporul moldav mai are de mâncat multă mămăligă până va ajunge să trăiască bine. Că a început campania electorală (neoficială) știam demult, dar totuși nu mă așteptam la astfel de greșeli din partea unor lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană. De câteva zile toată lumea discută despre controversatul decret al președintelui interimar, Mihai Ghimpu. Bineînțeles, adevărul istoric este adevăr, nu poate fi ignorat, dar modul în care a acționat domnul președinte lasă de dorit. Se pare că din toți ceilalți lideri, doar Vlad Filat a reușit să pășească pe calea soluționării amiabile a ”conflictului”.

Consecințele acestui decret sunt mai grave decât am presupus de la început. Urmărind reacțiile concetățenilor din zonele mai problematice ale țării, înțeleg că o bună parte din populația Republicii Moldova s-a pornit rău de tot împotriva acestei decizii. Consecințele nu se resimt doar în rândul oamenilor ”simpli” - avem și funcționari publici care nu se supun decretului în mod public fără nici o sinchiseală.

Am impresia că unele componente ale AIE nu au înțeles corect obiectivele stabilite de comun acord - cele scrise și cele nescrise. Eu, ca simplu cetățean, îmi închipuiam că partidele din AIE ar trebui să câștige un anumit procent din electoratul partidelor din actuala opoziție. Se pare însă că unii lideri ai AIE nu fac decât să plimbe electoratul celor patru partide din componența alianței de la unul la altul. Îmi pare rău să conștientizez că interesul personal al unora dintre conducătorii noștri a primat din nou binelui comun.

Stimate domnule Președinte, numărul alegătorilor pe care i-ați câștigat prin acest decret nu se apropie nici pe departe de cei pe care i-a pierdut Alianța pentru Integrare Europeană.

Incursiune într-o altă lume

Astăzi am intrat într-o altă lume, într-un alt mediu. Trecând peste emoțiile și, poate pe alocuri, șocul primului contact, a fost un sentiment destul de ciudat. Spre seara am avut parte de câteva clipe libere în care am reflectat asupra stării de ”a fi de cealaltă parte a baricadei”. Cât de puțin vedem de pe partea noastră și cum îi judecăm pe cei de dincolo fără a-i cunoaște și fără a cunoaște adevăratele motive care stau la baza acțiunilor lor.

i'm so very special

Zâmbesc. Am tot afirmat în ultimul timp, pentru mine și pentru alții, că încerc să scap de orice fel de dependențe. Dar putem oare scăpa de ele? Totalmente mă refer. Cum facem să nu mai fim dependenți de nimic? Să fim liberi, să trăim pur și simplu, să nu ne dezbată interferențele din viața noastră și să facem imunitate față de sistemul care ne dorește cât mai dependenți de ... orice. Și nu mă refer la dependențele uzuale gen alcool, tutun, droguri. Acestea cel puțin le conștientizăm și, implicit, putem lupta cu ele. Dar ce facem cu dependețele pe care nu le conștientizăm sau pe care nu dorim să le acceptăm? Ce facem cu dependența de atenție, cu dependența de dragoste, cu dependența de a ne simți speciali, cu dependența de a tot demonstra tuturor că poți, cu dependența de succes, cu dependența de oameni, cu dependența de dependență?

Și partea cea mai amuzantă este că noi înșine ne hrănim dependențele și slăbiciunile. Ele nu ar putea supraviețui fără voia noastră. Iar noi nu le îndepărtăm. Ne complacem cu ele și le dezvoltăm.

Câți dintre voi sunteți liberi cu adevărat?

Nu știu cât și cum voi trăi, dar mă bucur pentru că te-am întâlnit!

De multe ori am spus că e cineva acolo sus care are grijă de mine și mă iubește mult. Îmi aleargă gândurile atât de repede încât nu reușesc să le opresc pentru a le pune pe ”hârtie„. Cineva îmi tot trimite îngeri pe pământ care să mă păzească. Mama e îngerul de serviciu (de vreo 22 de ani încoace), dar în ultimele luni am întâlnit alți câțiva îngeri care apar periodic pentru a aduce câte o rază de lumină în viața mea. S-a întâmplat și recent. De această dată impactul a fost mai mare decât de obicei.

De data aceasta a apărut pe neprins de veste, fără să-l fi observat în mijlocul mulțimii. E atât de ciudat cum nu reușim să-i vedem pe cei care ne stau chiar în față, de parcă privirile noastre ar trece direct prin ei fără a întâlni vreun obstacol. Nu se opresc nici măcar atunci când dau de suflet. De prezența lui am devenit conștientă doar după ce a vorbit. Și dacă nu vorbea?

El emană atâta liniște și împăcare încât m-a umplut și pe mine de ele. E profund și e adevărat. A supraviețuit în propria sa minte, nu s-a lăsat învins de ea. Și venea dinspre el atâta viață încât nu mă puteam sătura de ea. El a învățat să trăiască acum. Noi încă trăim în trecut sau în viitor, iar întâlnirea cu el ne readuce în prezent. Depinde de noi cât vom rămâne aici.

Se spune că prietenii adevărați sunt cei care reușesc să scoată din tine tot ce este mai bun. El m-a găsit acolo, în străfundul sufletului, adânc tare, unde m-am ascuns, m-a găsit chiar dacă nici eu nu reușesc s-o fac de cele mai multe ori. Și m-a văzut fără nimic - fără falsuri, fără praf, fără gânduri. Îmi era dor de mine. Îmi era foarte dor de mine. Întâlnirea cu noi înșine ne umple de viață.

Despre rezultate

Despre ele vorbește Dan foarte bine, așa că vă redirecționez către http://www.dancaranfil.com/blog/2010/06/da-avem-rezultate/.

Ziua refugiatului sărbătorită la București

Sunt la București în cadrul unui seminar pe tema ”Migrant în România”. Ieri, după conferință, am fost invitați de către Organizația Femeilor Refugiate din România la serbarea zilei refugiatului - mâncare bună (din Congo și Africa de Sud), dansuri de toate felurile și muzică relaxantă. Conferința de astăzi începe în câteva clipe, deci pun doar câteva poze. P.S. Am ajutat și eu un pic la pregătirea grătarului în butoi.

Vacanţă

Nu, încă nu sunt în vacanţă, dar mi-am luat liber de la activitatea pe blog după cum s-a putut observa în ultima săptămână. Ţin să vă anunţ că în următoarele opt zile lucrurile nu se vor schimba. Deci, ne revedem pe 20 iunie!
P.S. Ţineţi pumnii pentru mine, mai am patru examene!

Ziua copilului pentru copii

Chiar dacă mai sunt copil la mama, ziua de 1 iunie 2010 a fost una în care am muncit de dimineață pentru a face o sărbătoare pentru alți copilași. Concertul caritabil organizat de Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași pentru copiii de la Gimnaziul Internat din Ungheni a ieșit excepțional. După premiera suitei ”De la Tiras pân' la Tissa” a compozitorului basarabean Tudor Chiriac care a lăsat sala încremenită, ansamblul de percuție ”Alternances” pur și simplu ne-a făcut să nu ne mai putem ține locului pe scaune - nu am cuvinte să redau câtă frumusețe și câtă viață a fost în acea muzică! Jos pălăria! Aș vrea să spun un sincer mulțumesc și felicitări celor care au muncit pentru realizarea acestui proiect și celor care ne-au ajutat în demersurile noastre. Asociația Tinerilor Basarabeni - am avut un eveniment superb! Felicitări!