E bine-n gara ca miroase a dor...

E 12.33 noapte. Trecand peste melancolia din piesa lui Tudor Gheorghe, jumatatea de ora pe care am petrecut-o azi in gara nu mi s-a parut tocmai cea mai frumoasa. Iubesc Iasul pentru o groaza de lucruri, dar autogara Codreanu nu se numara printre ele. Cu toate astea, are si ea un farmec anume - noroi, tigani, soferi sictiriti, localuri dubioase, taximetristi cu saci de cartofi in portbagaj etc. etc.

Dupa patru ore de hurducait in microbuz pe drumurile noastre toate am ajuns acasa - am admirat din nou Chisinaul noaptea (de data asta pe ploaie), am mancat pizza pregatita de mama, mi-am revazut motanul si am stat la taclale cu parintii o buna bucata de vreme. Mi-a fost dor de toate astea. Mi-a fost foarte dor, asa ca - Veniti acasa, dragi studenti, ca bine mai e!

Ce ne aduce fericire de sarbatori

Sunt acasă de opt zile şi asta înseamnă că deja se pot face unele concluzii. Am reuşit destul de multe. Sâmbăta trecută am mers la Congresul al III-lea extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Am primit o plăcere deosebită - să vezi adunaţi într-o sală atâtea personalităţii ale Moldovei şi să ai ocazia să şi comunici cu ei. Ca la orice sfârşit de an s-au discutat principalele evenimente pe care le-am trăit cu toţii, ce a fost bun şi ce a fost mai puţin bun, durerea şi tristeţea pe care am trăit-o, dar şi bucuria şi speranţa pe care ne-a adus-o sfârşitul de vară. Mă bucur să văd că printre principalii politicieni ai Republicii încep să apară oameni puternici care îşi cunosc potenţialul, calităţile şi defectele şi reuşesc să acţioneze în conformitate cu valorile şi principiile pe care le promvează. Am cam dus lipsă de aşa ceva în ultimii ani.

Săptămâna care a urmat am petrecut-o în sânul familiei într-o atmosferă de sărbătoare. Am mers cu fraţii la Ice Bravo şi după o oră de râsete şi buşituri pe gheaţă am realizat că patinoarul nu a fost creat pentru mine. Bineânţeles, ceva în interiorul meu îmi spunea că voi reuşi într-o bună zi s-o fac şi pe asta, dar nu acum. Deocamdată ţin prea mult la integritatea şi buna funcţionare a capului meu.
Mi-am revăzut rudele şi asta a fost o adevărată bucurie. Cea mai mare satisfacţie am primit-o în ziua de Crăciun când am mers la colindat. Seara am ajuns moartă de oboseală acasă, dar cu inima plină de fericire şi linişte.
Nu am putut renunţa nici la vechea tradiţie moldovenească de a mânca în câteva zile tot ceea ce s-a cumpărat în câteva săptămâni, iar cantitatea de dulciuri pe care am reuşit s-o înghit a depăşit, probabil, orice limite. Pot să vă asigur că mi-am luat doza de glucoză pentru jumătate de an înainte.
Bine, mă duc să mai improvizez nişte urături, se apropie Anul Nou.
Sărbători fericite!