Tragedie la Konstanz

Nu vă speriați - nu este vorba de vreun taifun, cutremur, furtună sau alte manifestări ale naturii. Totul este mult mai grav - s-a închis biblioteca din Konstanz!

Dacă evenimentul se petrecea în România - 90% că nici nu aflam, sau poate aflam de pe la cineva care mai dă pe acolo din când în când. În Konstanz lucrurile stau un pic altfel.

Cauza care a provocat tragedia pentru mai mult de jumătate din oraș o constituie niște fibre de asbest care au fost descoperite în biblioteca universității(trebuie să dau un search pe google să văd ce mai e și cu asbestul ăsta - cică e toxic).

Biblioteca Universității din Konstanz nu este pur și simplu o bibliotecă - e cea mai mare bibliotecă din Germania(2 milioane de volume, plus eBooks), e locul cald care te primește cu brațele deschise și cu canapelele moi atunci când ai ferestre între cursuri, e locul unde studenții veniți din Europa de Est își verifică contul pe ”odnoklassniki” iar cei din celelalte părți ale lumii contul de pe ”facebook” în pauza de la prânz, locul unde poți să te uiți la un film sau să asculți niște muzică bună atunci când ți-e lene să te duci până acasă între seminare. Și uite că s-a închis.

Îmi este foarte interesant și amuzant în același timp să constat consecințele acestui fapt. De vineri, de când a avut loc incidentul, principala temă de discuție, de glume, de bancuri și de nemulțumiri este închiderea bibliotecii. Holul universității era astăzi plin de studenți care stăteau pe jos cu laptop-urile în brațe și cana de cafea alături. Unii și-au tras niște mese de pe alături și își făceau temele.

Stau și mă gândesc oare ce ar putea provoca o astfel de calamitate în rândul studenților de la Iași. Sigur nu închiderea BCU. Mai degrabă tragedie ar fi închiderea Canabisului.

Ne așteaptă câteva săptămâni grele în Konstanz fără bibliotecă. Sunt sigură, că atunci când se redeschide, se va face și o petrecere în cinstea faptului!

Admiterea la studii în România (sau cum telefonul meu nu mai încetează a suna)

De câteva zile bune nu prea mai văd și aud altceva în afară de admiterea la studii în România. Suntem în toiul campaniei ”Student în România” - răspund la mailuri și telefoane. Câteva impresii?
Bineînțeles, ca și anii precedenți în prima zi a admiterii lumea se călca în picioare, se înghesuia și își pierdea cunoștința în marea de oameni strânsă la gardul Consulatului General al României la Chișinău. Rămân stupefiată când constat că mulți dintre ei au impresia că dacă au depus dosarul mai devreme, vor avea prioritate în fața celorlalți. Bine, dacă mă strădui puțin, atunci înțeleg emoțiile prin care trec și dorința arzătoare de a prinde una din bursele atât de mult promise de autoritățile române.
Trecând peste nemulțumirile cauzate de afișarea destul de târzie a metodologiei și a repartizărilor, precum și de modificarea programului de admitere pe ultima sută de metri, pot spune că anul acesta Guvernul român s-a mișcat rapid cu suplimentarea locurilor. Anunțul despre cele 2850 de locuri în plus a slăbit mult tensiunea existentă între candidați.
Cu toate nopțile nedormite, cu zilele petrecute în soare, cu gâtul răgușit și cu telefonul care trebuie încărcat o dată la două zile, această campanie mi-a adus multă satisfacție. Avem ce îmbunătăți pentru anul viitor, dar comunicarea pe care o avem cu viitorii noștri colegi și sentimentul că îi poți ajuta cât de puțin, împărtășindu-le din experiența ta, este de nedescris. Le țin pumnii la toți, sper din tot sufletul să mă sune și atunci când vor afla unde au intrat - ne vom bucura împreună. Dimineața de mâine este prima din ultimul timp în care voi dormi până mai târziu de ora șase.

În toate aceste zile am avut alături de mine colegii din Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași care au contribuit din plin la realizarea acestei campanii. Au fost cu toții bravo și țin să le mulțumesc din suflet pentru răbdarea și bunăvoința de care au dat dovadă în ultima săptămână. S-o ținem tot așa, dragilor!
Mâine devin cetățean român (fără acte în regulă, dar totuși)!

Apropo, pentru poze de la admitere intrați pe http://www.tineribasarabeni.com/.

Poza "artistică"

Vacanţă

Nu, încă nu sunt în vacanţă, dar mi-am luat liber de la activitatea pe blog după cum s-a putut observa în ultima săptămână. Ţin să vă anunţ că în următoarele opt zile lucrurile nu se vor schimba. Deci, ne revedem pe 20 iunie!
P.S. Ţineţi pumnii pentru mine, mai am patru examene!

Astă seară e vacanță

Îmi iau vacanță vreo trei ore. Ne-a chemat Dan la o mică ieșeală. Ultimele câteva zile am muncit mult cu toții, de mâine suntem două zile în Parcul Expoziției din Copou să ne jucăm cu copilașii, așa că ne putem permite un repaus înainte de marea furtună.

Se tot întâmplă lucruri

E trecut de unu noaptea. Maine, de fapt azi, am parțial și am terminat de lecturat teoria pentru EDP. Am observat că se tot întâmplă lucruri ”importante” în jurul meu. Ieri a fost finala Cupei României și, spre mirarea mea, juca Vasluiul cu Clujul. Nu sunt microbistă. Îmi place doar Oliver Kahn pentru că mi-a trezit interesul pentru limba germană. Astăzi iarăși am aflat că a fost a doua semifinală la Eurovision (sper să nu greșesc). Noroc de fetele din cameră. Ele mă mai informează privitor la viața mondenă.

Zilele tind să se lungească, iar nopțile să se scurteze. Acu ceva timp râdeam când îmi povestea un prieten la Chișinău despre sesiunile din Iași când stăteau cu ”ligheanul cu apă rece la picioare”. Am aflat și eu ce înseamnă ligheanul cu apă rece. Nu tocmai din cauza sesiunii, dar o pondere are, totuși, și ea. Un lucru pot afirma cu certitudine - este foarte revigorant.

Zilele astea am avut bafta să întâlnesc câțiva oameni care emană energie pozitivă și te molipsesc de ea. O discuție plăcută și câteva glume sau vorbe bune te fac să uiți și de căldura de afară, și de 9 ore alergate din Copou în centru și înapoi. Cred că o să-mi ”fac” treabă pe acasă. Mi-e dor de ai mei. Din păcate nu prea sunt găuri în program.

Apropo, la Balena concertul încă nu s-a încheiat. Se pare că voi adormi cu muzică de chitară.

Sunt fericită

Am terminat proiectul la programare Windows sau, mai bine zis, aproape l-am terminat. Cert este faptul ca l-am trimis și acum am parte de două zile în care pot să dorm liniștită și să-mi mai văd de treabă (cu speranța că notarea va fi indulgentă). Oricum, sunt foarte încântată de el. Acu două săptămâni nici nu credeam că voi fi în stare să fac așa ceva. Programarea te atrage. Cred că mă reprofilez pe partea de info.

La un pahar de vorbă cu Stela Popa

Astăzi am vizitat Librex 2010 - târgul internațional de carte de la Iași. Cărți au fost multe, și multe bune. M-a surprins faptul că nu am văzut prezente la târg edituri din Republica Moldova, dar sper să-mi fi scăpat, pur și simplu, din vedere. Partea cea mai frumoasă a fost lansarea cărții ”100 de zile” de Stela Popa - o jurnalistă basarabeană care a scris primul roman despre evenimentele din aprilie 2009 de la Chișinău. Surprinzător sau nu, dar din cei prezenți 96% erau basarabeni. Din spusele celor care au citit deja cartea, ea se prezintă ca un roman de dragoste, un roman politic și, după un an de la 7 aprilie 2009, un roman istoric. Autoarea a mărturisit că acest roman a reprezentat un fel de manifest contra regimului comunist de la Chișinău de la acea dată și că societatea noastră trece prin destinul protagonistei - un destin zbuciumat, cu multe obstacole, dezamăgiri și pierderi.

Cel mai și cel mai mult mi-a plăcut însă discuția pe care am avut-o cu Stela Popa și studenții basarabeni după lansarea cărții. Am vorbit despre foarte multe lucruri, începând cu viața și cariera jurnalistei și terminând cu situația politică din Republica Moldova. Am fost plăcut surprinsă să aflu că Stela este o persoană foarte deschisă și simplă, lucru care o face să pară și mai mult una dintre noi, ”generația 7 aprilie” cum ne mai numește ea, de faptul că, la fel ca și mama mea - Stela, ea a fost botezată cu un alt nume, pentru că în cărțile religioase pe care le avem noi nu se găsește numele Stela.

Când mergeam spre cămin mă gândeam că voi scrie atât de multe despre ziua de astăzi, iar acum îmi dau seama că am discutat despre atâtea chestii, și fiecare dintre ele de importanță majoră, încât oricare subiect aș aborda, mă mai întind pe câteva pagini, iar eu nu sunt tocmai adepta postărilor lungi. Așa că voi publica mai târziu impresii și opinii despre anumite tematici. Acum revin la proiectul pentru programare Windows.

Portretul unui matematician adevărat

Astăzi, 14 mai 2010, am organizat un workshop pe tema ”De ce matematica?”. Acțiunea a avut loc în cadrul Zilelor Portilor Deschise la facultatea de Matematică. Spre surprinderea noastră (am fost eu cu Vero și Mimi), pe lângă viitori absolvenți de liceu, au mai venit două clase de a 7-a la noi în vizită. După ce au vizitat planetariul, au dat buzna în amfiteatrul Myller, dornici de a vedea cu ce se mănâncă de fapt matematica. La început ne-am cunoscut, iar apoi am zis că ar fi bine să vedem cum arată un adevărat matematician și l-am desenat pe tablă.

Rezultatul a fost...neașteptat. Cred că a fost momentul în care copiii s-au răzbunat pe toți profesorii de matematică pe care i-au avut vreodată. Asemănările între mine și rezultatul muncii noastre comune sunt extrem de puține (fapt care mă bucură sincer). O parte din noi (studentele) eram, probabil, îngrozită de viitorul nostru așa cum apărea pe tablă. Cred că mă reprofilez. Partea bună este că ne-am distrat pe cinste - am desenat, am râs, am mâncat împreună bombonele din Republica Moldova, am văzut filmulețul vesel despre facultatea noastră (eu a cinșpea mia oară, dar tot îmi place) și am dat premii.

Mâine urmează episodul doi, dar eu doar le voi ține pumnii la fete și sunt sigură că se vor descurca de minune.

Sustainability Education Program

Today was a hard day. First of all it was hard because we (me, Olga and Cristina) had to wake up before eight in the morning to be at the right time at the training (or we had to sing Shakira songs :D). But at least we did a lot of great things today. We have met two wonderful girls - Xenia from Sankt-Petersburg and Doreen from Heidelberg. At the begginng it was a little bit weard for all of us to talk in english, even when the girls where not near.

We did a couple of games and there was one that I really liked. Just before we started with sustainability education we divided into two teams and built two towers. It was a little competition - we had to build a high tower that would stand itslef for more than one minute. But that's not all - every team was divided into two groups - the first one began to build the tower for 5 minutes, than we had 30 seconds to tell the second part of the team what were we trying to do, and they should finish the tower. Funny is that, even if we had only one man in our team, we manage to do it better than the other team that had 4 men. This game was an introduction to what sustainability is. During the construction we had to think about the second generation that would come and how easy would it be for them to finish the tower using the resources that were left after us. We won! We have thought about them and it was very easy for them to understand what have we done and to finish everything. We had a solid base and a high tower. I really enjoyed it and the message was clear.

After lunch we had another game (that should wake us up) - one of us was a pelican and the others were penguins. We moved like penguins and pelicans (it was not very easy I must say). When a pelican touched a penguin, the last one transformed into a pelican itself. So, at the end of the game we all were pelicans. Playing this for the second time I got the point - it was easier to survive longer as a penguin hiding yourself, than trying to run away from the pelicans.

Now I'm waiting for the next day to come and for new things to discover.

De ce iubim Copoul?

Copoul este un fenomen cunoscut pe larg în România și țin să menționez că este într-adevăr un fenomen și nu doar un cartier al Iașului. Noi, studenții, ne obișnuim repede cu Copoul. Când venim la facultate, Copoul este cel care ne întâmpină și ne aduce cei mai buni prieteni.

Iarna în Copou trece parcă mai repede decât în alte ținuturi ale țării - Copoul nu iubește iarna și iarna nu se reține în Copou, iar primăvara vine prin surprindere, blocându-ne toate simțirile pentru câteva zile. Are el un dar de a ne surprinde în fiecare primăvară (chiar dacă l-am mai văzut și anul trecut, și acu doi ani) - în fiecare an e parcă altul, parcă tot mai frumos, parcă tot mai verde și mai înflorit.

Este un adevăr general cunoscut faptul că oamenii sunt niște ființe foarte adaptabile, iar dintre oameni cei mai adaptabili sunt studenții. Iar atunci când e vorba de primăvară pe Copou ne adaptăm cu viteza luminii. Gecile groase și fularele dispar instantaneu, iar în locul lor apar rochițe, fustițe și eșarfe subțiri. Balena devine și ea deodată populată. A se observa faptul că o populează cam aceeași indivizi în toată ziua, cu mici diferențe. Cei care au reușit să o facă primii țin mult la locul lor câștigat pe marginea bordurii de lângă fântâna arteziană din Pușkin. Părculețul din fața corpului B nu rămâne cu nimic în urmă și adună toți doritorii (sau mai bine zis doritoarele) de înghețată și pe cei care mai apucă să-și ia câte o shaworma din bursa întârziată. Băncile de pe marginea bulevardului sunt rezervate pentru cavalerii cu ochelari de soare pe nas, ale căror priviri scanează împrejurimile căutând cea mai scurtă fustiță.

Adevărul e că la învățat nu prea ne mai trage și culmea e că tocmai acum, în săptămâna în care începe sesiunea de examene parțiale. Soarele de afară, râsetele care se aud pe sub geamuri, mirosul florilor ce răzbate până la etajul patru nu prea te lasă să stai liniștit deasupra cărților, iar cele 7x5=35 de cursuri și tot atâtea seminarii nu intră delor în creierașele noastre, chiar dacă știm că va trebui să le introducem cumva încolo (în cel mai rău caz cu ajutorul unui chirurg). Și aici revin iarăși la ingeniozitatea și inspirația studenților care, atunci când se întorc din vacanța de Paște, își iau câte o păturică de acasă și se mută la învățat în parc.

Și atunci de ce iubim Copoul? Pentru că și el ne iubește pe noi!

Generaţia "şoareci de laborator"

Dacă stau să-mi aduc aminte bine, de când am intrat în clasa întâi am prins vreo patru reforme ale învăţământului, dintre care trei în România. Am avut norocul sau nenorocul să fac parte din generaţiile care au suferit tot felul de experimente ale unor miniştri ale învăţământului care s-au perindat pe la Bucureşti şi care au tot dorit să "îmbunătăţească" actualul sistem.
După şedinţa guvernului care a avut loc la Iaşi pe 17 martie, ne-am trezit cu un nou proiect de Lege a Educaţiei Naţionale. Printre modificările cele mai importante se numără posibilitatea ca orice persoană din mediul exterior să poată candida la funcţia de rector al unei universităţi, iar selecţia candidaţilor se va face de către o comisie a cărei componenţă va fi 50% membri ai spaţiului academic şi 50% membri din societatea civilă. Propunerea a fost discutată şi răsdicutată, continuînd să fie dezbătută şi astăzi. E bună sau e rea? Nu aş putea să răspund. Depinde în ce vrem să transformăm universităţile noastre. Dacă dorim ca scopul lor primordial să rămână educaţia, atunci cred că ar fi mai binevenit un rector care cunoaşte sistemul. Dacă dorim să facem din universităţi nişte fabrici de diplome, ale căror obiectiv principal este un management bun care să genereze cât mai mult profit, atunci salutăm cu drag propunerea guvernului. Eu personal aş prefera o cale de mijloc. Un rector ar trebui să fie cineva din mediul academic cu competenţe şi aptitudini de manager.
O altă propunere este fuzionarea universităţilor cu acelaşi profil de pe o rază de 200 km. Pentru mine ca student UAIC e bine, universitatea Cuza a fost şi va rămâne cea mai importantă în zona Moldovei, dar aş fi curioasă să aud părerea rectorului universităţii din Suceava, de exemplu.
Ce să mai zic? Aşteptăm noi propuneri de la dragul nostru minister.

Luni

Îmi place ziua de luni pentru ca e un nou început mai mult decât sunt celelalte zile un nou început. Îmi place ziua de luni pentru ca mi-e dor de facultate, mai ales când sunt plecată mult. Îmi place ziua de luni pentru că am nouă ore pe care le petrec în facultate și în care pot să fac orice, deci pot să citesc. În alte zile nu prea îmi pot permite acest lux. Îmi place ziua de luni pentru că de obicei luni public pe blog. Lunea asta a fost o excepție. Îmi place ziua de luni pentru că la mine luni e weekend într-un anume mod. Urăsc atunci când uit să-mi iau lunea o carte la facultate, pentru că este extrem de greu să rabd șase ore fără o activitate productivă.

Burse "Inventează-ți viitorul!"

A luat sfârșit perioada de înscrieri pentru programul de burse ”Inventează-ți viitorul”. După centralizarea candidaturilor primite de către Fundația Dinu Patriciu au fost făcute publice următoarele informații: din 14.962 de înscrieri, 14.570 aparțin elevilor și studenților români și 392 studenților din Republica Moldova.

Câștigătorii burselor private vor fi anunțați în data de 18 iulie 2010.

Weekend lung

E marti deja. Știu, probabil e destul de târziu să scriu despre weekend, însă mai devreme nu am apucat. Am revenit în caravană. După două zile pline am ajuns la Rădăuți și ne-am cazat la o margine de oraș. Așa că vă salut din nordul Moldovei și, dacă vreți să treceți pe aici, să știți că este extrem de frig.

Weekend-ul meu a început demult - vineri după amiază am plecat de la Suceava spre Iași. Pentru cei care încă nu știu, vineri, 12 martie, am sărbătorit Ziua Bărbaților în cadrul Asociației Tinerilor Basarabeni (flăcăii noștri și-au ales singuri data). I-am invitat pe toți la cafeneaua Pretty Ladies, la care au ajuns spre seară după ce au descifrat toate indiciile din poezia special dedicată lor. Am încercat să le arătăm că pentru noi ei reprezintă niște eroi și i-am tratat ca atare.

La 24.00 am început să sărbătorim ziua de naștere a surorii mele. Cu ocazia asta, Steluța, te mai felicit o dată! Petrecerea a continuat până duminică noaptea, după care de dimineață am mers la ultima parte a conferinței BRIO, iar seara am sărbătorit încheierea acestui proiect împreună cu echipa AIESEC care a contribuit la organizarea lui. Partea cea mai grea a fost luni dimineață când a trebuit să mă trezesc la 6.00 pentru a fi la timp în Suceava și a-mi relua activitatea în caravană.

Mai e o chestie de care nu vreau să uit. Astăzi e ziua de naștere a unei tinere domnișoare - Valeria Stratan (verișoara mea dragă), care împlinește 15 ani și căreia îi urez tot binele din lume. La mulți ani, Valerica!

Caravana Cuza 2010

E deja a treia zi de caravană. Am pornit din Iași luni dimineața la ora 7.05 și prima parte a drumului am cam dormit-o cu toții. În trei zile am reușit să trecem pe la vreo 13 licee și să ținem vreo 20 de prezentări ale Universității ”Alexandru Ioan Cuza” în fața elevilor de a 11-a și a 12-a. Multe lucruri s-au întîmplat - am început să scoatem perle, ne-am rătăcit de câteva ori prin Piatra Neamț, ne-am bălăcit în piscina olimpică de la hotelul unde am fost cazați două zile și am mâncat cea mai gustoasă pâine la Seminarul Teologic din Roman. Acum suntem la Târgul Neamț, iar mâine avem prima prezentare la 8.00 (cea mai grea zi din toate - trebuie să ne trezim dimineața devreme), după care plecăm spre Câmpulung Moldovenesc unde ne așteaptă pensiunea Gențiana (la care am fost și anul trecut și unde intenționăm să facem iarăși un grătar). Cu această ocazie poate returnează Ionuț cheia de la cameră pe care a uitat să o lase acu un an. Postez câteva poze pentru cei cărora li s-a făcut dor de mine.

Ziua femeilor...doar de dimineață!

Băieții noștri mai glumesc uneori, spunând că ziua femeii este de 8 martie și ... doar până la amiază. De data asta băieții ne-au uimit (cei de la Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași). Acu vreo lună și un pic, la o petrecere cu amicii din asociație, am hotărât ca ziua femeii să rămână, în mod tradițional, pe 8 martie, în timp ce băieții au ales să-și sărbătorească ziua lor în a doua vineri din luna martie a fiecărui an (anul acesta pe 12 martie). Așa deci, ieri, am fost chemate toate la întâlnire de câte un cavaler (sub pretextul că ar vrea să discute despre ziua noastră - cică nu se pot hotărî ce cadou să ne facă). Cadoul a fost unul excepțional și original - ne-au așteptat la foișorul din parcul Copou cu un colaj de poze cu noi afișat de să se vadă de la un kilometru, după care ne-au dăruit câte un mărțișor, iar seara am mers cu toții la teatru. Aș vrea să-i felicit cu această ocazie pe băieți. Ați fost foarte bravo, nu ne-am așteptat la atâta originalitate din partea voastră. Se pare că v-am subestimat. Acum trebuie să ne revanșăm pe 12!

Sunt student(ă) la Iași

Era un cântec vesel pe care l-am auzit pentru prima oară la Balena într-o seară caldă de primăvară și ale cărui versuri nu vi le voi spune, dar la refren e sigur că avea ”Sunt student la Iași”.

Sunt studentă la Iași, sunt studentă la ”Alexandru Ioan Cuza”, sunt studentă la cea mai faină universitate din țară, sunt studentă la o facultate de care sunt îndrăgostită (Matematica). Prietenii mei știu de ce. Știu pentru că mă aud în fiecare marți seara când ieșim de la ședințele Asociației Tinerilor Basarabeni și trecem pe lângă corpul A spunând - ”Ce frumoasă e Universitatea noastră!”. Și cred cu desăvârșire în ceea ce spun.
Și deoarece cred, voi merge două săptămâni prin țară să le povestesc și altora cât de fain e să fii student UAIC. Da, începe Caravana Cuza! După două săptămâni de training-uri a venit weekend-ul cel greu în care vom sta împreună cu Mimi și Vero la împărțit materiale și pliante pe prezentări și ne vom pregăti moral pentru aventura care ne așteaptă. Iar luni dimineață, între 6.30 și 6.45 (cei care întârzie vor cânta tot drumul) ne întâlnim cu toții la CIPO și pornim. Pornim cu toții, dar în direcții diferite. Pași spre Cuza merge spre nord până la Suceava, Alexa 2K10 spre vest până la Brașov, iar 15 pentru viitor merg spre mare.
Îmbucurător este faptul că trăim în secolul XXI și putem ține legătura pe tot parcursul caravanei. Promit să postez și să vă relatez cele mai haioase întâmplări de fiecare dată când vom avea net pe traseu. Deocamdată vă pup!

BRIO - Lead the way!

Zilele astea mi s-a întâmplat un lucru extraordinar. Cu peripeții sau nu, dar am ajuns să am norocul să particip la conferința BRIO, organizată de către AIESEC Iași. Evenimentul se desfășoară pe parcursul a trei weekend-uri și aduce în fața noastră unii dintre cei mai remarcanți speakeri din România. Ieri, la partea întâi a conferinței ni s-a reamintit, printre altele, că în momentul în care o informație pe care am achizioționat-o este transmisă mai departe, gradul de memorare poate ajunge la 70%. Așa că, urmând îndemnul lui Alexandru Popa, vă voi povesti ceea ce am găsit eu mai interesant în aceste două zile.

Cu toate că mare parte din ceea ce am auzit fie cunoșteam de mai înainte, fie aplicam în mod instinctiv, sunt fericită ca am participat la conferință. Repetiția este mama învățăturii, mai ales atunci când ceea ce ai de învățat ți se prezintă într-o altă formă, mai originală, depășind cadrul obișnuit cu ”emițător - receptor”.

Prima parte a conferinței de astăzi m-a cam pus pe gânduri. După dialogul purtat cu Bobby Voicu, mi-am cam dat seama că acord prea puțină importanță internetului. Faptul m-a cam speriat. Mi-am adus aminte brusc de copilăria mea, când îmi doream nespus de mult să ajung mare și mama îmi spunea să mă bucur cât timp mai am posibilitatea. Să fii ”mare” este greu. Bineînțeles, toate avantajele pe care le obții cu această calitatea de ”mare” sunt contrabalansate de niște obligații și responsabilități la fel de mari. Important este că am ieșit în pauza cu ferma convingere că de azi înainte mă voi schimba în mai bine, că mă voi îngriji de viitorul meu mai mult decât am făcut-o până acum.

Bobby Voicu - un personaj foarte interesant. La început părea cam supărat și agresiv. Până la finalul celor două ore mi-am dat seama că este un tip foarte tare (să-mi scuzați exprimarea, dar chiar este). Igorând faptul că limbajul pe care îl folosește nu este tocmai cel pe care suntem obișnuiți să-l auzim la conferințe și alte evenimente de acest gen, mesajul pe care l-a transmis a fost foarte motivant și revigorant. Când am mers în pauză să-i strâng mâna și să-i mulțumesc, am recunscut că până astăzi nu am auzit numele lui, iar când m-am uitat pe progamul evenimentului habar nu aveam cine este Bobby Voicu. Știu sigur că mi s-a părut amuzant faptul că invitatul nostru de astăzi este un oarecare ”Bobby”. Sună funny. Am venit acasă și am deschis blog-ul lui (www.bobbyvoicu.ro) și am văzut că are multe de spus și eu am multe de învățat de la el. Dintre lucrurile care îi plac (el ni le-a spus) m-am identificat cu marea. Doar că spre deosebire de Bobby care are o căsuță pe malul mării și merge acolo când îi vine dor, eu nu știu de ce tot vreau să merg la mare de câteva luni bune și încă nu m-am decis să o fac. Întotdeauna apar lucruri mai importante pentru moment, dispar banii și nu am mașină. Apropo, Bobby este pasionat de mașini, dar despre asta poate vă va povesti Denis (în momentul în care va decide să-și creeze un blog - până astăzi le-a considerat inutile).

Închei aici, merg să mai caut oameni interesanți în online. Noapte bună!