Despre rezultate

Despre ele vorbește Dan foarte bine, așa că vă redirecționez către http://www.dancaranfil.com/blog/2010/06/da-avem-rezultate/.

Ziua refugiatului sărbătorită la București

Sunt la București în cadrul unui seminar pe tema ”Migrant în România”. Ieri, după conferință, am fost invitați de către Organizația Femeilor Refugiate din România la serbarea zilei refugiatului - mâncare bună (din Congo și Africa de Sud), dansuri de toate felurile și muzică relaxantă. Conferința de astăzi începe în câteva clipe, deci pun doar câteva poze. P.S. Am ajutat și eu un pic la pregătirea grătarului în butoi.

Sunt fericită

Am terminat proiectul la programare Windows sau, mai bine zis, aproape l-am terminat. Cert este faptul ca l-am trimis și acum am parte de două zile în care pot să dorm liniștită și să-mi mai văd de treabă (cu speranța că notarea va fi indulgentă). Oricum, sunt foarte încântată de el. Acu două săptămâni nici nu credeam că voi fi în stare să fac așa ceva. Programarea te atrage. Cred că mă reprofilez pe partea de info.

Portretul unui matematician adevărat

Astăzi, 14 mai 2010, am organizat un workshop pe tema ”De ce matematica?”. Acțiunea a avut loc în cadrul Zilelor Portilor Deschise la facultatea de Matematică. Spre surprinderea noastră (am fost eu cu Vero și Mimi), pe lângă viitori absolvenți de liceu, au mai venit două clase de a 7-a la noi în vizită. După ce au vizitat planetariul, au dat buzna în amfiteatrul Myller, dornici de a vedea cu ce se mănâncă de fapt matematica. La început ne-am cunoscut, iar apoi am zis că ar fi bine să vedem cum arată un adevărat matematician și l-am desenat pe tablă.

Rezultatul a fost...neașteptat. Cred că a fost momentul în care copiii s-au răzbunat pe toți profesorii de matematică pe care i-au avut vreodată. Asemănările între mine și rezultatul muncii noastre comune sunt extrem de puține (fapt care mă bucură sincer). O parte din noi (studentele) eram, probabil, îngrozită de viitorul nostru așa cum apărea pe tablă. Cred că mă reprofilez. Partea bună este că ne-am distrat pe cinste - am desenat, am râs, am mâncat împreună bombonele din Republica Moldova, am văzut filmulețul vesel despre facultatea noastră (eu a cinșpea mia oară, dar tot îmi place) și am dat premii.

Mâine urmează episodul doi, dar eu doar le voi ține pumnii la fete și sunt sigură că se vor descurca de minune.

Cum ajungem, de fapt, în Europa?

De la 25 septembrie, de când a fost instituit noul Guvern la Chișinău, nu trece practic nici o zi în care să nu citesc sau să discut câte ceva despre traseul european al Republicii Moldova. Se pare că subiectul este abordat mai mult în România decât pe celălalt mal al Prutului. În ultima lună am participat la câteva conferințe și dezbateri pe această temă. Părerile politicienilor, precum și a jurnaliștilor, sunt împărțite în această privință.

De cele mai multe ori se discută despre Republica Moldova în relațiile cu România sau, mai bine spus, despre ce ajutor poate sau nu poate acorda Romania țării noastre, în special în parcurgerea traseului nostru european. S-a strigat în gura mare de către unii că Republica Moldova nu poate ajunge în Europa fără România. Acești unii au acum probabil un sentiment cam amărui în suflet, luând în considerare toate vizitele pe care le întreprinde tânărul premier în Europa și nu numai, fără a face popas pe la București sau fără a implica direct Bucureștiul. Alții mai realiști vorbesc despre lobby-ul pe care poate România să-l facă Republicii Moldova la Bruxelles și care poate avea un impact pozitiv asupra evoluției relațiilor dintre Moldova și UE (în cazul în care va fi bine gândit și pragmatic). Aici tind să fiu mai mult de acord decât în primul caz. Se pare că de aceeași părere este și Răzvan Buzatu (expert în afaceri europene) care a semnat un articol în Foreign Policy Romania de săptămâna aceasta. El insistă pe două căi prin care România ar putea sprijini demersurile noastre - în primul rând prin intermediul membrilor români aleși în Parlamentul European care pot, prin poziția pe care o ocupă, susține Republica Moldova în instituțiile UE, iar în al doilea rând prin ONG-urile românești care au acumulat experiență în cele trei domenii strategice pentru dezvoltarea Republicii Moldova (democratizarea instituțiilor și buna guvernare, promovarea reformelor economice și îmbunătățirea condițiilor de trai), experiență pe care ar trebui să o transmită cât de curând posibil ONG-urilor din Moldova prin parteneriate de cooperare. Privitor la prima modalitate - foarte mulți sunt sceptici și chiar ironici, întrebându-se cum ne poate ajuta aici România, dacă nu este în stare să promoveze interesele cetățenilor români și ale României.

În același articol, Buzatu vorbește despre direcțiile pe care le-a ales premierul Vlad Filat în activitatea sa, împreună cu Alianța pentru Integrare Europeană. Prima a fost de a se concentra pe rezolvarea cât mai rapidă a crizei politice. Cea de-a doua - de a schimba funcționarii publici din instituțiile publice cu oameni tineri deschiși la minte și capabili să se adapteze rapid la schimbările cerute de UE (din ăștia cunosc și eu câțiva și pot afirma liniștită că Vlad Filat știe să adune oameni competenți în jurul lui), iar ultima este cea de a da frâu liber organizațiilor internaționale prezente pe teritoriul Republicii Moldova să gestioneze fondurile externe atrase, pentru a fi distribuite, absorbite și puse în aplicare mai bine în toate raioanele.

Bineînțeles, în teorie totul arată roz, însă în realitate e un pic mai greu. A nu se înțelege greșit, sunt sigură că premierul se va descurca cu munca pe care trebuie să o facă și va reuși să aducă ce e mai bun în țara noastră, însă momentan viitorul nostru este dependent de soarta AIE, dacă vor reuși să renunțe la interese și orgoliu pentru un viitor mai luminos al Moldovei.  

Despre conflictul transnistrean nu încep discuția deocamdată, va dura mult și nu-mi permit acum.

The story of the Stuff

Sustainability Education Program

Today was a hard day. First of all it was hard because we (me, Olga and Cristina) had to wake up before eight in the morning to be at the right time at the training (or we had to sing Shakira songs :D). But at least we did a lot of great things today. We have met two wonderful girls - Xenia from Sankt-Petersburg and Doreen from Heidelberg. At the begginng it was a little bit weard for all of us to talk in english, even when the girls where not near.

We did a couple of games and there was one that I really liked. Just before we started with sustainability education we divided into two teams and built two towers. It was a little competition - we had to build a high tower that would stand itslef for more than one minute. But that's not all - every team was divided into two groups - the first one began to build the tower for 5 minutes, than we had 30 seconds to tell the second part of the team what were we trying to do, and they should finish the tower. Funny is that, even if we had only one man in our team, we manage to do it better than the other team that had 4 men. This game was an introduction to what sustainability is. During the construction we had to think about the second generation that would come and how easy would it be for them to finish the tower using the resources that were left after us. We won! We have thought about them and it was very easy for them to understand what have we done and to finish everything. We had a solid base and a high tower. I really enjoyed it and the message was clear.

After lunch we had another game (that should wake us up) - one of us was a pelican and the others were penguins. We moved like penguins and pelicans (it was not very easy I must say). When a pelican touched a penguin, the last one transformed into a pelican itself. So, at the end of the game we all were pelicans. Playing this for the second time I got the point - it was easier to survive longer as a penguin hiding yourself, than trying to run away from the pelicans.

Now I'm waiting for the next day to come and for new things to discover.

Teama de eşec

"The only real prison is fear, and the only real freedom is freedom from fear" (Aung San Sun Kyi).
Cu acest citat şi-a început prezentarea din cadrul conferinţei BRIO Adrian Soare. Acest tânăr de numai 28 de ani a venit în faţa noastră şi ne-a vorbit despre felul în care putem depăşi teama de eşec. Fascinant era să-l asculţi povestind cum, timid fiind şi suferind câteva eşecuri groaznice în jurul vârstei de 21 de ani, a avut puterea să se ridice şi să meargă mai departe. Secretul succesului din punctul lui de vedere? Cât mai multe eşecuri!
Cu toţii (sau cel puţin marea majoritate) percepem eşecul ca pe ceva extrem de rău. Acest lucru ne este impus cumva la nivel subconştient încă de când ne naştem - nu poţi face aia, nu poţi vorbi aşa, nu poţi merge dincolo etc. etc. Cu toate acestea eşecul nu este altceva decât un mod de a învăţa ceea ce nu trebuie să facem.
Adrian a adus cu el şi câteva reguli de urmărit pentru a scăpa de povara eşecului. Prima din ele este - Gata cu scuzele! Când am citit această regulă mi-a venit în minte imaginea Almei de la CIPO, care ne tot spunea la training-urile pentru Caravana Cuza că "întotdeauna există o explicaţie". Regula nr.2 - Fii mândru de tine! Regula nr.3 - Dă-o în bară repede!
Ultima mi-a plăcut foarte mult. Adică hai acum cât poţi, că după s-ar putea să fie mai grav. Amuzant a fost când s-a oprit brusc şi, după o pauză de câteva secunde, ne-a spus - "Nu ştiu cum să vă conving să vreţi să aveţi eşecuri". Pe mine m-a convins. Nu mă înţelegeţi greşit - nu ard de nerăbdare să am cât mai multe eşecuri, dar prefer să le am acum decât mai târziu.
Sfatul meu este să încercaţi cu toţii. Totul se întâmplă în capul nostru. În realitate e mult mai uşor. Eu am încercat azi dimineaţă. E fascinant cât de bine poţi să te simţi când încerci şi reuşeşti.
Bafta şi vouă!

BRIO - Lead the way!

Zilele astea mi s-a întâmplat un lucru extraordinar. Cu peripeții sau nu, dar am ajuns să am norocul să particip la conferința BRIO, organizată de către AIESEC Iași. Evenimentul se desfășoară pe parcursul a trei weekend-uri și aduce în fața noastră unii dintre cei mai remarcanți speakeri din România. Ieri, la partea întâi a conferinței ni s-a reamintit, printre altele, că în momentul în care o informație pe care am achizioționat-o este transmisă mai departe, gradul de memorare poate ajunge la 70%. Așa că, urmând îndemnul lui Alexandru Popa, vă voi povesti ceea ce am găsit eu mai interesant în aceste două zile.

Cu toate că mare parte din ceea ce am auzit fie cunoșteam de mai înainte, fie aplicam în mod instinctiv, sunt fericită ca am participat la conferință. Repetiția este mama învățăturii, mai ales atunci când ceea ce ai de învățat ți se prezintă într-o altă formă, mai originală, depășind cadrul obișnuit cu ”emițător - receptor”.

Prima parte a conferinței de astăzi m-a cam pus pe gânduri. După dialogul purtat cu Bobby Voicu, mi-am cam dat seama că acord prea puțină importanță internetului. Faptul m-a cam speriat. Mi-am adus aminte brusc de copilăria mea, când îmi doream nespus de mult să ajung mare și mama îmi spunea să mă bucur cât timp mai am posibilitatea. Să fii ”mare” este greu. Bineînțeles, toate avantajele pe care le obții cu această calitatea de ”mare” sunt contrabalansate de niște obligații și responsabilități la fel de mari. Important este că am ieșit în pauza cu ferma convingere că de azi înainte mă voi schimba în mai bine, că mă voi îngriji de viitorul meu mai mult decât am făcut-o până acum.

Bobby Voicu - un personaj foarte interesant. La început părea cam supărat și agresiv. Până la finalul celor două ore mi-am dat seama că este un tip foarte tare (să-mi scuzați exprimarea, dar chiar este). Igorând faptul că limbajul pe care îl folosește nu este tocmai cel pe care suntem obișnuiți să-l auzim la conferințe și alte evenimente de acest gen, mesajul pe care l-a transmis a fost foarte motivant și revigorant. Când am mers în pauză să-i strâng mâna și să-i mulțumesc, am recunscut că până astăzi nu am auzit numele lui, iar când m-am uitat pe progamul evenimentului habar nu aveam cine este Bobby Voicu. Știu sigur că mi s-a părut amuzant faptul că invitatul nostru de astăzi este un oarecare ”Bobby”. Sună funny. Am venit acasă și am deschis blog-ul lui (www.bobbyvoicu.ro) și am văzut că are multe de spus și eu am multe de învățat de la el. Dintre lucrurile care îi plac (el ni le-a spus) m-am identificat cu marea. Doar că spre deosebire de Bobby care are o căsuță pe malul mării și merge acolo când îi vine dor, eu nu știu de ce tot vreau să merg la mare de câteva luni bune și încă nu m-am decis să o fac. Întotdeauna apar lucruri mai importante pentru moment, dispar banii și nu am mașină. Apropo, Bobby este pasionat de mașini, dar despre asta poate vă va povesti Denis (în momentul în care va decide să-și creeze un blog - până astăzi le-a considerat inutile).

Închei aici, merg să mai caut oameni interesanți în online. Noapte bună!

Cum schimbam lumea

Joi, 28 ianuarie 2010, am participat impreuna cu cativa colegi de la Asociatia Tinerilor Basarabeni din Iasi la conferinta de lansare a proiectului "Noii Pasoptisti" , initiat de Fundatia Synergetica. Proiectul in sine pare a fi destul de dragut, cu toate ca in sala au fost prezente si anumite persoane care l-au privit foarte sceptic si pesimist.
Ideea acestui proiect a pornit de la constatarea ca Romania de astazi nu este chiar tara in care ne-am dori sa traim, ca majoritatea romanilor se simt rusinati de propria natiune si ca valorile si comportamentele incurajate de societatea actuala nu sunt tocmai cele mai corecte din punct de vedere etic si moral. In cei 20 de ani de viata independenta nu am reusit sa urcam pe scara valorii, ci, mai curand, sa coboram cateva trepte.
Printre invitati am gasit persoane cu nume mari - fostul rector al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" - Dumitru Oprea, directorul Ziarului de Iasi - Andi Lazescu, profesorul Catalin Turliuc de la Facultatea de Istorie, Aldous Mina de la US Peace Corps Iasi si multi altii. Atitudinile invitatilor fata de initiativa celor de la Synergetica au fost foarte diferite. Bineinteles, cei mai multi au vorbit foarte frumos despre dorinta tinerilor de a schimba tara si lumea in care traiesc. Cativa dintre ei chiar au crezut ca este posibil, insa am auzit si discursuri destul de descurajatoare - nu doar cu privire la proiectul de fata, ci si la atitudinea tinerilor fata de viata sociala si civica, discursuri care, consider eu, nu si-au avut rostul in contextul respectiv.
Noi totusi am hotarat sa ramanem fideli sloganului "Revolutionar de optimisti" si sa cream o comunitate puternica de romani care POT si VOR sa transforme Romania, cu speranta ca intr-o zi sa ajungem la acea masa critica capabila sa produca schimbarea.
In partea de final a conferintei am scris impreuna Proclamatia de Grup, prin care ne-am luat angajamentul sa facem lucruri care sa faca din Romania o tara mai buna. E un exercitiu bun pentru fiecare si va sfatuiesc sa incercati sa-l realizati.
Voi incheia citandu-l pe Cosmin Vaman care a reformulat un citat deja vestit - "Schimbam Romania si cu asta ne ocupam tot timpul".

Două zile de alegeri

Încep să cred că, odată cu trecerea timpului, campania electorală devine o parte inepuizabilă a vieții noastre. Imediat ce se termină una, începe alta. De jumătate de an încoace sunt într-o continuă campanie - a și început să-mi placă. Duminică seara am adormit cu gândul că în România avem un nou președinte, iar pe la două noapte mă sună o colegă să mă anunțe fericită că a ieșit Băsescu președinte. Partea cea mai amuzantă este că doar cu câteva ore înainte, ambii candidați nu-și mai încăpeau în piele de fericire că au învins. Până dimineața m-am obișnuit cu ideea că aici președintele nu s-a schimbat și luni, când am revenit de la cursuri, am intrat repede pe net să văd ce se aude de dincolo de Prut. Altă surpriză! Și acolo nici o schimbare! Aș putea fi ironică zicând că - ”Stabilitate, domnule!”
Nu cred că m-a întristat nici prima, nici a doua veste. În patru ani sigur mă apucă nostalgia după campanie, iar așa nici nu vezi cum trece anul și la vară iarăși o luăm de la capăt, cu o singură diferență - acum avem mai multă experiență. Dar până atunci să vedem ce surprize ne mai rezervă țara minunilor (și cea de aici, și cea de peste apă) și să ne batem capul de nevoile zilnice, că vorba omului - președinții vin și pleacă, noi tot aici rămânem - tot cu examene, tot cu bursa de azi pe mâine, tot pui zburând între două cuiburi...

Partidul Noului Început

Nu, nu este un articol politic, chiar dacă ar părea după titlu. Astăzi a fost ziua alegerilor prezidențiale în România. Câteva zeci de milioane de cetățeni români de prin toate colțurile lumii așteaptă să vadă cine le va fi noul președinte, dacă vor ”trăi bine” în continuare sau va interveni vreo schimbare de culoare.
Știți cu ce m-am ocupat astăzi? Am făcut campanie electorală. Să nu mă înțelegeți greșit. Acu vreo săptămână, un prieten m-a sfătuit să mă înscriu pe grupul de discuții de la CCS Iași, lucru pentru care îi mulțumesc profund. Am primit un email cu informații despre un training, am completat și am trimis formularul. Duminică seară am primit un telefon, iar un tip cu voce plăcută mă întreabă dacă vin luni dimineață, adică în 12 ore de la momentul respectiv, la training-ul de Comunicare și Leadership. Zic ”vin”, ce era să fac? Aveam cursuri la facultate, dar am zis că e mai bine să merg să văd despre ce e vorba. Bună decizie! Așa am ajuns să fac azi campanie electorală pentru partidul...noului început. După ce am aflat marți că am toate șansele de a muri dacă rămân într-o barcă de cauciuc la 2600 de kilometri de cel mai apropiat țărm (cu precizarea că puteam și supraviețui), după ce am calculat traiectoria drumului parcurs de un cetățean nevinovat ce se mișca cu viteza de câțiva pifi pe bum și bea cafea timp de doi pafi și după ce am renunțat la bunăstarea echipei pentru binele tuturor, am ajuns să construim o societate nouă pe o insulă nepopulată pe care am naufragiat. Fiți atenți - nu o societate oarecare, ci una democratică, bazată pe valori și principii, cu alegeri! Nu știu dacă se putea găsi o zi mai bună pentru a crea o platformă electorală și pentru a desfășura o campanie. În cazul insulei noastre, au câștigat două partide - Partidul Noului Început (verde-albastru) și Partidul Soarelui (galben). Intrăm în turul doi? Sau, orientându-ne după culori, cred că am putea forma o coaliție de guvernare. Eu zic să nu ne grăbim, să așteptăm să vedem ce rezultate dă coaliția de dincolo de ”ocean”. Decidem după. Deocamdată nu ne rămâne decât să trecem de noapte, să se facă lumină și...să vină noul președinte. Ne vedem într-o nouă Românie, dragilor!