Weihnachten im Schuhkarton

I have heard a lot of times that germans are cold, have no humor and are not very friendly. After 4 months in Germany, I can say they are the most responsible and honest nation I have ever known. This is a movie about how presents from people in Germany got last year to children in Moldova.

More details about that you can find on www.geschenke-der-hoffnung.org.

Translated into romanian, means something like "Cadourile speranței".

Legendara trupă Scorpions la Chişinău

Aseară a fost mare vâlvă în Chişinău. Asta am simţit-o şi eu, chiar dacă sunt departe. Hramul oraşului oferă întotdeuna prilej de discuţii, bârfe, certuri, dar şi distracţie şi voie bună.

Anul acesta a fost, probabil, cel mai memorabil hram pe care l-a avut Chişinăul vreodată. În primul şi în primul rând pentru că pe scena de la Zimbru a evoluat una dintre cele mai vestite trupe rock din întreaga lume - Scorpions. Nu ştiu dacă există cineva care să nu le ştie piesa "The wind of change". Cu muzica lor a crescut generaţia părinţilor noştri şi generaţia noastră. Eu încă simt că vântul schimbării îmi bate în suflet şi aş vrea să continuă să bată în sufletele noastre până schimbarea în mai bine se va realiza definitiv. 20.000 de oameni s-au bucurat de ocazia de a-i vedea live pe cei de la Scorpions. Eu m-am mulţumit cu filmuleţele pe care am reuşit să le găsesc pe net pe la vreo două noaptea. Dar, până la urmă, sunt în ţara lor!

Azi dimineaţa am avut surpriza să aflu că printre fanii formaţiei se numără şi înalte oficialităţi din Moldova. Prim-ministrul Vlad Filat părea că se simte în largul său şi extrem de fericit alături de familia sa şi de membrii trupei. Dap - pentru cât de multă muncă solicită funcţia de prim-ministru, posibilitatea de a-i cunoaşte personal pe cei de la Scorpions e o mică mică recompensă.

Am mai aflat între timp că unele vedete care se trag de la noi au cam dat-o în bară, dar despre asta s-a scris deja prea mult.

Eu ce să mai zic, La Mulţi An, Chişinău! Să creşti mare şi să mai vină star-uri de renume mondial la noi!

poza: www.stireazilei.md

De ce scârțâim ca națiune?

Se pare că poporul moldav mai are de mâncat multă mămăligă până va ajunge să trăiască bine. Că a început campania electorală (neoficială) știam demult, dar totuși nu mă așteptam la astfel de greșeli din partea unor lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană. De câteva zile toată lumea discută despre controversatul decret al președintelui interimar, Mihai Ghimpu. Bineînțeles, adevărul istoric este adevăr, nu poate fi ignorat, dar modul în care a acționat domnul președinte lasă de dorit. Se pare că din toți ceilalți lideri, doar Vlad Filat a reușit să pășească pe calea soluționării amiabile a ”conflictului”.

Consecințele acestui decret sunt mai grave decât am presupus de la început. Urmărind reacțiile concetățenilor din zonele mai problematice ale țării, înțeleg că o bună parte din populația Republicii Moldova s-a pornit rău de tot împotriva acestei decizii. Consecințele nu se resimt doar în rândul oamenilor ”simpli” - avem și funcționari publici care nu se supun decretului în mod public fără nici o sinchiseală.

Am impresia că unele componente ale AIE nu au înțeles corect obiectivele stabilite de comun acord - cele scrise și cele nescrise. Eu, ca simplu cetățean, îmi închipuiam că partidele din AIE ar trebui să câștige un anumit procent din electoratul partidelor din actuala opoziție. Se pare însă că unii lideri ai AIE nu fac decât să plimbe electoratul celor patru partide din componența alianței de la unul la altul. Îmi pare rău să conștientizez că interesul personal al unora dintre conducătorii noștri a primat din nou binelui comun.

Stimate domnule Președinte, numărul alegătorilor pe care i-ați câștigat prin acest decret nu se apropie nici pe departe de cei pe care i-a pierdut Alianța pentru Integrare Europeană.

La un pahar de vorbă cu Stela Popa

Astăzi am vizitat Librex 2010 - târgul internațional de carte de la Iași. Cărți au fost multe, și multe bune. M-a surprins faptul că nu am văzut prezente la târg edituri din Republica Moldova, dar sper să-mi fi scăpat, pur și simplu, din vedere. Partea cea mai frumoasă a fost lansarea cărții ”100 de zile” de Stela Popa - o jurnalistă basarabeană care a scris primul roman despre evenimentele din aprilie 2009 de la Chișinău. Surprinzător sau nu, dar din cei prezenți 96% erau basarabeni. Din spusele celor care au citit deja cartea, ea se prezintă ca un roman de dragoste, un roman politic și, după un an de la 7 aprilie 2009, un roman istoric. Autoarea a mărturisit că acest roman a reprezentat un fel de manifest contra regimului comunist de la Chișinău de la acea dată și că societatea noastră trece prin destinul protagonistei - un destin zbuciumat, cu multe obstacole, dezamăgiri și pierderi.

Cel mai și cel mai mult mi-a plăcut însă discuția pe care am avut-o cu Stela Popa și studenții basarabeni după lansarea cărții. Am vorbit despre foarte multe lucruri, începând cu viața și cariera jurnalistei și terminând cu situația politică din Republica Moldova. Am fost plăcut surprinsă să aflu că Stela este o persoană foarte deschisă și simplă, lucru care o face să pară și mai mult una dintre noi, ”generația 7 aprilie” cum ne mai numește ea, de faptul că, la fel ca și mama mea - Stela, ea a fost botezată cu un alt nume, pentru că în cărțile religioase pe care le avem noi nu se găsește numele Stela.

Când mergeam spre cămin mă gândeam că voi scrie atât de multe despre ziua de astăzi, iar acum îmi dau seama că am discutat despre atâtea chestii, și fiecare dintre ele de importanță majoră, încât oricare subiect aș aborda, mă mai întind pe câteva pagini, iar eu nu sunt tocmai adepta postărilor lungi. Așa că voi publica mai târziu impresii și opinii despre anumite tematici. Acum revin la proiectul pentru programare Windows.

”100 de zile” de Stela Popa la Iași

După lansarea în mai multe orașe din România, romanul jurnalistei Stela Popa (primul roman despre evenimentele din aprilie 2009 de la Chișinău) ajunge și la Iași. Asociația Tinerilor Basarabeni invită la lansarea cărții ”100 de zile” de Stela Popa, vineri, 21 mai ora 15.30, în cadrul Librex 2010, Sala Polivalentă.

Roberta Ciugureanu, o tânără din Transnistria, vine la Chișinău împreună cu sora sa geamănă pentru a-și realiza visele. Absolvă facultatea de Jurnalism si intră în lumea tumultoasă a presei. Între timp, devine și lector universitar. Într-un fel, urmează calea părinților săi. Roberta provine dintr-o familie de intelectuali de la țară, chiar din satul de baștină al fostului președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin - comuna Corjova. Ion Ciugureanu, tatăl protagonistei, director al Liceului „Lucian Blaga” de la Tiraspol, este deținut pentru omor într-o închisoare din regiune. De fapt, motivul este altul: Ion era directorul singurului liceu românesc de la Tiraspol și își lua misiunea în serios. După arestarea soțului ei, Viorica Ciugureanu, mama Robertei, învățătoare și ea, nu mai rezistă presiunilor smirnoviste și se mută la Chișinău, alături de fiicele sale, Roberta și Catinca, cu cel de-al treilea copil, Dragoș. Chișinăul nu îi primește cu pâine și sare, astfel că greutățile materiale o obligă pe Viorica să plece la muncă peste hotare.

Romanul este axat pe traseul Corjova-Chișinau-București, derulat prin intermediul personajului principal, Roberta. În timp, ziarista ajunge și la București, ca militantă pentru apropiererea R. Moldova de România. Va avea de plătit pentru asta.

Falsificăm istoria

Vicedirectorul Institutului țărilor CSI, Igor Șișkin, comentează rezultatele analizei a 187 de manuale de istorie din 12 foste republici sovietice, afirmând că predarea trecutului istoric comun cu Rusia se face pe concepția ocupației ruse și a luptei seculare pentru eliberarea națională, în special în Moldova, țările Baltice, Georgia și Ucraina. Printre altele, el menționează că în ”istoria românilor” nici nu există conceptul de Marele Război pentru Apărarea Patriei (probabil pentru că am apărat o patrie străină).

Se pare că Rusia își pierde puțin câte puțin influența culturală în fostele țări soviectice, cu excepția Belarus-ului și, parțial, al Armeniei. Păcat că nu-și pierde și influența armată și politică de peste Nistru.

De cand se îmbunătățesc relațiile cu UE?

Schuebel: ”De 5 ani Republica Moldova a înregistrat progrese esențiale în relațiile cu UE”. Poate înțeleg eu ceva greșit? În ultimii 5 ani? Poate dorea să spună în ultimele 5 luni?

MOLDOVAmobil

MOLDOVAmobil este un proiect care se desfășoară în Germania (Berlin) între 11 mai și 15 iunie și este format din 10 ”stații” pe care le va avea MOLDOVAmobil în Berlin, inclusiv la Goethe-Institut, Haus der Kulturen der Welt, Europaische Akademie Berlin și multe altele. Deschiderea oficială a fost efectuată astăzi de premierul Vlad Filat care se află într-o vizită de două zile în Germania.

Proiectul își propune să prezinte Republica Moldova, cultura, politica și viața de zi cu zi a acesteia.

Descrierea proiectului începe astfel: ”Moldova ... nu este doar un râu. Republica Moldova este un stat în sudestul Europei, care are granițe cu România și Ucraina. Acolo trăiesc oameni de diferite etnii și confesii. Se numără printre cele mai sărace țări din Europa, ceea ce conduce la un mod mobil de viață al locuitorilor. Mulți moldoveni lucrează în străinătate.” Destul de trist.

Detalii pe http://www.moldovamobil.eu/

Cu bunicul, ce facem?

A fost odată ca niciodată o țară în care trăiau moșnegi, babe și copii. În țara aceasta doar la 1 iunie se făcea Ziua Copiilor, restul zilelor erau Zile ale Moșnegilor și ale Babelor. Moșnegii și babele primeau pensii, copiii nu primeau pensii; moșnegii și babele aveau voie să voteze, copiii nu aveau voie să voteze.

Când copiii nu erau cuminți, moșnegii și babele îi băteau. Copiii se temeau de moșnegi și babe, moșnegii și babele se temeau de moarte. Și cu cât mai tare se temeau de moarte, cu atât mai mult îi băteau pe copii.

Cândva, în țara aceasta, în afară de moșnegi, babe și copii, au mai fost și adulți, numai că ei au plecat cu toții la muncă în Irlanda și la Moscova...

E un fragment izbitor din piesa ”Cu bunicul, ce facem?” a lui Constantin Cheianu, rostit de Valerica - fetița rămasă cu fratele și bunicul după ce părinții au plecat la muncă în Irlanda și la Moscova...

(Photo) 7 aprilie 2010

La un an după evenimentele din 7 aprilie 2009 liderii tuturor (aproximativ tuturor) partidelor politice din Republica Moldova, intelectuali, oameni de vază din arta și cultura basarabeană, tineri și mai puțin tineri s-au reunit cu toții în fața clădirii Parlamentului pentru a-i comemora pe cei care au pus bazele unui nou început. Am fost prezenți la miting împreună cu colegii din Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași, noi care acum un an eram pe partea cealaltă a Prutului, mai exact la vama din Sculeni, scandând ”Vrem acasă!”. Astăzi totul a fost mult mai liniștit - am reușit chiar să facem câteva poze cu prim-ministrul țării, Vlad Filat, cu Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu. La 18.00 am mers la spectacolul ”7 aprilie 2009”, un spectacol excepțional și emoționant. Mi-a plăcut o frază rostită de Vlad Filat la finalul piesei - ”Trecând peste toată durerea, e nevoie să vedem și partea pozitivă a lucrurilor - 7 aprilie 2009 ne-a oferit un nou început, un început pe care nu avem dreptul să-l ratăm!”

7 aprilie - parcă același, dar totuși altul

E un an de când am trăit cu toții acel 7 aprilie pe care nu-l vom uita niciodată. Multe lucruri s-au schimbat de atunci. Am mai avut o campanie electorală, am luptat umăr la umăr cu oameni de vază din Moldova pentru a scăpa de guvernarea comunistă, am reușit să facem primii pași în această direcție, iar înainte ne așteaptă o luptă și mai grea, chiar dacă mai liniștită.

Mâine în Piața Marii Adunări Naționale se organizează un miting pentru comemorarea evenimentelor din aprilie 2009. De câteva zile atmosefra în Chișinău s-a încins. Apropierea datei de 7 a pus un pic de jar pe foc. Au început să fie făcute publice filmări din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Părerile despre cele întâmplate continuă să fie împărțite și la un an după acele evenimente tragice răbdarea oamenilor începe să se termine. Puțini sunt cei care înțeleg că oricât nu ne-ar durea de mult, prioritatea statului acum este alta - trebuie să trecem peste criză, trebuie să ducem la bun sfârșit ceea ce am promis partenerilor externi. Este important să descoperim ce s-a întâmplat la 7 aprilie, dar nu putem lăsa baltă restul activităților. Nu putem trăi doar cu trecutul, precum nu putem trăi doar cu viitorul. Este nevoie să găsim atât de mult căutata cale de mijloc.

Dar până o găsim vom merge pe 7 aprilie 2010, la 10.00, să aprindem o lumânare pentru victimele protestelor de acum un an și să le spunem mulțumesc celor care au început ceea ce ne-a adus până la urmă libertatea.

Sindromul abandonului istoric

Aceasta este boala de care suferim noi, cei din Republica Moldova. M-am gândit de multe ore ce se întâmplă cu țara noastră, de ce nu am reușit noi cum au făcut vecinii noștri. O parte din răspuns l-am aflat sâmbătă la conferința Republica Moldova, pragmatism în relațiile cu România la 92 de ani de la unire. În momentele cele mai cruciale din istoria tânărului nostru stat am fost lăsați singuri în fața unor forțe exagerat de mari pentru potențialul nostru.

Dezbaterile din cadrul conferinței au urmat trei teme majore. Prima dintre ele a fost cadrul istoric în care s-a realizat unirea și atitudinea pe care a abordat-o și continuă să o abordeze statul român față de Basarabia. Profesorul universitar Liviu Brătescu (PNL) ne-a povestit despre diferențele în abordarea problemei Basarabiei și a Transilvaniei pentru guvernul de la București din secolul XIX. Politicienii vremii au fost destul de pragmatici în această privință. Lasând emoțiile la o parte, nu aș avea ce să le reproșez - Transilvania era net superioară Basarabiei din foarte multe puncte de vedere. Ceea ce mă deranjează acum la România este faptul că a păstrat (probabil din inerție) această atitudine față de noi și acum. Marea Unire nu a adus pentru cei din Basarabia schimbarea pe care au așteptat-o. Basarabia a fost o provincie de exil în cadrul Imperiului Țarist și a rămas o provincie de exil în cadrul României Mari. Discutând despre acest aspect, mi-a plăcut o frază spusă de Cătălin Ivan (Europarlamentar, Comisia UE pentru Republica Moldova, PSD) - Tot mai mulți politicieni români vor să salveze Republica Moldova, probabil pentru că au eșuat în salvarea României.
Chestiunea Republicii Moldova a fost folosită foarte mult în campania electorală din România și acest lucru l-am sesizat cel mai bine noi, tinerii basarabeni veniți aici, în România. Cele trei campanii electorale pe care le-am trăit în 2009 (două în Moldova și una în România) ne-au forțat să ne maturizăm politic precoce. Pragmatismul este calitatea care ne lipsește în mare parte din cazuri. Am văzut în România un frate mai mare, iar adevărul este că România nu ne poate duce în Europa, putem doar noi, iar România în cel mai bun caz ne poate face un lobby.
Am aflat tot de la Cătălin Ivan că politicienii noștri actuali sunt foarte bine văzuți la Bruxelles, în special prim-ministrul Vlad Filat, că mergem pe un drum greu spre Uniunea Europeană, dar facem pași mari și siguri, iar viteza și calitatea cu care se fac schimbările la noi în țară impresionează comisia europeană pentru Republica Moldova.
Principalul invitat al conferinței a fost însă Mihai Godea, președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, cu care am discutat despre principalele probleme cu care s-a confruntat Republica Moldova dupa 1990 și cu care se mai confruntă încă. Lipsa elitelor politice sau calitatea îndoielnică a acestora ne-a adus unde suntem acum. Formatul de negocieri în problema transnistreană nu ne lasă spațiu de decizie și de aici rezultă nevoia de a o internaționaliza. La întrebarea mea dacă ar sfătui cei doi băieți ai lui să facă politică a răspuns că nu, dar că le va respecta decizia. A mai precizat, de asemenea, că politica este morală în măsura moralității oamenilor care o fac și ticăloasă în măsura ticăloșiei oamenilor care o fac.
Spre final ne-a adresat îndemnul pe care l-am auzit și la București la întâlnirea cu Vlad Filat - Dragi copii, faceți școală bună și veniți acasă, că de lucru este!

Frate, frate, da' brânza-i cu bani

După câteva luni bune de așteptare a brațelor deschise din partea fraților noștri români, am ajuns zilele astea să ne punem pe gânduri - suntem frați sau doar niște veri? Sau rude de gradul al treilea poate? Articolul lui Constantin Tănase despre așa-zisul Mic Trafic la Frontieră m-a cam dezamăgit și pe mine. Familia mea (întreaga familie) nu este afectată în nici un mod de existența sau inexistența acestui acord între România și Republica Moldova, decât dacă economia țării se va dezvolta în urma aplicării acestuia, dar totuși e ceva care m-a atins de suflet. În șase ani stați în România am mai avut câteva experiențe din astea. Amuzant este faptul că până a veni aici, îmi priveam propriul popor cu reticență și scepticism. Nu prea sau schimbat multe de atunci și, totuși, acum știu că poate fi mai rău.
Sfat (pentru basarabeni): e timpul să ne maturizăm, să nu mai credem în fratele mai mare care va fi alături de noi să ne susțină și să începem să ne croim singuri soarta. Sunt sigură că o putem face.
Sfat (pentru frații români): atunci când doriți să ne ajutați, faceți-o! Dacă nu doriți, noi vom înțelege, dar numai nu ne duceți cu fofârlica.

De ce, Basarabie, plâng
De-atâta jale şi dor?
De ce măcinat de vânt
Într-una-i al meu popor?

De ce ne dor părinţii
Şi fiii, şi neamul, străbunii?
De ce nu ne iartă Sfinţii
Pe noi, pierduţii în lume?

De ce nu mai văd neînfricaţii
Eroi ce luptau pentru tine?
Iar Dunărea, Prutul, Carpaţii
Nu vin şi acum să ne-aline?

De ce mi-e dor de Pământul
Clădit cu sânge şi sabie?
De ce mă-neacă cuvântul?
De ce mai plâng, Basarabie?

Vechiu Victoria - elevă clasa XII-a, Liceul "Iulia Hasdeu", Chisinau

Ce ne aduce fericire de sarbatori

Sunt acasă de opt zile şi asta înseamnă că deja se pot face unele concluzii. Am reuşit destul de multe. Sâmbăta trecută am mers la Congresul al III-lea extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Am primit o plăcere deosebită - să vezi adunaţi într-o sală atâtea personalităţii ale Moldovei şi să ai ocazia să şi comunici cu ei. Ca la orice sfârşit de an s-au discutat principalele evenimente pe care le-am trăit cu toţii, ce a fost bun şi ce a fost mai puţin bun, durerea şi tristeţea pe care am trăit-o, dar şi bucuria şi speranţa pe care ne-a adus-o sfârşitul de vară. Mă bucur să văd că printre principalii politicieni ai Republicii încep să apară oameni puternici care îşi cunosc potenţialul, calităţile şi defectele şi reuşesc să acţioneze în conformitate cu valorile şi principiile pe care le promvează. Am cam dus lipsă de aşa ceva în ultimii ani.

Săptămâna care a urmat am petrecut-o în sânul familiei într-o atmosferă de sărbătoare. Am mers cu fraţii la Ice Bravo şi după o oră de râsete şi buşituri pe gheaţă am realizat că patinoarul nu a fost creat pentru mine. Bineânţeles, ceva în interiorul meu îmi spunea că voi reuşi într-o bună zi s-o fac şi pe asta, dar nu acum. Deocamdată ţin prea mult la integritatea şi buna funcţionare a capului meu.
Mi-am revăzut rudele şi asta a fost o adevărată bucurie. Cea mai mare satisfacţie am primit-o în ziua de Crăciun când am mers la colindat. Seara am ajuns moartă de oboseală acasă, dar cu inima plină de fericire şi linişte.
Nu am putut renunţa nici la vechea tradiţie moldovenească de a mânca în câteva zile tot ceea ce s-a cumpărat în câteva săptămâni, iar cantitatea de dulciuri pe care am reuşit s-o înghit a depăşit, probabil, orice limite. Pot să vă asigur că mi-am luat doza de glucoză pentru jumătate de an înainte.
Bine, mă duc să mai improvizez nişte urături, se apropie Anul Nou.
Sărbători fericite!