Handmade

Acasă de Crăciun! Ce poate fi mai frumos? Aseară am petrecut o seară minunată împreună cu cele mai apropiate rude, cu cele mai alese bucate si cele mai frumoase amintiri din copilărie. În timpul pregătirilor pentru Crăciun, sora mea s-a apucat de handmade şi a reuşit să facă nişte lucruri excepţionale:

Țara Minunilor

Am venit acasă. După mai bine de un an, e destul de greu să nu te minunezi de tot ce se întâmplă aici. Chișinăul mi-a părut foarte pistruiat - multe culori, multă publicitate, mult prost gust. Am aterizat ieri. Bineînțeles că nu am fost întâmpinată cu zâmbete și voie bună la controlul vamal de la aeroport. În schimb părinții mă așteptau cu un buchet minunat de flori. Astăzi am fost la Rezina. Ziua a fost plină de peripeții și de emoții pentru mine. Pe când ne întorceam de la Rezina, am avut surpriza să descoperim un echipaj al poliției rutiere pândind șoferii care nu au observat semnul de limitare al vitezei la 50 km (în mijlocul pădurii) apărut în ultimul timp acolo, după ce zeci de ani nu a fost. Eu nu sunt specialist în ale regulilor de amplasare a semnelor rutiere, dar tare m-am mai minunat de ce stătea semnul ăla aici:

Și după ce am căutat și am căutat, am găsit ființele viața cărora a fost pusă în pericol de șoferii care merg cu 75 km la oră:

Dacă nu se vede bine, să știți că sunt trei vaci acolo pe deal. Stau și mă gândesc - în capitală e un haos total în ceea ce privește transportul, zeci de accidente se întâmplă zilnic în intersecții periculoase, oameni cu ego-uri mai mari decât Jeep-urile pe care le conduc încalcă regulile la dreapta și la stânga, iar acești doi angajați ai poliției rutiere nu și-au găsit un loc mai bun unde să apere securitatea traficului rutier decât această răscruce la mijloc de deal, unde singurele suflete mișcătoare sunt trei vaci.
Toate bine și frumoase, am ajuns și în Chișinău. Aici am avut surpriza să descopăr că e absolut în regulă să conduci pe contrasens, pe banda destinată transportului public:

Iar ultima surpriză a zilei a fost modul în care se optimizează munca angajaților în unul din centrele comerciale din capitală:

În urma mașinii care spală podelele, merge o tânără cu teul și ștere aceeași podea. Și mă întreb - de ce mai merge mașina aia în fața ei?
Mă mai așteaptă câteva zile de re-descoperire a Moldovei și a poporului moldav. Să vedem ce surprize mă mai așteaptă.

Cam așa ceva crește pe lângă drumul meu spre universitate:

Astăzi în departament am văzut asta:

Și m-am gândit, oare noi in Moldova avem așa ceva? Eu aș lua cu plăcere câteva cutii pentru prietenii de aici. E o metodă bună și dulce de a promova Moldova :)

Revenire la blog...și la democrație

   Astăzi se face un an și vreo trei zile de când nu am mai scris pe blog. Voi încerca, la insistențele celor apropiați, să revin la scrisul relativ regulat pe blog.
   Am decis să reîncep pentru că am ce vă relata. Începând de astăzi și până duminică mă aflu într-o localitate mică, numită Wandlitz, pierdută în mijlocul unei păduri de sub Berlin. Aici s-au adunat vreo 80 de oameni din toate țările lumii care vor încerca să răspundă la câteva întrebări legate de procesul de democratizare în respectivele teritorii de unde provin ei. Toate activitățile se desfășoară în cadrul școlii de vară cu titlul ”Căi către mai multă democrație - procese de transformare sociale și politice” organizată de către Serviciul German de Schimburi Academice, DAAD. Eu fac parte din grupul care studiază problema democratizării în țările din Europa de Est, în special cele care au făcut cândva parte din Uniunea Sovietică.
Grupul nostru format din 18 tineri studenți cu specializări care mai de care este condus de către Prof. Dr. Franck Golczewski, profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Hamburg. Tocmai am fost divizați în trei subgrupuri care se vor specializa în chestiuni legate de:

1. Rolul pe care în joacă istoria în contextul democratizării
2. Limba, naționalitatea și conflictele - temă foarte actuală în Ucraina, unde recent a fost adoptată noua lege care oferă limbii ruse statutul de limbă oficială
3. Guvernarea și societatea civilă.

   Luând în considerare conflictele interetnice, cele legate de statutul limbii române și a celei ruse în Republica Moldova precum și conflictul Transnistrean, este ușor de dedus că am ales să fac parte din grupul care va studia aceste probleme. Obiectivul meu personal pentru acest workshop este de a participa activ la discuțiile ce vizează subiectele abordate pentru a înțelege mecanismul care stă la baza proceselor ce pot fi observate în ultimele două decenii în fostele state comuniste. Un gând mă preocupă de ceva vreme - oare Republica Moldova cu tot poporul ei este pregătită pentru democrație? Sau, la urma urmei, este democrația bună pentru noi ori noi am prefera, inconștient bineînțeles, o formă autoritară de conducere? Sper să mă apropii de răspuns cât de puțin în următoarele patru zile. Rog a nu se confunda în timpul lecturii și înterpretării articolelor mele democrația cu forțele politice care se consideră democratice. Această confuzie este periculoasă pentru că o dezamăgire în acțiunile acestor forțe va fi ușor identificată cu o dezamăgire în principiile și valorile democratice.
   Primele discuții din după amiaza și seara zilei de astăzi s-au arătat a fi foarte interesante și provocatoare. Provocatoare de gânduri, de analiză și de critică, inclusiv autocritica. În special cu autocritica avem și noi, poporul moldav, probleme. De fapt cred că se poate observa un șablon în multe dintre fostele republici socialiste, care după destrămarea Uniunii Sovietice și-au ”rescris” practic istoria abordând un punct de vedere care eroizează respectiva națiune sau respectivul popor și care continuă să justifice problemele actuale apelând la istorie și la trecut. Tematica istoriei în actualul context politic în Republica Moldova este una foarte complicată și a fost folosită de mai toate partidele politice din țară pentru a ”șlefui” sentimentul ne naționalitate (de către unii), de a crea sau înrăutăți conflictele interetnice (de către alții) și multe altele. Istoria are un spectru destul de larg de întrebuințări în politica moldovenească.
   În următoarele zile mă așteaptă foarte multe experiențe și informații noi, precum și argumentări aprige cu privire la câteva dintre subiectele menționate mai sus. Voi încerca să vă țin la curent cu cele mai importante informații acumulate. Acum merg să mă încarc cu energie pentru o zi plină mâine.
   Noapte buna!

Umbra

Îmi aminteam de câteva momente pe care le-am petrecut în ultimul an. Încerc să analizez tot ce mi se întâmplă pentru a găsi un sens. Îmi este uneori oarecum aiurea pentru că nu am idee ce mă așteaptă în viitor și, mai mult decât atât, nu am idee ce aș dori să mă aștepte acolo. Sunt însă încrezută că totul va fi mai bine decât orice închipuire a mea.

Mă gândeam la relațiile dintre oameni - a se înțelege tot felul de relații, nu doar cele de dragoste. Bine, până la urmă orice relație implică un pic de iubire de un fel sau altul.

În viața noastră apar oameni mulți și diferiți. Uneori avem fericirea de a întâlni pe cineva cu care reușim să construim o relație foarte caldă și pentru care însemnăm ceva mai mult decât un simplu trecător. Și indiferent cât de multă căldură nu ți-ar aduce celălalt, vine momentul în care trebuie să-l lași, să-i dai drumul. E ca și în cazul mamelor care trebuie să-și lase copiii să se descurce singuri într-o lume de multe ori necunoscută pentru ei. Există o mică mamă în fiecare dintre noi. Și atunci plecăm. Cu un iz de melancolie, dar cu inima împăcată. Pentru că așa e mai bine. Pentru toți. Nu toate relațiile pe care le construim trebuie să dureze o viață. Unele ne sunt trimise la momentul potrivit cu un anume scop. Iar atunci când acest scop a fost atins, trebuie să renunțăm la ele.

Oare câte relații nu am stricat agățându-ne de ele, de momentele frumoase ale acestora și de iluzia că așa va fi mereu? Până la urmă suntem toți niște umbre. Existăm atâta timp cât există soarele. Dispărem în fiecare seară și ne renaștem a doua zi, dar într-un cu totul alt loc și timp.

Mă îngrijorează un singur lucru - oare cei pe care îi lăsăm în urmă vor ști că sentimentele noastre față de ei au rămas neschimbate? Sau timpul și rațiunea le vor roade gândurile și amintirea a ceea ce a fost? Mi-aș dori ca toți cei care mi-au adus o rază de lumină în viața să știe că locul lor în inima mea va rămâne același, chiar dacă la nivel fizic și psihologic nu am mai comunicat. Există suficientă căldură în sufletul meu pentru toți voi, cei care ați trecut prin viața mea!

Love Germany (Part n)

Uite cum te apucă scrisul la o bucată de noapte dacă nu poți dormi...

Astăzi (sau, mă rog, ieri) am avut o zi excepțional de frumoasă. Dar pentru a se înțelege mai bine de ce, cred că ar trebui să povestesc mai întâi ce mi s-a mai întâmplat în ultima vreme.

Pentru cei care se întreabă ce mai fac - sunt fericită! Mulți au spus că starea asta o să treacă după câteva săptămâni petrecute în Germania și că e doar euforie de moment. Uite că sunt deja 9 luni și eu sunt mai fericită ca niciodată. Mă simt împlinită, la locul meu.

Semestrul acesta am luat o decizie foarte bună - aceea de a juca baschet în echipa universității. Niciodată nu am crezut că baschetul o să-mi aducă atâta bucurie. În primul și în primul rând pentru oamenii care sunt acolo. Recent am avut aici Eurokonstantia - un tournier (nu am găsit altă traducere mai bună în română), adică concursuri în diverse categorii de sport la care au participat echipe din întreaga lume. A fost cel mai frumos weekend de când sunt în Germania - am luptat trei zile cu mine însumi pentru a reveni la starea normală - atât de multe emoții pozitive, atâta bucurie, nesomn, competiție, lume nouă etc. etc.

După aceste trei zile am început să iubesc și mai mult nemții - a fost o surpriză pentru mine să constat cât de repede am fost acceptată în grup și cum fiecare a încercat să mă ajute pe parcursul antrenamentelor să învâț (a se preciza că eu joc cel mai prost baschet dintre toate fetele), să mă îmbunătățesc, cum au ținut morțiș să joc și eu la campionat, chiar dacă nu era tocmai lucrul cel mai potrivit pentru a câștiga. Până la urmă am luat locul trei. Și acum vine întrebarea - cum să nu-i iubești pe nemți, când vreo 13 jucătoare și doi antrenori te aleg pe tine să păstrezi cupa ca amintire? Și nu pentru că aș fi contribuit foarte mult la joc, ci pentru că am fost ”sufletul” echipei - responsabil principal pentru încurajare, motivație, galerie și poze. Și pentru că ei și-au dorit să păstrez această amintire despre Konstanz. Primul weekend din iunie 2012 este rezervat pentru noua Eurokonstantia!

Și acum să revenim la ziua de ieri - ieri am avut examen la analiză funcțională. Analiza funcțională este un balaur de care în România se teme toată lumea și care puțini ajung să îl cunoască (pentru că se face doar la unele specializări de master). Ei, eu am făcut semestrul ăsta analiză funcțională (pentru că profesorul este excepțional de bun și nu avea alte cursuri în ofertă semestrul acesta) și ieri am avut examen oral. Învățând pentru balaurul acesta mi-am amintit de ce fac eu matematică de fapt - câtă bucurie poate ea să-ți aducă atunci când o înțelegi! Cred că nu am fost niciodată atât de sigură pe cunoștințele mele ca astăzi. Și e un sentiment atât de plăcut - nu mai contează nota pe care o primești. Examenul se transformă într-o discuție cu profesorul și aduce satisfacție ambilor părți. Am luat 1,0! Adică 10,00 după sistemul nostru. Cred că nici acum nu am realizat totalmente că am reușit să fac asta - să iau 10 la analiză funcțională și să fie și meritat!

Și pentru că intuiția mea este absolut fenomenală și știam că va fi bine (modestia mea este la fel de fenomenală ca intuiția), am anunțat fetele încă de săptămâna trecută că astăzi după antrenament mergem la scăldat și la o bere pe malul lacului. Berea am cumpărat-o tot de ieri - un polobocel! Și asta pentru a nu mai avea alternativă - dacă tot am luat bere, trebuia să dau examenul cu bine, nu?

Dacă mă gândesc bine cred că știu încă un motiv pentru care sunt atât de fericită - se spune că avem nevoie de patru îmbrățișări zilnic pentru a supraviețui și 12 ca să creștem. Eu am primit astăzi cât pentru o lună înainte. Și nu doar astăzi - nemții au un obicei foarte frumos - ei se îmbrățișează. La noi toate lumea se sărută pe obraz. Nemții se îmbrățișează. Și este atât de frumos să îmbrățișezi pe cineva când vă vedeți! Un prieten român a petrecut recent un weekend în Konstanz și a ajuns la concluzia că eu iubesc Germania, nemții și tot ce are de a face cu ei. Cred că e adevărat.