Mergând spre cămin acu vreo oră mi-am amintit de articolul lui Adrian Stanciu din Capital-ul de săptămâna trecută în care tratează unul din aspectele texturii noastre de "român". Autorul afirmă că românii par să trăiască o adevărată psihoză a căutării vinovaţilor, ca şi cum găsirea lor ar echivala cu soluţionarea problemei - "Avem o relaţie specială cu noţiunea de responsabilitate. O echivalăm cu vina. Suntem o ţară plină de vinovaţi, dar complet lipsită de responsabili şi de responsabilitate".
E o chestiune cu care, probabil, ne-am întâlnit cu toţii. În România (şi în Republica Moldova, de altfel) densitatea greşelilor (în orice domeniu) şi a tâmpeniilor pe metru pătrat este mai ridicată decât media mondială. Noi însă am găsit o modalitate destul de originală de a evita răspunderea. Ce face românul atunci când greşeşte? În primul şi-n primul rând încearcă să facă tot posibilul astfel încât să nu fie dumnealui vinovat, iar în cazul în care, după lungi şi chinuitoare încercări, nu reuşeşte să atingă dezirabilul, recunoaşte pur şi simplu că "Da, domnule, a fost vina mea". Şi după ce recunoaşte începe să...să ce? Să "nimic". "Înţelepciunea" poporului - mai e nevoie de ceva? Adică cum? Oare nu e suficient să recunoşti?
Păi nu chiar. Probabil ar trebuie să începem prin a vedea ce înseamnă să fii responsabil (a se consulta DEX-ul în acest sens), iar apoi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru remedierea situaţiei. Revin la vorbele lui Stanciu - "Nu e nevoie să fii vinovat de ceva ca să fii responsabil, dar e nevoie să fii responsabil dacă eşti vinovat".
E o chestiune cu care, probabil, ne-am întâlnit cu toţii. În România (şi în Republica Moldova, de altfel) densitatea greşelilor (în orice domeniu) şi a tâmpeniilor pe metru pătrat este mai ridicată decât media mondială. Noi însă am găsit o modalitate destul de originală de a evita răspunderea. Ce face românul atunci când greşeşte? În primul şi-n primul rând încearcă să facă tot posibilul astfel încât să nu fie dumnealui vinovat, iar în cazul în care, după lungi şi chinuitoare încercări, nu reuşeşte să atingă dezirabilul, recunoaşte pur şi simplu că "Da, domnule, a fost vina mea". Şi după ce recunoaşte începe să...să ce? Să "nimic". "Înţelepciunea" poporului - mai e nevoie de ceva? Adică cum? Oare nu e suficient să recunoşti?
Păi nu chiar. Probabil ar trebuie să începem prin a vedea ce înseamnă să fii responsabil (a se consulta DEX-ul în acest sens), iar apoi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru remedierea situaţiei. Revin la vorbele lui Stanciu - "Nu e nevoie să fii vinovat de ceva ca să fii responsabil, dar e nevoie să fii responsabil dacă eşti vinovat".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu