Cum se distrează nemţii

Tocmai m-am întors dintr-o excursie de aproape trei zile în Alpi (Steg, Elveţia). În Konstanz majoritatea facultăţilor au un fel de organizaţii, ei le spunFachschaft. Un Fachschaft nu este un ONG, dar se ocupă cu lucruri asemănătoare. Printre atribuţiile de bază a membrilor acesteia este organizarea a ceea ce nemţii numesc "Ersti Hütte" - o ieşire de câteva zile în Alpi (cazul facultăţii de Informatică) a studenţilor din semestrul începător.

Aşa că vineri după amiază ne-am strâns 27 de studenţi ai facultăţii de Informatică, ne-am urcat în 7 maşini şi am plecat spre Elveţia. Primul lucru care m-a uimit a fost faptul că nici unul din băieţi (eram 6 fete şi 21 băieţi) nu s-a plâns că trebuie să facă mâncare, să pună şi să strângă masa, precum şi să spele vasele. Am muncit şi ne-am distrat împreună.

O altă chestie care m-a dat pe spate - eu aveam impresia (aşa am învăţat în liceu la geografie) că lamele trăiesc doar în America de Nord. Ei, puteţi să vă închipuiţi uimirea mea când, pe o cărare de munte de 50 de cm lăţime am dat nas în nas cu o lamă! Şi mi-a mai şi zâmbit în aparat când o pozam.

În linii generale distracţia urmează aceeaşi linie ca şi în România. Diferenţe apar însă la jocuri - Mafia pe care o joacă cu zor membrii ATB Iaşi se numeşte în Germania Werwolf şi are mai multe elemente din legendele ţării

. Pe lângă cetăţenii simpli, există un hoţ, un primar al satului, Seherin - o zeiţă care poate afla în fiecare noapte identitatea unuia dintre jucători, Amor - care îndrăgosteşte doi cetăţeni (şi aceştia mor împreună dacă unul dintre ei este omorât), vânătorul (în locul poliţiei de la noi), o vrăjitoare cu puteri magice, iar în loc de Mafie - Werwolf (un animal legendar rudă cu lupul).

Un alt joc, probabil deja răspândit la nivel mondial, este Boltz. Aici Bop. Numai că nu se mai joacă în sistem zecimal, ci se alege un inel/bază şi un număr la care să te referi. Cei de la matematică îşi pot închipui cam cum ţi se crucesc neuronii când numeri în Z5 şi la tot ce are 3 sau se divide cu 3 spui Bop.

Oamenii în Elveţia am văzut puţini, însă vaci o mulţime. Ţăranii de la care am luat lapte proaspăt de vacă vorbeau germană - nu am înţeles nici o

boabă. Germana elveţiană e foarte diferită de cea nemţească.

Eu revin la temele mele şi vă las câteva poze pentru amuzament. Pe curând!

Nu te-ai gândit niciodată că, poate, nu te-ai născut tocmai acolo unde trebuia? Stau şi mă gândesc că sigur trebuie să existe vreun motiv pentru care eu m-am născut în Moldova, dar nu prea reuşesc să-mi dau seama care anume este. Neînţelese sunt căile Domnului!

Şi uite odată ajungi într-un loc care, aparent, nu are nici o legatură cu viaţa ta. Şi simţi că te identifici cu acest loc, că însăşi prezenţa ta aici este suficientă pentru a fi fericit. Exact acest sentiment l-am avut eu marţi seara - era noapte, frig, eram pe malul lacului, Imperia se învârtea semidezbrăcată în jurul ei aşa cum face mereu, ţinând într-o mână regele şi în cealaltă mână pe Papă, pe partea cealaltă a apei se vedeau luminiţele minuscule de la geamurile celor care încă nu dormeau în Meersburg, purtam o discuţie foarte interesantă cu un neamţ şi ascultam Faust, tot în germană. Atunci am simţit că uite - ăsta e - momentul când te simţi perfect şi total fericită, aparent fără vreo cauză anume, când eşti împăcat cu tine însuţi şi ştii că te afli în locul cel mai potrivit pentru acest moment, şi că nimic nu poate fi mai frumos decât vântul care îţi bate în faţă, decât luminiţele, decât Imperia, decât Faust.

Sunt doar de trei săptămâni în Germania. Astăzi la un curs mă gândeam la România. Am impresia că mă aflu aici de o veşnicie, de parcă aş fi existat aici întotdeauna, iar tot restul a fost undeva departe, poate într-o altă viaţă. Germania nu este perfectă. Străzile nu sunt întotdeauna curate, costurile de întreţinere sunt mari, asigurările multe şi scumpe, cerinţele mari. Dar nu m-am simţit niciodată atât de potrivită mediului şi mediul mie. Limba germană îmi unge urechile, chiar dacă neuronii mei încă mai scurt-circuitează atunci când încearcă să lege o propoziţie mai lungă. Dor de casă nu am - aici sunt şi români, şi basarabeni, şi ruşi, şi reprezentanţi ai tuturor naţiunilor lumii. Când ţi-e dor de română - vorbeşti în română, când ţi-e dor de rusă - vorbeşti în rusă.

Nu ştiu ce surprize îmi mai rezervă viaţa. Eu o primesc cu braţele deschise aşa cum are ea chef să vină. Eu sunt fericită.

Românii între Vest şi Est

Astăzi am fost la o întâlnire a scriitorului de origine română Cătălin Dorian Florescu cu cititorii lui din Konstanz. Născut la Timişoara, acesta şi-a petrecut mai mult de jumătate de viaţă în Zurich şi a scris patru romane. Discuţia între nemţii şi românii de aici a fost mai interesantă, după părerea mea, decât cea între românii şi românii de la Iaşi, unde l-am văzut pentru prima oară, când şi-a lansat romanul "Zaira".

Mi-au plăcut câteva chestii pe care le-a spus scriitorul. Poate că traducerea din germană nu este tocmai exactă, dar încerc să păstrez ideea: "Lumea noastră (din Vest) este foarte normată şi funcţională. Este o lume de succes, într-adevăr, tocmai din cauza funcţionalităţii. Să călătoreşti în Est înseamnă să călătoreşti prin dimensiuni pe care noi aici nu le mai cunoaştem. Am pierdut arta improvizării. Nu vreau să idealizez. Este frumos să trăieşti la Zurich şi să mergi două-trei săptămâni în România. Cu totul altceva este să trăieşti acolo şi să lupţi cu şi pentru viaţă".

UniBall

Balul Universităţii Konstanz - un eveniment care aduce alături profesori, absolventi, colaboratori ai universităţii şi studenţii. Atmosfera a fost absolut splendidă - peste tot baloane, muzică live interpretată de o trupă de jazz, bărbaţii în costume şi femeile mai frumoase ca niciodată. Pentru cei care nu ştiu dansuri clasice, la etaj mixează un DJ. Şi acolo muzica este bună - o combinaţie de retro, latino şi pop. Salsa dansează toţi - indiferent de vârstă şi de statut. Jos solistul cu început de cărunţie cântă despre cum începe viaţa la 66 de ani. La şampanie se servesc fructe şi îngheţată. Pentru supa de la miezul nopţii nu a mai rămas loc. Câteva perechi te lasă împietrit de măiestria dansului lor.

Pe scurt - am găsit în sfârşit petrecerea perfectă pentru mine. Departe de zgomotul asurzitor al muzicii pe care nu o pot înţelege, departe de fiţe. Locul unde lumea se bucură din plin de tot ce are în jur. Păcat că balul universităţii se organizează doar o dată pe an.

Legendara trupă Scorpions la Chişinău

Aseară a fost mare vâlvă în Chişinău. Asta am simţit-o şi eu, chiar dacă sunt departe. Hramul oraşului oferă întotdeuna prilej de discuţii, bârfe, certuri, dar şi distracţie şi voie bună.

Anul acesta a fost, probabil, cel mai memorabil hram pe care l-a avut Chişinăul vreodată. În primul şi în primul rând pentru că pe scena de la Zimbru a evoluat una dintre cele mai vestite trupe rock din întreaga lume - Scorpions. Nu ştiu dacă există cineva care să nu le ştie piesa "The wind of change". Cu muzica lor a crescut generaţia părinţilor noştri şi generaţia noastră. Eu încă simt că vântul schimbării îmi bate în suflet şi aş vrea să continuă să bată în sufletele noastre până schimbarea în mai bine se va realiza definitiv. 20.000 de oameni s-au bucurat de ocazia de a-i vedea live pe cei de la Scorpions. Eu m-am mulţumit cu filmuleţele pe care am reuşit să le găsesc pe net pe la vreo două noaptea. Dar, până la urmă, sunt în ţara lor!

Azi dimineaţa am avut surpriza să aflu că printre fanii formaţiei se numără şi înalte oficialităţi din Moldova. Prim-ministrul Vlad Filat părea că se simte în largul său şi extrem de fericit alături de familia sa şi de membrii trupei. Dap - pentru cât de multă muncă solicită funcţia de prim-ministru, posibilitatea de a-i cunoaşte personal pe cei de la Scorpions e o mică mică recompensă.

Am mai aflat între timp că unele vedete care se trag de la noi au cam dat-o în bară, dar despre asta s-a scris deja prea mult.

Eu ce să mai zic, La Mulţi An, Chişinău! Să creşti mare şi să mai vină star-uri de renume mondial la noi!

poza: www.stireazilei.md

Câteodată am impresia că suntem crescuţi şi educaţi de către societate în aşa fel încât mereu să nu ne ajungă ceva. De multe ori nici măcar nu ştim ce ne dorim, dar ştim sigur că ne dorim ceva. Şi ne este foarte greu pur şi simplu să ne oprim şi să contemplăm momentul existent. Acum. Ne este foarte greu să trăim Acum. Pentru că pe Acum trebuie să-l acceptăm. Aşa cum este el - bun sau rău, rece sau cald, trist sau vesel. Trebuie să-l simţim cu tot sufletul. Trebuie să-l trăim. Ne ancorăm în trecut sau încercăm să ne cufundăm în viitor. Şi viaţa trece pe lângă. Şi nimic nu este mai frumos decât Acum. Nu poate fi niciodata mai bine decât Acum. Indiferent unde eşti, indiferent ce faci şi pe cine ai alături - Acum este momentul perfect. Putem fi fericiţi doar dacă îl lăsăm pe Acum în sufletul nostru, iar odată cu el tot ce aduce cu sine.

Prima săptămână în Konstanz (foto)

Am ajuns la Konstanz. Sunt vie și sănătoasă. Conducându-mă după principiul că mai bine o dată să vezi decât de 100 de ori să auzi, vă las să vă uitați la poze. Alpii de dincolo de Bodensee. Acolo e deja Elveția.

Apusup de soare pe care l-am prins aseară când mă întorceam de la universitate.

Priveliștea de pe terasa cantinei. Ți se cam oprește mâncarea în gât când vezi așa frumusețe. Mai la dreapta se vedeau Alpii.

Hotarul dintre Germania și Elveția - un hotar al operelor de artă. Așa se și cheamă - Kunstgrenze.

Aici eram în două locuri în același timp. Mai bine zis în două țări. Mă duce cu gândul la A walk to remember.

Așa zboară avioanele de dimineață de la Zurich.

Portul de iahturi.

Bodensee și Inselhotel.

Mai multe poze săptămâna viitoare. V-am pupat pe toți!