Nu știu cât și cum voi trăi, dar mă bucur pentru că te-am întâlnit!

De multe ori am spus că e cineva acolo sus care are grijă de mine și mă iubește mult. Îmi aleargă gândurile atât de repede încât nu reușesc să le opresc pentru a le pune pe ”hârtie„. Cineva îmi tot trimite îngeri pe pământ care să mă păzească. Mama e îngerul de serviciu (de vreo 22 de ani încoace), dar în ultimele luni am întâlnit alți câțiva îngeri care apar periodic pentru a aduce câte o rază de lumină în viața mea. S-a întâmplat și recent. De această dată impactul a fost mai mare decât de obicei.

De data aceasta a apărut pe neprins de veste, fără să-l fi observat în mijlocul mulțimii. E atât de ciudat cum nu reușim să-i vedem pe cei care ne stau chiar în față, de parcă privirile noastre ar trece direct prin ei fără a întâlni vreun obstacol. Nu se opresc nici măcar atunci când dau de suflet. De prezența lui am devenit conștientă doar după ce a vorbit. Și dacă nu vorbea?

El emană atâta liniște și împăcare încât m-a umplut și pe mine de ele. E profund și e adevărat. A supraviețuit în propria sa minte, nu s-a lăsat învins de ea. Și venea dinspre el atâta viață încât nu mă puteam sătura de ea. El a învățat să trăiască acum. Noi încă trăim în trecut sau în viitor, iar întâlnirea cu el ne readuce în prezent. Depinde de noi cât vom rămâne aici.

Se spune că prietenii adevărați sunt cei care reușesc să scoată din tine tot ce este mai bun. El m-a găsit acolo, în străfundul sufletului, adânc tare, unde m-am ascuns, m-a găsit chiar dacă nici eu nu reușesc s-o fac de cele mai multe ori. Și m-a văzut fără nimic - fără falsuri, fără praf, fără gânduri. Îmi era dor de mine. Îmi era foarte dor de mine. Întâlnirea cu noi înșine ne umple de viață.