Umbra

Îmi aminteam de câteva momente pe care le-am petrecut în ultimul an. Încerc să analizez tot ce mi se întâmplă pentru a găsi un sens. Îmi este uneori oarecum aiurea pentru că nu am idee ce mă așteaptă în viitor și, mai mult decât atât, nu am idee ce aș dori să mă aștepte acolo. Sunt însă încrezută că totul va fi mai bine decât orice închipuire a mea.

Mă gândeam la relațiile dintre oameni - a se înțelege tot felul de relații, nu doar cele de dragoste. Bine, până la urmă orice relație implică un pic de iubire de un fel sau altul.

În viața noastră apar oameni mulți și diferiți. Uneori avem fericirea de a întâlni pe cineva cu care reușim să construim o relație foarte caldă și pentru care însemnăm ceva mai mult decât un simplu trecător. Și indiferent cât de multă căldură nu ți-ar aduce celălalt, vine momentul în care trebuie să-l lași, să-i dai drumul. E ca și în cazul mamelor care trebuie să-și lase copiii să se descurce singuri într-o lume de multe ori necunoscută pentru ei. Există o mică mamă în fiecare dintre noi. Și atunci plecăm. Cu un iz de melancolie, dar cu inima împăcată. Pentru că așa e mai bine. Pentru toți. Nu toate relațiile pe care le construim trebuie să dureze o viață. Unele ne sunt trimise la momentul potrivit cu un anume scop. Iar atunci când acest scop a fost atins, trebuie să renunțăm la ele.

Oare câte relații nu am stricat agățându-ne de ele, de momentele frumoase ale acestora și de iluzia că așa va fi mereu? Până la urmă suntem toți niște umbre. Existăm atâta timp cât există soarele. Dispărem în fiecare seară și ne renaștem a doua zi, dar într-un cu totul alt loc și timp.

Mă îngrijorează un singur lucru - oare cei pe care îi lăsăm în urmă vor ști că sentimentele noastre față de ei au rămas neschimbate? Sau timpul și rațiunea le vor roade gândurile și amintirea a ceea ce a fost? Mi-aș dori ca toți cei care mi-au adus o rază de lumină în viața să știe că locul lor în inima mea va rămâne același, chiar dacă la nivel fizic și psihologic nu am mai comunicat. Există suficientă căldură în sufletul meu pentru toți voi, cei care ați trecut prin viața mea!

Weihnachten im Schuhkarton

I have heard a lot of times that germans are cold, have no humor and are not very friendly. After 4 months in Germany, I can say they are the most responsible and honest nation I have ever known. This is a movie about how presents from people in Germany got last year to children in Moldova.

More details about that you can find on www.geschenke-der-hoffnung.org.

Translated into romanian, means something like "Cadourile speranței".

Pauză de lapte cu miere

Astăzi am stat la taclale cu Andreea în pauza de învățat. Mi-am amintit multe lucruri, mulți oameni pe care i-am iubit, mulți care m-au iubit pe mine. Concluzia? Am ce să-mi amintesc.

Sunt fericită că, atunci când privesc înapoi, am ce vedea. Aș vrea să mă pot întâlni cu fiecare persoană care a jucat un rol în viața mea - toți cei care mi-au fost alături, cei care m-au făcut să râd, cei care m-au făcut să plâng. În primul rând, probabil, cu toți cei care m-au făcut să sufăr, pentru că de la ei am învățat cel mai mult. Fiecare dintre voi, cei care ați trecut prin viața și inima mea, ați lăsat un firicel de lumină. Cu toții împreună m-ați învățat să iubesc, cu toții m-ați învățat să apreciez viața, cu toții m-ați învățat să privesc înainte și să gândesc măreț.

Din inima Europei vă trimit tuturor un gând bun și un firicel de lumină învelit în căldură. Și vă spun tuturor - Mulțumesc!

Nu te-ai gândit niciodată că, poate, nu te-ai născut tocmai acolo unde trebuia? Stau şi mă gândesc că sigur trebuie să existe vreun motiv pentru care eu m-am născut în Moldova, dar nu prea reuşesc să-mi dau seama care anume este. Neînţelese sunt căile Domnului!

Şi uite odată ajungi într-un loc care, aparent, nu are nici o legatură cu viaţa ta. Şi simţi că te identifici cu acest loc, că însăşi prezenţa ta aici este suficientă pentru a fi fericit. Exact acest sentiment l-am avut eu marţi seara - era noapte, frig, eram pe malul lacului, Imperia se învârtea semidezbrăcată în jurul ei aşa cum face mereu, ţinând într-o mână regele şi în cealaltă mână pe Papă, pe partea cealaltă a apei se vedeau luminiţele minuscule de la geamurile celor care încă nu dormeau în Meersburg, purtam o discuţie foarte interesantă cu un neamţ şi ascultam Faust, tot în germană. Atunci am simţit că uite - ăsta e - momentul când te simţi perfect şi total fericită, aparent fără vreo cauză anume, când eşti împăcat cu tine însuţi şi ştii că te afli în locul cel mai potrivit pentru acest moment, şi că nimic nu poate fi mai frumos decât vântul care îţi bate în faţă, decât luminiţele, decât Imperia, decât Faust.

Sunt doar de trei săptămâni în Germania. Astăzi la un curs mă gândeam la România. Am impresia că mă aflu aici de o veşnicie, de parcă aş fi existat aici întotdeauna, iar tot restul a fost undeva departe, poate într-o altă viaţă. Germania nu este perfectă. Străzile nu sunt întotdeauna curate, costurile de întreţinere sunt mari, asigurările multe şi scumpe, cerinţele mari. Dar nu m-am simţit niciodată atât de potrivită mediului şi mediul mie. Limba germană îmi unge urechile, chiar dacă neuronii mei încă mai scurt-circuitează atunci când încearcă să lege o propoziţie mai lungă. Dor de casă nu am - aici sunt şi români, şi basarabeni, şi ruşi, şi reprezentanţi ai tuturor naţiunilor lumii. Când ţi-e dor de română - vorbeşti în română, când ţi-e dor de rusă - vorbeşti în rusă.

Nu ştiu ce surprize îmi mai rezervă viaţa. Eu o primesc cu braţele deschise aşa cum are ea chef să vină. Eu sunt fericită.

Românii între Vest şi Est

Astăzi am fost la o întâlnire a scriitorului de origine română Cătălin Dorian Florescu cu cititorii lui din Konstanz. Născut la Timişoara, acesta şi-a petrecut mai mult de jumătate de viaţă în Zurich şi a scris patru romane. Discuţia între nemţii şi românii de aici a fost mai interesantă, după părerea mea, decât cea între românii şi românii de la Iaşi, unde l-am văzut pentru prima oară, când şi-a lansat romanul "Zaira".

Mi-au plăcut câteva chestii pe care le-a spus scriitorul. Poate că traducerea din germană nu este tocmai exactă, dar încerc să păstrez ideea: "Lumea noastră (din Vest) este foarte normată şi funcţională. Este o lume de succes, într-adevăr, tocmai din cauza funcţionalităţii. Să călătoreşti în Est înseamnă să călătoreşti prin dimensiuni pe care noi aici nu le mai cunoaştem. Am pierdut arta improvizării. Nu vreau să idealizez. Este frumos să trăieşti la Zurich şi să mergi două-trei săptămâni în România. Cu totul altceva este să trăieşti acolo şi să lupţi cu şi pentru viaţă".

Câteodată am impresia că suntem crescuţi şi educaţi de către societate în aşa fel încât mereu să nu ne ajungă ceva. De multe ori nici măcar nu ştim ce ne dorim, dar ştim sigur că ne dorim ceva. Şi ne este foarte greu pur şi simplu să ne oprim şi să contemplăm momentul existent. Acum. Ne este foarte greu să trăim Acum. Pentru că pe Acum trebuie să-l acceptăm. Aşa cum este el - bun sau rău, rece sau cald, trist sau vesel. Trebuie să-l simţim cu tot sufletul. Trebuie să-l trăim. Ne ancorăm în trecut sau încercăm să ne cufundăm în viitor. Şi viaţa trece pe lângă. Şi nimic nu este mai frumos decât Acum. Nu poate fi niciodata mai bine decât Acum. Indiferent unde eşti, indiferent ce faci şi pe cine ai alături - Acum este momentul perfect. Putem fi fericiţi doar dacă îl lăsăm pe Acum în sufletul nostru, iar odată cu el tot ce aduce cu sine.

Incursiune într-o altă lume

Astăzi am intrat într-o altă lume, într-un alt mediu. Trecând peste emoțiile și, poate pe alocuri, șocul primului contact, a fost un sentiment destul de ciudat. Spre seara am avut parte de câteva clipe libere în care am reflectat asupra stării de ”a fi de cealaltă parte a baricadei”. Cât de puțin vedem de pe partea noastră și cum îi judecăm pe cei de dincolo fără a-i cunoaște și fără a cunoaște adevăratele motive care stau la baza acțiunilor lor.

i'm so very special

Zâmbesc. Am tot afirmat în ultimul timp, pentru mine și pentru alții, că încerc să scap de orice fel de dependențe. Dar putem oare scăpa de ele? Totalmente mă refer. Cum facem să nu mai fim dependenți de nimic? Să fim liberi, să trăim pur și simplu, să nu ne dezbată interferențele din viața noastră și să facem imunitate față de sistemul care ne dorește cât mai dependenți de ... orice. Și nu mă refer la dependențele uzuale gen alcool, tutun, droguri. Acestea cel puțin le conștientizăm și, implicit, putem lupta cu ele. Dar ce facem cu dependețele pe care nu le conștientizăm sau pe care nu dorim să le acceptăm? Ce facem cu dependența de atenție, cu dependența de dragoste, cu dependența de a ne simți speciali, cu dependența de a tot demonstra tuturor că poți, cu dependența de succes, cu dependența de oameni, cu dependența de dependență?

Și partea cea mai amuzantă este că noi înșine ne hrănim dependențele și slăbiciunile. Ele nu ar putea supraviețui fără voia noastră. Iar noi nu le îndepărtăm. Ne complacem cu ele și le dezvoltăm.

Câți dintre voi sunteți liberi cu adevărat?

The story of the Stuff

Următoarea stație: Berlin

La lansarea proiectului MoldovaMobil în Berlin a participat și premierul Vlad Filat împreună cu delegația de oficiali români care se afla într-o vizită de două zile la Berlin. Proiectul se prezintă sub forma unui autobuz care va staționa timp de două luni în diverse locații ale capitalei germane, oferind informații despre Republica Moldova, dar și spectacole pregătite de artiști din Moldova și Germania.

Se pare că Vlad Filat nu pierde nici o clipă atunci când se află în vreo vizită oficială - a reușit să se întâlnească și cu Societatea Nemților Basarabeni, aceștia din urmă afirmând deschis că au moștenit de la basarabeni bunătatea și ospitalitatea, pe care încearcă să le păstreze. Probabil le este destul de greu - Germania este o țară a principiilor, disciplinei și a simțului măsurii în toate. Uneori nu înțeleg de ce mă atrage atât de mult. Probabil Vlad Filat ar fi reușit mai multe cu poporul neamț, noi moldovenii progresăm mai greu. Avem imunitate la evoluție, din păcate.

MOLDOVAmobil

MOLDOVAmobil este un proiect care se desfășoară în Germania (Berlin) între 11 mai și 15 iunie și este format din 10 ”stații” pe care le va avea MOLDOVAmobil în Berlin, inclusiv la Goethe-Institut, Haus der Kulturen der Welt, Europaische Akademie Berlin și multe altele. Deschiderea oficială a fost efectuată astăzi de premierul Vlad Filat care se află într-o vizită de două zile în Germania.

Proiectul își propune să prezinte Republica Moldova, cultura, politica și viața de zi cu zi a acesteia.

Descrierea proiectului începe astfel: ”Moldova ... nu este doar un râu. Republica Moldova este un stat în sudestul Europei, care are granițe cu România și Ucraina. Acolo trăiesc oameni de diferite etnii și confesii. Se numără printre cele mai sărace țări din Europa, ceea ce conduce la un mod mobil de viață al locuitorilor. Mulți moldoveni lucrează în străinătate.” Destul de trist.

Detalii pe http://www.moldovamobil.eu/

3 in 1

Joi am sărbătorit - am avut trei motive deodată. Pe 6 mai s-au împlinit 20 de ani de la Podul de Flori, pe 6 mai 2010 Vlad Filat a împlinit 41 de ani şi pe 6 mai a fost Sf. Gheorghe (asta am aflat-o mai târziu, dar e ok şi aşa). Petrecerea a ieşit pe cinste.
Ce săbătorim mâine - Ziua Europei sau Ziua Victoriei (în războiul de apărare a "patriei")?

Să fii sau să nu fii...vinovat?

Mergând spre cămin acu vreo oră mi-am amintit de articolul lui Adrian Stanciu din Capital-ul de săptămâna trecută în care tratează unul din aspectele texturii noastre de "român". Autorul afirmă că românii par să trăiască o adevărată psihoză a căutării vinovaţilor, ca şi cum găsirea lor ar echivala cu soluţionarea problemei - "Avem o relaţie specială cu noţiunea de responsabilitate. O echivalăm cu vina. Suntem o ţară plină de vinovaţi, dar complet lipsită de responsabili şi de responsabilitate".
E o chestiune cu care, probabil, ne-am întâlnit cu toţii. În România (şi în Republica Moldova, de altfel) densitatea greşelilor (în orice domeniu) şi a tâmpeniilor pe metru pătrat este mai ridicată decât media mondială. Noi însă am găsit o modalitate destul de originală de a evita răspunderea. Ce face românul atunci când greşeşte? În primul şi-n primul rând încearcă să facă tot posibilul astfel încât să nu fie dumnealui vinovat, iar în cazul în care, după lungi şi chinuitoare încercări, nu reuşeşte să atingă dezirabilul, recunoaşte pur şi simplu că "Da, domnule, a fost vina mea". Şi după ce recunoaşte începe să...să ce? Să "nimic". "Înţelepciunea" poporului - mai e nevoie de ceva? Adică cum? Oare nu e suficient să recunoşti?
Păi nu chiar. Probabil ar trebuie să începem prin a vedea ce înseamnă să fii responsabil (a se consulta DEX-ul în acest sens), iar apoi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru remedierea situaţiei. Revin la vorbele lui Stanciu - "Nu e nevoie să fii vinovat de ceva ca să fii responsabil, dar e nevoie să fii responsabil dacă eşti vinovat".

Era cât pe ce să sting focul veșnic

Where the hell is Matt?

Prea tare tipul! A călătorit în peste 50 de țări prin intermediul AIESEC.

http://www.wherethehellismatt.com/

Boala sufletului

Toţi ştim despre o boală din Africa Centrală, numită boala somnului. Trebuie să ştim însă că există o boală asemănătoare care atacă sufletul - şi care e foarte periculoasă, pentru că se instalează fără a arăta vreun semn. Când observaţi cel mai mic semn de indiferenţă şi lipsă de entuziasm faţă de semenii voştri, fiţi pe fază! Singurul mod de a preveni o asemenea boală este să înţelegi că sufletul suferă, suferă mult, când îl obligăm să trăiască superficial. Sufletul are nevoie de lucruri adevărate şi profunde.

Paulo Coelho

Сât de simplu pare, nu?

Mixer de creieri si nervi

Pentru cei care aveți parțiale și foarte mult de învățat - știu că în astfel de momente se manifestă dorința de a face curat sau mâncare, de a spăla, de a găsi tot felul de activități extrem de importante cu singurul scop ascuns de a evita studiul. Noi cu fetele nu ne-am lăsat mai prejos și am organizat o seară de ghicitori. Vă las și vouă una care mi-a plăcut.

Un orb intră într-un restaurant și comandă o supă de broască țestoasă. Chelnerul îi aduce supa, orbul o gustă, se duce la baie și se sinucide. De ce s-a sinucis orbul?

Aștept presupunerile voastre.

Teoria secundelor

Închipuieți că intri într-un joc. În fiecare dimineață o bancă îți deschide un cont cu 86 400 de dolari, bani pe care poți sa-i cheltui după bunul tău plac. Ca și orice joc și acesta are regulile lui. Poți să faci orice cu banii, dar la sfârșitul fiecărei zile tot ceea ce nu ai cheltuit îți va fi retras din cont. A doua zi dimineață ți se va deschide un nou cont cu 86 400 de dolari. Nu poți face șmecherii, nu poți transfera banii pe un alt cont. Dacă nu reușești sa-i cheltui, ei îți vor fi luați. A doua regulă spune că banca va putea opri jocul în orice zi fără să te preîntâmpine. Nu știi cât va dura, într-o bună dimineață te poți trezi și nu mai primești acest dar.

Întrebarea este - ce ai face cu banii dacă ai primi acest dar?

Te-ai gândit? Acum închipuieți că fiecare dintre noi avem de a face cu banca aceasta atât de darnică - TIMPUL. În fiecare dimineață primim 86 400 de secunde pe care putem să le folosim după bunul nostru plac, iar tot ceea ce nu am reușit să trăim în decursul zilei ne este luat pentru totdeauna. Nu știm cât timp va dura și nu știm când va înceta.

Acum ce faci cu acest dar?

Teama de eşec

"The only real prison is fear, and the only real freedom is freedom from fear" (Aung San Sun Kyi).
Cu acest citat şi-a început prezentarea din cadrul conferinţei BRIO Adrian Soare. Acest tânăr de numai 28 de ani a venit în faţa noastră şi ne-a vorbit despre felul în care putem depăşi teama de eşec. Fascinant era să-l asculţi povestind cum, timid fiind şi suferind câteva eşecuri groaznice în jurul vârstei de 21 de ani, a avut puterea să se ridice şi să meargă mai departe. Secretul succesului din punctul lui de vedere? Cât mai multe eşecuri!
Cu toţii (sau cel puţin marea majoritate) percepem eşecul ca pe ceva extrem de rău. Acest lucru ne este impus cumva la nivel subconştient încă de când ne naştem - nu poţi face aia, nu poţi vorbi aşa, nu poţi merge dincolo etc. etc. Cu toate acestea eşecul nu este altceva decât un mod de a învăţa ceea ce nu trebuie să facem.
Adrian a adus cu el şi câteva reguli de urmărit pentru a scăpa de povara eşecului. Prima din ele este - Gata cu scuzele! Când am citit această regulă mi-a venit în minte imaginea Almei de la CIPO, care ne tot spunea la training-urile pentru Caravana Cuza că "întotdeauna există o explicaţie". Regula nr.2 - Fii mândru de tine! Regula nr.3 - Dă-o în bară repede!
Ultima mi-a plăcut foarte mult. Adică hai acum cât poţi, că după s-ar putea să fie mai grav. Amuzant a fost când s-a oprit brusc şi, după o pauză de câteva secunde, ne-a spus - "Nu ştiu cum să vă conving să vreţi să aveţi eşecuri". Pe mine m-a convins. Nu mă înţelegeţi greşit - nu ard de nerăbdare să am cât mai multe eşecuri, dar prefer să le am acum decât mai târziu.
Sfatul meu este să încercaţi cu toţii. Totul se întâmplă în capul nostru. În realitate e mult mai uşor. Eu am încercat azi dimineaţă. E fascinant cât de bine poţi să te simţi când încerci şi reuşeşti.
Bafta şi vouă!