Poate că pentru prima dată public - despre politică

Scriam acum câteva minute că ar fi cazul să-mi expun părerea în final şi pe acest blog. Am evitat subiectele legate de politică pentru că unii ar putea folosi opţiunile mele politice împotriva organizaţiei pe care o conduc. Afirm aici cu toată certitudinea că tot ceea ce urmează reprezintă părerea mea pur subiectivă pe care nu o transfer asupra celor din asociaţie.

Toată lumea discută despre politică. Majoritatea discută despre ea în termeni idealişti, îşi exprimă părerea vizavi de faptul cum ar trebui să funcţioneze lucrurile în ţara asta, critică la dreapta şi la stânga politicienii care "fură şi nu fac nimic pentru popor", stând în acelaşi timp foarte comozi cu fundul pe canapea şi nemişcând un deget pentru a schimba ceva în ţara asta. Sunt total împotriva criticilor venite din partea celor care nu fac nimic. Consider că dreptul de a critica îl au cei care au acţionat sau cel puţin au încercat să o facă.

S-a vehiculat foarte mult în ultimul timp despre dezamăgirea tinerilor, despre "revoluţia" care ne-a fost "furată". Eu sunt tânără, sunt tânără care îşi face studiile în afara ţării şi care urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei politice din ţară. NU consider că cineva ne-ar fi furat revoluţia. Lupta pe care am început-o continuă încă - nu am ajuns la capătul ei, deci nu putem afirma la mijloc de drum că cineva ne-a furat ceva ce am reuşit noi chipurile să obţinem. Noi, "moldovenii", avem rara calitate de a începe lucrurile foarte frumos, dar ne lipseşte cu desăvârşire capacitatea de a continua efortul după primul obstacol, ne lipseşte perseverenţa.

Mă deranjează faptul că presa din Moldova "vânează" în adevăratul sens al cuvântului disensiunile dintre liderii Alianţei pentru Integrare Europeană. Facem atâta tam-tam dintr-o neînţelegere între ei, de parcă noi am fi perfecţi şi nu ne-am certa niciodată cu nimeni. Componentele Alianţei au viziuni diferite, este firesc să apară anumite ciocniri. Dacă au rezistat ei până acum şi au reuşit să guverneze ţara, lăsaţi-i în pace să-şi facă treaba mai departe.

Mă mai deranjează faptul că unii oameni, frustraţi cred eu, se dau bătuţi foarte repede, iar pentru a-şi apăra propriile nereuşite dau cu parul în cei de mai sus. În plus, îi mai şi demotivează pe entuziaştii care continuă să mai creadă în actuala guvernare.

Bineînţeles, sportul nostru preferat este să ne dăm cu părerea. Fiecare cetăţean al Republicii Moldova este specialist în politică, în administraţie şi multe alte domenii, ştim întotdeauna ce şi cum trebuie făcut. Dar câţi dintre noi sunt sau au fost parte din tot ceea ce înseamnă "sistem"? Câţi au văzut cum funcţionează acesta şi cât de greu este să îl schimbi? Câţi au fost de partea cealaltă a uşii Guvernului sau Parlamentului să vadă cât de greu este să faci ceva?

Afirm ferm şi nu mi-e frică să o fac - EU CRED ÎN EI! Să nu vi se pară că sunt mulţumită de tot ceea ce a făcut alianţa în acest an sau de toţi liderii alianţei. Nu! Am şi eu nemulţumirile mele, aşteptările mele nerealizate pe alocuri. Dar, în mare, sunt mulţumită de situaţia în care este Republica Moldova la momentul actual şi de calea pe care a pornit.

Mai mult decât atât - cred în prim-ministrul pe care îl avem, cred în Vlad Filat şi unii oameni din jurul său. Mulţi aruncă cu afirmaţii precum că "toţi sunt la fel", "şi el va fura când va avea puterea deplină". Puterea corupe şi cei mai înţelepţi oameni. Important este raportul care se va păstra între interesele personale şi cele ale statului.

Nu sunt atât de naivă încât să cred că există oameni sfinţi în politica ţării noastre sau în politica oricărui alt stat. Privesc mai raţional şi mai "pragmatic" dacă vreţi toate procesele existente în acest joc politic. Nu mă încălzesc variaţiuni pe teme pur sentimentale. Nu fac preziceri pentru viitor. Analizez trecutul şi situaţia actuală - pentru mine a fost o onoare să-l cunosc pe dl Filat. Îl respect pentru că a avut curajul să se lanseze în politică împotriva celui mai puternic partid pe care l-am cunoscut vreodată. Îl respect pentru că a reuşit să adune în jurul său oameni buni şi puternici. Îl respect pentru că a reuşit să construiască ceea ce reprezintă astăzi PLDM. Tot ceea ce a promis a îndeplinit sau este pe cale să îndeplinească. L-am susţinut şi îl voi susţine.

Mesajul pe care încerc eu sa îl transmit tuturor este să fim mai toleranţi, inclusiv cu cei care sunt în fruntea noastră. Fiecare dintre voi are o anumită opţiune politică. Majoritatea susţin partidele din Alianţă. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de speculaţiile celorlalţi, de multe ori bazate pe emoţii. Haideţi să le dăm puterea şi să vedem ce vor face cu ea. Lupta noastra nu s-a terminat pe 29 iulie 2009. Cât de imperfectă nu ar părea AIE, este cea mai bună opţiune dintre toate opţiunile existente la momentul actual. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru viitorul vostru, pentru viitorul nostru!

Leningrad (Dusseldorf) - Amsterdam

Spre deosebire de baietii de la Splin eu am ajuns la Amsterdam cu autobuzul, intr-o dimineata insorita de sambata. Foarte interesant popor olandezii astia - aproape ca si-au dublat teritoriul furand pamant de la mare, traiesc in niste casute de doar cativa metri latime, fara balcoane si fara gradini, dar totusi se incumeta sa ajunga la circa 80% din exportul de flori din intreaga lume. Olandezii sunt un popor care merita apreciat pentru multe lucruri.
Am aflat ca sunt mai economisitori decat nemtii (lucru care poate fi usor inteles daca stii cate ceva din istoria lor si daca observi in ce conditii naturale traiesc). Lumea zice ca olandezii au impartit intreaga activitate celor trei orase importante din tara lor - Rotterdam-ul lucreaza, Haga conduce si Amsterdamul petrece. Cam asa si este. Cea mai liberala capitala din lume e, totusi, prea liberala pentru mine.
Cateva lucruri care trebuiesc facute neaparat in Amsterdam - excursie pe canalele orasului (masini in Amsterdam sunt extrem de putine - explicabil, avand in vedere latimea strazilor, in schimb pe canale se circula cu tot felul de barci la fel ca pe strazile Chisinaului), de mancat "seliodka" (pestele sarat a fost descoperit in Olanda si asa ca aici nu este nicaieri in lume), de cumparat lalele de la piata de flori (mama, lalele tale s-au pornit astazi spre Chisinau!) si, bineinteles, de vizitat cartierul felinarelor rosii (care nu este atat de spectaculos dupa cum te astepti).
Primul soc au fost bicicletele. La 16 milioane de locuitori - 18 milioane de biciclete. Inimaginabil pentru cineva care vine din Iasi sau Chisinau, unde rareori vezi cate una. In Amsterdam ele sunt peste tot, poti intra cu ele in magazin, restaurant, pe vapor si, foarte important, biciclistul are intotdeauna dreptate. Asa ca atentie pe strazile Amsterdamului!
In Amsterdam se respecta foarte mult identitatea personala - poti sa mergi pe strada imbracat in orice iti trece prin gand si nimeni nu se va gandi ca ai vreo problema psihica (poate doar est-europenii care sunt in vizita). In general, Amsterdamul a fost orasul spre care s-au tras cele mai neobisnuite miscari din lume - cea a hippie-lor in anii '60, lumea albastra si multi altii. Si tocmai acest "faci ce vrei" m-a cam speriat pe mine. Locuitorii orasului nu prea mai au viata privata, cam tot e la vedere. Iar vederea altora (manifestandu-se) e destul de neobisnuita pentru sufletul meu moldav.
Cred ca inchei aici. Poze data viitoare.
P.S. Vad ca in Moldova lucrurile se misca. Tineretul verde de la PLDM a inceput campania pentru referendum. Salutabila initiativa!

De ce scârțâim ca națiune?

Se pare că poporul moldav mai are de mâncat multă mămăligă până va ajunge să trăiască bine. Că a început campania electorală (neoficială) știam demult, dar totuși nu mă așteptam la astfel de greșeli din partea unor lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană. De câteva zile toată lumea discută despre controversatul decret al președintelui interimar, Mihai Ghimpu. Bineînțeles, adevărul istoric este adevăr, nu poate fi ignorat, dar modul în care a acționat domnul președinte lasă de dorit. Se pare că din toți ceilalți lideri, doar Vlad Filat a reușit să pășească pe calea soluționării amiabile a ”conflictului”.

Consecințele acestui decret sunt mai grave decât am presupus de la început. Urmărind reacțiile concetățenilor din zonele mai problematice ale țării, înțeleg că o bună parte din populația Republicii Moldova s-a pornit rău de tot împotriva acestei decizii. Consecințele nu se resimt doar în rândul oamenilor ”simpli” - avem și funcționari publici care nu se supun decretului în mod public fără nici o sinchiseală.

Am impresia că unele componente ale AIE nu au înțeles corect obiectivele stabilite de comun acord - cele scrise și cele nescrise. Eu, ca simplu cetățean, îmi închipuiam că partidele din AIE ar trebui să câștige un anumit procent din electoratul partidelor din actuala opoziție. Se pare însă că unii lideri ai AIE nu fac decât să plimbe electoratul celor patru partide din componența alianței de la unul la altul. Îmi pare rău să conștientizez că interesul personal al unora dintre conducătorii noștri a primat din nou binelui comun.

Stimate domnule Președinte, numărul alegătorilor pe care i-ați câștigat prin acest decret nu se apropie nici pe departe de cei pe care i-a pierdut Alianța pentru Integrare Europeană.

La un pahar de vorbă cu Stela Popa

Astăzi am vizitat Librex 2010 - târgul internațional de carte de la Iași. Cărți au fost multe, și multe bune. M-a surprins faptul că nu am văzut prezente la târg edituri din Republica Moldova, dar sper să-mi fi scăpat, pur și simplu, din vedere. Partea cea mai frumoasă a fost lansarea cărții ”100 de zile” de Stela Popa - o jurnalistă basarabeană care a scris primul roman despre evenimentele din aprilie 2009 de la Chișinău. Surprinzător sau nu, dar din cei prezenți 96% erau basarabeni. Din spusele celor care au citit deja cartea, ea se prezintă ca un roman de dragoste, un roman politic și, după un an de la 7 aprilie 2009, un roman istoric. Autoarea a mărturisit că acest roman a reprezentat un fel de manifest contra regimului comunist de la Chișinău de la acea dată și că societatea noastră trece prin destinul protagonistei - un destin zbuciumat, cu multe obstacole, dezamăgiri și pierderi.

Cel mai și cel mai mult mi-a plăcut însă discuția pe care am avut-o cu Stela Popa și studenții basarabeni după lansarea cărții. Am vorbit despre foarte multe lucruri, începând cu viața și cariera jurnalistei și terminând cu situația politică din Republica Moldova. Am fost plăcut surprinsă să aflu că Stela este o persoană foarte deschisă și simplă, lucru care o face să pară și mai mult una dintre noi, ”generația 7 aprilie” cum ne mai numește ea, de faptul că, la fel ca și mama mea - Stela, ea a fost botezată cu un alt nume, pentru că în cărțile religioase pe care le avem noi nu se găsește numele Stela.

Când mergeam spre cămin mă gândeam că voi scrie atât de multe despre ziua de astăzi, iar acum îmi dau seama că am discutat despre atâtea chestii, și fiecare dintre ele de importanță majoră, încât oricare subiect aș aborda, mă mai întind pe câteva pagini, iar eu nu sunt tocmai adepta postărilor lungi. Așa că voi publica mai târziu impresii și opinii despre anumite tematici. Acum revin la proiectul pentru programare Windows.

De cand se îmbunătățesc relațiile cu UE?

Schuebel: ”De 5 ani Republica Moldova a înregistrat progrese esențiale în relațiile cu UE”. Poate înțeleg eu ceva greșit? În ultimii 5 ani? Poate dorea să spună în ultimele 5 luni?

Cum ajungem, de fapt, în Europa?

De la 25 septembrie, de când a fost instituit noul Guvern la Chișinău, nu trece practic nici o zi în care să nu citesc sau să discut câte ceva despre traseul european al Republicii Moldova. Se pare că subiectul este abordat mai mult în România decât pe celălalt mal al Prutului. În ultima lună am participat la câteva conferințe și dezbateri pe această temă. Părerile politicienilor, precum și a jurnaliștilor, sunt împărțite în această privință.

De cele mai multe ori se discută despre Republica Moldova în relațiile cu România sau, mai bine spus, despre ce ajutor poate sau nu poate acorda Romania țării noastre, în special în parcurgerea traseului nostru european. S-a strigat în gura mare de către unii că Republica Moldova nu poate ajunge în Europa fără România. Acești unii au acum probabil un sentiment cam amărui în suflet, luând în considerare toate vizitele pe care le întreprinde tânărul premier în Europa și nu numai, fără a face popas pe la București sau fără a implica direct Bucureștiul. Alții mai realiști vorbesc despre lobby-ul pe care poate România să-l facă Republicii Moldova la Bruxelles și care poate avea un impact pozitiv asupra evoluției relațiilor dintre Moldova și UE (în cazul în care va fi bine gândit și pragmatic). Aici tind să fiu mai mult de acord decât în primul caz. Se pare că de aceeași părere este și Răzvan Buzatu (expert în afaceri europene) care a semnat un articol în Foreign Policy Romania de săptămâna aceasta. El insistă pe două căi prin care România ar putea sprijini demersurile noastre - în primul rând prin intermediul membrilor români aleși în Parlamentul European care pot, prin poziția pe care o ocupă, susține Republica Moldova în instituțiile UE, iar în al doilea rând prin ONG-urile românești care au acumulat experiență în cele trei domenii strategice pentru dezvoltarea Republicii Moldova (democratizarea instituțiilor și buna guvernare, promovarea reformelor economice și îmbunătățirea condițiilor de trai), experiență pe care ar trebui să o transmită cât de curând posibil ONG-urilor din Moldova prin parteneriate de cooperare. Privitor la prima modalitate - foarte mulți sunt sceptici și chiar ironici, întrebându-se cum ne poate ajuta aici România, dacă nu este în stare să promoveze interesele cetățenilor români și ale României.

În același articol, Buzatu vorbește despre direcțiile pe care le-a ales premierul Vlad Filat în activitatea sa, împreună cu Alianța pentru Integrare Europeană. Prima a fost de a se concentra pe rezolvarea cât mai rapidă a crizei politice. Cea de-a doua - de a schimba funcționarii publici din instituțiile publice cu oameni tineri deschiși la minte și capabili să se adapteze rapid la schimbările cerute de UE (din ăștia cunosc și eu câțiva și pot afirma liniștită că Vlad Filat știe să adune oameni competenți în jurul lui), iar ultima este cea de a da frâu liber organizațiilor internaționale prezente pe teritoriul Republicii Moldova să gestioneze fondurile externe atrase, pentru a fi distribuite, absorbite și puse în aplicare mai bine în toate raioanele.

Bineînțeles, în teorie totul arată roz, însă în realitate e un pic mai greu. A nu se înțelege greșit, sunt sigură că premierul se va descurca cu munca pe care trebuie să o facă și va reuși să aducă ce e mai bun în țara noastră, însă momentan viitorul nostru este dependent de soarta AIE, dacă vor reuși să renunțe la interese și orgoliu pentru un viitor mai luminos al Moldovei.  

Despre conflictul transnistrean nu încep discuția deocamdată, va dura mult și nu-mi permit acum.

3 in 1

Joi am sărbătorit - am avut trei motive deodată. Pe 6 mai s-au împlinit 20 de ani de la Podul de Flori, pe 6 mai 2010 Vlad Filat a împlinit 41 de ani şi pe 6 mai a fost Sf. Gheorghe (asta am aflat-o mai târziu, dar e ok şi aşa). Petrecerea a ieşit pe cinste.
Ce săbătorim mâine - Ziua Europei sau Ziua Victoriei (în războiul de apărare a "patriei")?

Cu bunicul, ce facem?

A fost odată ca niciodată o țară în care trăiau moșnegi, babe și copii. În țara aceasta doar la 1 iunie se făcea Ziua Copiilor, restul zilelor erau Zile ale Moșnegilor și ale Babelor. Moșnegii și babele primeau pensii, copiii nu primeau pensii; moșnegii și babele aveau voie să voteze, copiii nu aveau voie să voteze.

Când copiii nu erau cuminți, moșnegii și babele îi băteau. Copiii se temeau de moșnegi și babe, moșnegii și babele se temeau de moarte. Și cu cât mai tare se temeau de moarte, cu atât mai mult îi băteau pe copii.

Cândva, în țara aceasta, în afară de moșnegi, babe și copii, au mai fost și adulți, numai că ei au plecat cu toții la muncă în Irlanda și la Moscova...

E un fragment izbitor din piesa ”Cu bunicul, ce facem?” a lui Constantin Cheianu, rostit de Valerica - fetița rămasă cu fratele și bunicul după ce părinții au plecat la muncă în Irlanda și la Moscova...

(Photo) 7 aprilie 2010

La un an după evenimentele din 7 aprilie 2009 liderii tuturor (aproximativ tuturor) partidelor politice din Republica Moldova, intelectuali, oameni de vază din arta și cultura basarabeană, tineri și mai puțin tineri s-au reunit cu toții în fața clădirii Parlamentului pentru a-i comemora pe cei care au pus bazele unui nou început. Am fost prezenți la miting împreună cu colegii din Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași, noi care acum un an eram pe partea cealaltă a Prutului, mai exact la vama din Sculeni, scandând ”Vrem acasă!”. Astăzi totul a fost mult mai liniștit - am reușit chiar să facem câteva poze cu prim-ministrul țării, Vlad Filat, cu Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu. La 18.00 am mers la spectacolul ”7 aprilie 2009”, un spectacol excepțional și emoționant. Mi-a plăcut o frază rostită de Vlad Filat la finalul piesei - ”Trecând peste toată durerea, e nevoie să vedem și partea pozitivă a lucrurilor - 7 aprilie 2009 ne-a oferit un nou început, un început pe care nu avem dreptul să-l ratăm!”

7 aprilie - parcă același, dar totuși altul

E un an de când am trăit cu toții acel 7 aprilie pe care nu-l vom uita niciodată. Multe lucruri s-au schimbat de atunci. Am mai avut o campanie electorală, am luptat umăr la umăr cu oameni de vază din Moldova pentru a scăpa de guvernarea comunistă, am reușit să facem primii pași în această direcție, iar înainte ne așteaptă o luptă și mai grea, chiar dacă mai liniștită.

Mâine în Piața Marii Adunări Naționale se organizează un miting pentru comemorarea evenimentelor din aprilie 2009. De câteva zile atmosefra în Chișinău s-a încins. Apropierea datei de 7 a pus un pic de jar pe foc. Au început să fie făcute publice filmări din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Părerile despre cele întâmplate continuă să fie împărțite și la un an după acele evenimente tragice răbdarea oamenilor începe să se termine. Puțini sunt cei care înțeleg că oricât nu ne-ar durea de mult, prioritatea statului acum este alta - trebuie să trecem peste criză, trebuie să ducem la bun sfârșit ceea ce am promis partenerilor externi. Este important să descoperim ce s-a întâmplat la 7 aprilie, dar nu putem lăsa baltă restul activităților. Nu putem trăi doar cu trecutul, precum nu putem trăi doar cu viitorul. Este nevoie să găsim atât de mult căutata cale de mijloc.

Dar până o găsim vom merge pe 7 aprilie 2010, la 10.00, să aprindem o lumânare pentru victimele protestelor de acum un an și să le spunem mulțumesc celor care au început ceea ce ne-a adus până la urmă libertatea.

Sindromul abandonului istoric

Aceasta este boala de care suferim noi, cei din Republica Moldova. M-am gândit de multe ore ce se întâmplă cu țara noastră, de ce nu am reușit noi cum au făcut vecinii noștri. O parte din răspuns l-am aflat sâmbătă la conferința Republica Moldova, pragmatism în relațiile cu România la 92 de ani de la unire. În momentele cele mai cruciale din istoria tânărului nostru stat am fost lăsați singuri în fața unor forțe exagerat de mari pentru potențialul nostru.

Dezbaterile din cadrul conferinței au urmat trei teme majore. Prima dintre ele a fost cadrul istoric în care s-a realizat unirea și atitudinea pe care a abordat-o și continuă să o abordeze statul român față de Basarabia. Profesorul universitar Liviu Brătescu (PNL) ne-a povestit despre diferențele în abordarea problemei Basarabiei și a Transilvaniei pentru guvernul de la București din secolul XIX. Politicienii vremii au fost destul de pragmatici în această privință. Lasând emoțiile la o parte, nu aș avea ce să le reproșez - Transilvania era net superioară Basarabiei din foarte multe puncte de vedere. Ceea ce mă deranjează acum la România este faptul că a păstrat (probabil din inerție) această atitudine față de noi și acum. Marea Unire nu a adus pentru cei din Basarabia schimbarea pe care au așteptat-o. Basarabia a fost o provincie de exil în cadrul Imperiului Țarist și a rămas o provincie de exil în cadrul României Mari. Discutând despre acest aspect, mi-a plăcut o frază spusă de Cătălin Ivan (Europarlamentar, Comisia UE pentru Republica Moldova, PSD) - Tot mai mulți politicieni români vor să salveze Republica Moldova, probabil pentru că au eșuat în salvarea României.
Chestiunea Republicii Moldova a fost folosită foarte mult în campania electorală din România și acest lucru l-am sesizat cel mai bine noi, tinerii basarabeni veniți aici, în România. Cele trei campanii electorale pe care le-am trăit în 2009 (două în Moldova și una în România) ne-au forțat să ne maturizăm politic precoce. Pragmatismul este calitatea care ne lipsește în mare parte din cazuri. Am văzut în România un frate mai mare, iar adevărul este că România nu ne poate duce în Europa, putem doar noi, iar România în cel mai bun caz ne poate face un lobby.
Am aflat tot de la Cătălin Ivan că politicienii noștri actuali sunt foarte bine văzuți la Bruxelles, în special prim-ministrul Vlad Filat, că mergem pe un drum greu spre Uniunea Europeană, dar facem pași mari și siguri, iar viteza și calitatea cu care se fac schimbările la noi în țară impresionează comisia europeană pentru Republica Moldova.
Principalul invitat al conferinței a fost însă Mihai Godea, președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, cu care am discutat despre principalele probleme cu care s-a confruntat Republica Moldova dupa 1990 și cu care se mai confruntă încă. Lipsa elitelor politice sau calitatea îndoielnică a acestora ne-a adus unde suntem acum. Formatul de negocieri în problema transnistreană nu ne lasă spațiu de decizie și de aici rezultă nevoia de a o internaționaliza. La întrebarea mea dacă ar sfătui cei doi băieți ai lui să facă politică a răspuns că nu, dar că le va respecta decizia. A mai precizat, de asemenea, că politica este morală în măsura moralității oamenilor care o fac și ticăloasă în măsura ticăloșiei oamenilor care o fac.
Spre final ne-a adresat îndemnul pe care l-am auzit și la București la întâlnirea cu Vlad Filat - Dragi copii, faceți școală bună și veniți acasă, că de lucru este!

Frate, frate, da' brânza-i cu bani

După câteva luni bune de așteptare a brațelor deschise din partea fraților noștri români, am ajuns zilele astea să ne punem pe gânduri - suntem frați sau doar niște veri? Sau rude de gradul al treilea poate? Articolul lui Constantin Tănase despre așa-zisul Mic Trafic la Frontieră m-a cam dezamăgit și pe mine. Familia mea (întreaga familie) nu este afectată în nici un mod de existența sau inexistența acestui acord între România și Republica Moldova, decât dacă economia țării se va dezvolta în urma aplicării acestuia, dar totuși e ceva care m-a atins de suflet. În șase ani stați în România am mai avut câteva experiențe din astea. Amuzant este faptul că până a veni aici, îmi priveam propriul popor cu reticență și scepticism. Nu prea sau schimbat multe de atunci și, totuși, acum știu că poate fi mai rău.
Sfat (pentru basarabeni): e timpul să ne maturizăm, să nu mai credem în fratele mai mare care va fi alături de noi să ne susțină și să începem să ne croim singuri soarta. Sunt sigură că o putem face.
Sfat (pentru frații români): atunci când doriți să ne ajutați, faceți-o! Dacă nu doriți, noi vom înțelege, dar numai nu ne duceți cu fofârlica.

Intrevederea intre prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, si studentii basarabeni din Romania

Dupa o noapte nedormita intr-un vagon plin de tigani, o dimineata friguroasa la gara de nord din Bucuresti si cinci ore de asteptare in fata Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti a venit si momentul adevarului. Mi-am dat seama dupa aplauze ca prim-ministrul a intrat in sala. Stateam in primul rand, foarte nerabdatoare sa vad daca isi mai aminteste de mine. Nu pot sa va redau ce stare euforica am avut in momentul in care m-a observat, mi-a zambit si a vorbit despre cum am "luptat" impreuna in campania din vara si cum am reusit sa schimbam un regim autoritar, readucand la guvernare unul democratic. Astazi mi-am reconfirmat faptul ca respectul pe care il am fata de dl Filat este bine fondat. Nu a fost nici o intrebare care sa-l blocheze, cu toate ca s-a dorit acest lucru de catre unii. Indiferent daca se alege sau nu presedintele pana pe 10 decembrie, eu voi sta cu inima impacata ca tara noastra e in maini bune.
Tin sa mentionez faptul ca acest articol reprezinta doar parerea mea personala, subiectiva probabil, cu toate ca la Bucuresti am fost prezenta in calitate de secretar al Asociatiei Tinerilor Basarabeni din Iasi. Cu mai multe detalii revin maine - drumurile la Bucuresti cu trenurile romanesti este destul de obositor.