Ce ne aduce fericire de sarbatori

Sunt acasă de opt zile şi asta înseamnă că deja se pot face unele concluzii. Am reuşit destul de multe. Sâmbăta trecută am mers la Congresul al III-lea extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Am primit o plăcere deosebită - să vezi adunaţi într-o sală atâtea personalităţii ale Moldovei şi să ai ocazia să şi comunici cu ei. Ca la orice sfârşit de an s-au discutat principalele evenimente pe care le-am trăit cu toţii, ce a fost bun şi ce a fost mai puţin bun, durerea şi tristeţea pe care am trăit-o, dar şi bucuria şi speranţa pe care ne-a adus-o sfârşitul de vară. Mă bucur să văd că printre principalii politicieni ai Republicii încep să apară oameni puternici care îşi cunosc potenţialul, calităţile şi defectele şi reuşesc să acţioneze în conformitate cu valorile şi principiile pe care le promvează. Am cam dus lipsă de aşa ceva în ultimii ani.

Săptămâna care a urmat am petrecut-o în sânul familiei într-o atmosferă de sărbătoare. Am mers cu fraţii la Ice Bravo şi după o oră de râsete şi buşituri pe gheaţă am realizat că patinoarul nu a fost creat pentru mine. Bineânţeles, ceva în interiorul meu îmi spunea că voi reuşi într-o bună zi s-o fac şi pe asta, dar nu acum. Deocamdată ţin prea mult la integritatea şi buna funcţionare a capului meu.
Mi-am revăzut rudele şi asta a fost o adevărată bucurie. Cea mai mare satisfacţie am primit-o în ziua de Crăciun când am mers la colindat. Seara am ajuns moartă de oboseală acasă, dar cu inima plină de fericire şi linişte.
Nu am putut renunţa nici la vechea tradiţie moldovenească de a mânca în câteva zile tot ceea ce s-a cumpărat în câteva săptămâni, iar cantitatea de dulciuri pe care am reuşit s-o înghit a depăşit, probabil, orice limite. Pot să vă asigur că mi-am luat doza de glucoză pentru jumătate de an înainte.
Bine, mă duc să mai improvizez nişte urături, se apropie Anul Nou.
Sărbători fericite!

Vine vacanta!

În ultimele zece zile am tot umblat cu colindatul împreună cu Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași, iar în ultimele patru zile natura a fost de partea noastră și ne-a trimis cea mai frumoasă zăpadă din ultimii ani. Dacă ar citi această postare cei care au fost nevoiți să conducă pe așa vreme, probabil, ar fi destul de indignați. Însă pentru noi, cei tineri, zăpada nu a fost un obstacol, ci chiar o mare bucurie. După ședința de marți seara a Asociației ne-am bulgărit cu toții ca niște copilași în fața Universității ”Alexandru Ioan Cuza” și am ajuns acasă mai albă decât Alba-ca-zăpada.

Aseară am revenit acasă, la Chișinău, și m-a cam bușit râsul când am aflat de la șoferul de taxi că primarul orașului este vinovat pentru că ninge atât de tare și pentru că drumurile sunt înzăpezite. Probabil pentru blocajele de la Paris, Moscova și alte orașe tot el e vinovat.
Îmi lipsește atmosfera de sărbători care plutește deasupra Iașului de vreo două săptămâni. Aici nu se prea resimte. Poate mai aproape de Revelion. Mi-e dor de voi, dragi prieteni din Asociație. Vă aștept în capitală să mai colindăm și pe aici.

Fericire

Am văzut un răsărit de soare în mare și mintea mi s-a oprit. Am stat deasupra norilor în vârf de munte și mintea mi s-a oprit. Am alergat prin ploaie. Vântul îmi arunca picăturile în față fără milă și mă îngheța. Și mintea mi s-a oprit. Am fost în brațele tale și mintea mi s-a oprit. Și atunci am simțit pace.
Tu ai venit ca o furtună și tot ca o furtună ai plecat. Ai venit ca o furtună în plină vară - caldă și cu dorință arzătoare de viață. Iar apoi veni frica, frica ta. Frica de fericire, de schimbare, de ceva ce-mi scapă. Ai adus ezitarea și ea a omorât valul. Eu nu am avut frică. Am stat în furtună până mi-a înghețat frica. Doar fericirea nu îngheață, ea rămâne, nu trece. Și pentru asta îți mulțumesc.
Tu vei veni atunci când voi înceta să te aștept. Vei veni când va fi întuneric, când îmi va bate viscolul în geam. Vei veni când îți va fi dor de căldură.

Două zile de alegeri

Încep să cred că, odată cu trecerea timpului, campania electorală devine o parte inepuizabilă a vieții noastre. Imediat ce se termină una, începe alta. De jumătate de an încoace sunt într-o continuă campanie - a și început să-mi placă. Duminică seara am adormit cu gândul că în România avem un nou președinte, iar pe la două noapte mă sună o colegă să mă anunțe fericită că a ieșit Băsescu președinte. Partea cea mai amuzantă este că doar cu câteva ore înainte, ambii candidați nu-și mai încăpeau în piele de fericire că au învins. Până dimineața m-am obișnuit cu ideea că aici președintele nu s-a schimbat și luni, când am revenit de la cursuri, am intrat repede pe net să văd ce se aude de dincolo de Prut. Altă surpriză! Și acolo nici o schimbare! Aș putea fi ironică zicând că - ”Stabilitate, domnule!”
Nu cred că m-a întristat nici prima, nici a doua veste. În patru ani sigur mă apucă nostalgia după campanie, iar așa nici nu vezi cum trece anul și la vară iarăși o luăm de la capăt, cu o singură diferență - acum avem mai multă experiență. Dar până atunci să vedem ce surprize ne mai rezervă țara minunilor (și cea de aici, și cea de peste apă) și să ne batem capul de nevoile zilnice, că vorba omului - președinții vin și pleacă, noi tot aici rămânem - tot cu examene, tot cu bursa de azi pe mâine, tot pui zburând între două cuiburi...

S-a strecurat Moșul pe sub ușă

Astăzi e 6 Decembrie, e Sfântul Nicolae. Felicitări tuturor celor care își sărbătoresc ziua numelui și celor la care Moșul a venit azi noapte.
Am încercat să fim cuminți anul acesta. Ieri, după o zi de alergat prin magazine și după ce ne-am întors de la ședința Asociației Tinerilor Basarabeni din Iași, ne-am dus toate cinci (fetele mele din cameră) să ne spălăm ghetuțele. Le-am aranjat frumușel la ușă, dar nu afară, ci în interiorul camerei. Doar Bobolino avea o pereche de papuci mai vechi și a hotărât să facă un experiment - i-a lăsat pe hol lângă ușă împreună cu un mesaj pentru Moșul. Ideea a fost năstrușnică, dar a dat roade. Am mâncat câteva bomboane și acum avem cartofi, ceapă și usturoi să ne facem mâncărică.
În așteptarea Moșului ne-am mai uitat la câteva filme. Era sâmbătă seara totuși. De ieșiri nu aveam chef, așa că am stat în cameră în fața unui ecran de 17 inch. Moșul s-a lăsat așteptat. Nu am mai rezistat și ne-am dus la năniță. Dimineața când ne-am trezit, am găsit papuceii plini de tot felul de bunătățuri. Nu a uitat, totuși, Moșul de noi.
Sper din tot sufletul ca glucoza pe care am reușit s-o consum azi sa-mi fie de ajuns până termin de învățat pentru examenul la Geometrie Computațională.

Cum faci aproape 2000 de kilometri în trei zile

E ora 1.04. Abia am revenit din lunga mea călătorie până la Alba-Iulia și înapoi. Ieri (deja ieri) a fost Ziua României. Am pornit duminică spre Alba cu un grup de 15 studenți din Asociația Tinerilor Basarabeni. Traseul nostru a fost destul de întortocheat - am trecut pe la Galați să-i luăm pe cei de la CSBB Galați, după care prin Buzău, Sinaia, Brașov, Sibiu spre Alba Iula. Între Brașov și Sibiu am încercat să ne dăm seama dacă ceea ce vedeam undeva în depărtare era zăpadă sau ceață. S-au mai propus câteva variante - vată demachiantă, vată de zahăr, ”penoplast” etc. Astăzi, când ne întorceam și era lumină, am văzut ca era totuși zăpadă. Am văzut Făgărașii. Sunt absolut fenomenali. În prima zi am ajuns pe la două și un sfert noaptea. Am fost cazați la Tabăra Roica, un loc cu priveliști excepțional de frumoase în mijlocul munților și total rupt de lumea civilizată. Nu aveam semnal la telefon, nu mai vorbesc de internet și alte comodități. În schimb, ne vom aminti cu drag cum ne spălam dimineața la râu și cum am cântat o noapte la focul de tabără. Luni am plecat spre Alba Iulia, unde am asistat la descoperirea bustului lui Grigore Vieru și unde ne-am întâlnit cu alte câteva sute de basarabeni de prin toată țara. Am reușit să vizităm cetatea din Alba și să-l exasperăm pe domnul îmbrăcat în straie medievale cu rugămințile noastre de a face poze cu noi. Marți, 1 Decembrie, ne-am luat rămas bun de la tabără și am plecat din nou spre Alba. Se adunase în oraș întrega Românie și o bună parte din Republica Moldova. Ne-am cățărat frumușel pe un deal de lângă catedrală și am văzut parada. Pe la două ne-am luat rămas bun de la prietenii noștri din București, Timișoara, Craiova și alte orașe. Ne aștepta un drum lung în față. Voi încheia aici. Promit să revin cu mai multe detalii. La mulți ani România!