joi, 21 octombrie 2010

Nu te-ai gândit niciodată că, poate, nu te-ai născut tocmai acolo unde trebuia? Stau şi mă gândesc că sigur trebuie să existe vreun motiv pentru care eu m-am născut în Moldova, dar nu prea reuşesc să-mi dau seama care anume este. Neînţelese sunt căile Domnului!
Şi uite odată ajungi într-un loc care, aparent, nu are nici o legatură cu viaţa ta. Şi simţi că te identifici cu acest loc, că însăşi prezenţa ta aici este suficientă pentru a fi fericit. Exact acest sentiment l-am avut eu marţi seara - era noapte, frig, eram pe malul lacului, Imperia se învârtea semidezbrăcată în jurul ei aşa cum face mereu, ţinând într-o mână regele şi în cealaltă mână pe Papă, pe partea cealaltă a apei se vedeau luminiţele minuscule de la geamurile celor care încă nu dormeau în Meersburg, purtam o discuţie foarte interesantă cu un neamţ şi ascultam Faust, tot în germană. Atunci am simţit că uite - ăsta e - momentul când te simţi perfect şi total fericită, aparent fără vreo cauză anume, când eşti împăcat cu tine însuţi şi ştii că te afli în locul cel mai potrivit pentru acest moment, şi că nimic nu poate fi mai frumos decât vântul care îţi bate în faţă, decât luminiţele, decât Imperia, decât Faust.
Sunt doar de trei săptămâni în Germania. Astăzi la un curs mă gândeam la România. Am impresia că mă aflu aici de o veşnicie, de parcă aş fi existat aici întotdeauna, iar tot restul a fost undeva departe, poate într-o altă viaţă. Germania nu este perfectă. Străzile nu sunt întotdeauna curate, costurile de întreţinere sunt mari, asigurările multe şi scumpe, cerinţele mari. Dar nu m-am simţit niciodată atât de potrivită mediului şi mediul mie. Limba germană îmi unge urechile, chiar dacă neuronii mei încă mai scurt-circuitează atunci când încearcă să lege o propoziţie mai lungă. Dor de casă nu am - aici sunt şi români, şi basarabeni, şi ruşi, şi reprezentanţi ai tuturor naţiunilor lumii. Când ţi-e dor de română - vorbeşti în română, când ţi-e dor de rusă - vorbeşti în rusă.
Nu ştiu ce surprize îmi mai rezervă viaţa. Eu o primesc cu braţele deschise aşa cum are ea chef să vină. Eu sunt fericită.

Un comentariu:

  1. Cine stie, poate, intr-o alta viata, ai trait zile multe si fericite intr-un orasel german. Poate in ADN-ul tau sta ascunsa memoria genetica a unei stra-stra-strabunici. Si m-am gandit uneori de ce am o asa mare afinitate pentru engleza americana. E ca in melodia lu' Guess Who. In orice caz, pretuieste-ti fericirea. Oriunde ai gasi-o.

    RăspundețiȘtergere