miercuri, 29 decembrie 2010

Finalul unui capitol important din viața mea

Catre Consiliul Director al ATB Iasi

In atentia Adunarii Generale a ATB Iasi


Dragi colegi si prieteni ai ATB,


Prin prezenta va informez despre decizia mea de a demisiona din functia de Presedinte al Asociatiei Tinerilor Basarabeni din Iasi. Motivele sunt schimbarea obiectivelor pe plan personal, precum si a prioritatilor organizatiei.

Deciziile in privinta activitatii organizatiei vor fi luate in continuare de catre Consiliul Director, urmand ca la prima sedinta din noul an la care vor fi prezenti majoritatea membrilor du drept de vot sa fie luata o hotarare privind evolutia si functionalitatea ATB.

Din acest moment nu mai am nici o influenta asupra deciziilor luate in organizatie, decat sub forma unor sfaturi, si activitatile organizatiei nu mai pot fi asociate cu numele meu.

Va urez din suflet mult success in actiunile viitoare si va multumesc pentru sprijinul acordat de-a lungul activitatii mele in cadrul organizatiei.


Cu respect,

Olga Bondari

luni, 27 decembrie 2010

De Crăciun nu toți sunt fericiți

Nu am scris de o grămadă de vreme pe blog. Am câteva postări nepublicate. Nu m-am îndurat să apăs butonul ”Publicați postare” pentru că articolele se refereau la ceea ce se întâmplă momentan în politica moldovenească și erau scrise în momente în care eram condusă de emoții (mai mult negative, decât pozitive).
Anul acesta nu am trimis nici felicitări de Crăciun. Nu am vorbit decât cu rudele cele mai apropiate și cu prietenii care sunt alături. M-am izolat de restul câteva sute bune de persoane pe care le felicitam în mod normal. Nu pentru că nu le doresc din suflet un Crăciun Fericit, ci pentru că aș vrea să le-o spun în față, și nu prin intermediul unui mail care va ajunge în Spam sau va fi șters fără a fi citit în întregime. Tuturor celor care se mai gândesc uneori la mine - vă doresc sărbători fericite și lumină în suflete (și minți)! Pentru fiecare dintre voi s-a găsit un loc călduț în inima mea!
În Konstanz am sărbătorit Crăciunul aproape ”tradițional” - cu multă mâncare, moștenită care de la români, care de la ruși ( după denumirea felurilor îți dai însă seama că de fapt de la francezi și turci), vin polonez, jocuri nemțești și invitați greci. Am primit și colindători.
Nu toți au fost însă la fel de norocoși. Pe 23 decembrie 54 de oameni au rămas fără acoperiș după ce un incendiu în centrul istoric al orașului a distrus două case din secolul XV, provocând daune de aproape 5 milioane de euro. Pe 22 seara am trecut pe lângă acele case, căutând cadouri de Crăciun. Pentru că majoritatea locatarilor erau studenți, plecați acasă de sărbători, victime nu au fost. Pe casele din centrul istoric scrie anul în care au fost construite. Acu o lună și jumătate am mers acolo pentru a-mi nota anii de pe toate casele.
Viața.

vineri, 19 noiembrie 2010

Astăzi am dat nan în nas cu rectorul Universității Konstanz. E a treia oară când îl văd venind să stea la o cafea cu cei care mai au treabă cu universitatea. Avem o cafenea în universitate, lucru sfânt pentru studenți, mai ales în ziua în care au avut de dat teme. Prima dată când l-am văzut pe domnul rector acu vreo săptămână, m-a surprins faptul că a stat la coadă, ca toți studenții de rând, ca să-și ia o cană de cafea. Este și un prilej bun de a mai comunica cu studenții și profesorii. Și e și plăcut pentru cei care îl întâlnesc. Am încercat să-mi închipui cum ar fi să mă întâlnesc cu rectorul de UAIC la o ceașcă de ceva. Marketingul poate fi uneori surprinzător de simplu.
Oricum, în universitatea asta se întâmplă foarte multe chestii care pentru mine încă par deosebite. Să veniți o dată la Konstanz, este un loc absolut superb!

luni, 8 noiembrie 2010

Tragedie la Konstanz


Nu vă speriați - nu este vorba de vreun taifun, cutremur, furtună sau alte manifestări ale naturii. Totul este mult mai grav - s-a închis biblioteca din Konstanz!
Dacă evenimentul se petrecea în România - 90% că nici nu aflam, sau poate aflam de pe la cineva care mai dă pe acolo din când în când. În Konstanz lucrurile stau un pic altfel.
Cauza care a provocat tragedia pentru mai mult de jumătate din oraș o constituie niște fibre de asbest care au fost descoperite în biblioteca universității(trebuie să dau un search pe google să văd ce mai e și cu asbestul ăsta - cică e toxic).
Biblioteca Universității din Konstanz nu este pur și simplu o bibliotecă - e cea mai mare bibliotecă din Germania(2 milioane de volume, plus eBooks), e locul cald care te primește cu brațele deschise și cu canapelele moi atunci când ai ferestre între cursuri, e locul unde studenții veniți din Europa de Est își verifică contul pe ”odnoklassniki” iar cei din celelalte părți ale lumii contul de pe ”facebook” în pauza de la prânz, locul unde poți să te uiți la un film sau să asculți niște muzică bună atunci când ți-e lene să te duci până acasă între seminare. Și uite că s-a închis.
Îmi este foarte interesant și amuzant în același timp să constat consecințele acestui fapt. De vineri, de când a avut loc incidentul, principala temă de discuție, de glume, de bancuri și de nemulțumiri este închiderea bibliotecii. Holul universității era astăzi plin de studenți care stăteau pe jos cu laptop-urile în brațe și cana de cafea alături. Unii și-au tras niște mese de pe alături și își făceau temele.
Stau și mă gândesc oare ce ar putea provoca o astfel de calamitate în rândul studenților de la Iași. Sigur nu închiderea BCU. Mai degrabă tragedie ar fi închiderea Canabisului.
Ne așteaptă câteva săptămâni grele în Konstanz fără bibliotecă. Sunt sigură, că atunci când se redeschide, se va face și o petrecere în cinstea faptului!

duminică, 24 octombrie 2010

Cum se distrează nemţii

Tocmai m-am întors dintr-o excursie de aproape trei zile în Alpi (Steg, Elveţia). În Konstanz majoritatea facultăţilor au un fel de organizaţii, ei le spunFachschaft. Un Fachschaft nu este un ONG, dar se ocupă cu lucruri asemănătoare. Printre atribuţiile de bază a membrilor acesteia este organizarea a ceea ce nemţii numesc "Ersti Hütte" - o ieşire de câteva zile în Alpi (cazul facultăţii de Informatică) a studenţilor din semestrul începător.
Aşa că vineri după amiază ne-am strâns 27 de studenţi ai facultăţii de Informatică, ne-am urcat în 7 maşini şi am plecat spre Elveţia. Primul lucru care m-a uimit a fost faptul că nici unul din băieţi (eram 6 fete şi 21 băieţi) nu s-a plâns că trebuie să facă mâncare, să pună şi să strângă masa, precum şi să spele vasele. Am muncit şi ne-am distrat împreună.
O altă chestie care m-a dat pe spate - eu aveam impresia (aşa am învăţat în liceu la geografie) că lamele trăiesc doar în America de Nord. Ei, puteţi să vă închipuiţi uimirea mea când, pe o cărare de munte de 50 de cm lăţime am dat nas în nas cu o lamă! Şi mi-a mai şi zâmbit în aparat când o pozam.
În linii generale distracţia urmează aceeaşi linie ca şi în România. Diferenţe apar însă la jocuri - Mafia pe care o joacă cu zor membrii ATB Iaşi se numeşte în Germania Werwolf şi are mai multe elemente din legendele ţării
. Pe lângă cetăţenii simpli, există un hoţ, un primar al satului, Seherin - o zeiţă care poate afla în fiecare noapte identitatea unuia dintre jucători, Amor - care îndrăgosteşte doi cetăţeni (şi aceştia mor împreună dacă unul dintre ei este omorât), vânătorul (în locul poliţiei de la noi), o vrăjitoare cu puteri magice, iar în loc de Mafie - Werwolf (un animal legendar rudă cu lupul).
Un alt joc, probabil deja răspândit la nivel mondial, este Boltz. Aici Bop. Numai că nu se mai joacă în sistem zecimal, ci se alege un inel/bază şi un număr la care să te referi. Cei de la matematică îşi pot închipui cam cum ţi se crucesc neuronii când numeri în Z5 şi la tot ce are 3 sau se divide cu 3 spui Bop.
Oamenii în Elveţia am văzut puţini, însă vaci o mulţime. Ţăranii de la care am luat lapte proaspăt de vacă vorbeau germană - nu am înţeles nici o
boabă. Germana elveţiană e foarte diferită de cea nemţească.
Eu revin la temele mele şi vă las câteva poze pentru amuzament. Pe curând!

joi, 21 octombrie 2010

Nu te-ai gândit niciodată că, poate, nu te-ai născut tocmai acolo unde trebuia? Stau şi mă gândesc că sigur trebuie să existe vreun motiv pentru care eu m-am născut în Moldova, dar nu prea reuşesc să-mi dau seama care anume este. Neînţelese sunt căile Domnului!
Şi uite odată ajungi într-un loc care, aparent, nu are nici o legatură cu viaţa ta. Şi simţi că te identifici cu acest loc, că însăşi prezenţa ta aici este suficientă pentru a fi fericit. Exact acest sentiment l-am avut eu marţi seara - era noapte, frig, eram pe malul lacului, Imperia se învârtea semidezbrăcată în jurul ei aşa cum face mereu, ţinând într-o mână regele şi în cealaltă mână pe Papă, pe partea cealaltă a apei se vedeau luminiţele minuscule de la geamurile celor care încă nu dormeau în Meersburg, purtam o discuţie foarte interesantă cu un neamţ şi ascultam Faust, tot în germană. Atunci am simţit că uite - ăsta e - momentul când te simţi perfect şi total fericită, aparent fără vreo cauză anume, când eşti împăcat cu tine însuţi şi ştii că te afli în locul cel mai potrivit pentru acest moment, şi că nimic nu poate fi mai frumos decât vântul care îţi bate în faţă, decât luminiţele, decât Imperia, decât Faust.
Sunt doar de trei săptămâni în Germania. Astăzi la un curs mă gândeam la România. Am impresia că mă aflu aici de o veşnicie, de parcă aş fi existat aici întotdeauna, iar tot restul a fost undeva departe, poate într-o altă viaţă. Germania nu este perfectă. Străzile nu sunt întotdeauna curate, costurile de întreţinere sunt mari, asigurările multe şi scumpe, cerinţele mari. Dar nu m-am simţit niciodată atât de potrivită mediului şi mediul mie. Limba germană îmi unge urechile, chiar dacă neuronii mei încă mai scurt-circuitează atunci când încearcă să lege o propoziţie mai lungă. Dor de casă nu am - aici sunt şi români, şi basarabeni, şi ruşi, şi reprezentanţi ai tuturor naţiunilor lumii. Când ţi-e dor de română - vorbeşti în română, când ţi-e dor de rusă - vorbeşti în rusă.
Nu ştiu ce surprize îmi mai rezervă viaţa. Eu o primesc cu braţele deschise aşa cum are ea chef să vină. Eu sunt fericită.

duminică, 17 octombrie 2010

Românii între Vest şi Est

Astăzi am fost la o întâlnire a scriitorului de origine română Cătălin Dorian Florescu cu cititorii lui din Konstanz. Născut la Timişoara, acesta şi-a petrecut mai mult de jumătate de viaţă în Zurich şi a scris patru romane. Discuţia între nemţii şi românii de aici a fost mai interesantă, după părerea mea, decât cea între românii şi românii de la Iaşi, unde l-am văzut pentru prima oară, când şi-a lansat romanul "Zaira".
Mi-au plăcut câteva chestii pe care le-a spus scriitorul. Poate că traducerea din germană nu este tocmai exactă, dar încerc să păstrez ideea: "Lumea noastră (din Vest) este foarte normată şi funcţională. Este o lume de succes, într-adevăr, tocmai din cauza funcţionalităţii. Să călătoreşti în Est înseamnă să călătoreşti prin dimensiuni pe care noi aici nu le mai cunoaştem. Am pierdut arta improvizării. Nu vreau să idealizez. Este frumos să trăieşti la Zurich şi să mergi două-trei săptămâni în România. Cu totul altceva este să trăieşti acolo şi să lupţi cu şi pentru viaţă".

UniBall


Balul Universităţii Konstanz - un eveniment care aduce alături profesori, absolventi, colaboratori ai universităţii şi studenţii. Atmosfera a fost absolut splendidă - peste tot baloane, muzică live interpretată de o trupă de jazz, bărbaţii în costume şi femeile mai frumoase ca niciodată. Pentru cei care nu ştiu dansuri clasice, la etaj mixează un DJ. Şi acolo muzica este bună - o combinaţie de retro, latino şi pop. Salsa dansează toţi - indiferent de vârstă şi de statut. Jos solistul cu început de cărunţie cântă despre cum începe viaţa la 66 de ani. La şampanie se servesc fructe şi îngheţată. Pentru supa de la miezul nopţii nu a mai rămas loc. Câteva perechi te lasă împietrit de măiestria dansului lor.
Pe scurt - am găsit în sfârşit petrecerea perfectă pentru mine. Departe de zgomotul asurzitor al muzicii pe care nu o pot înţelege, departe de fiţe. Locul unde lumea se bucură din plin de tot ce are în jur. Păcat că balul universităţii se organizează doar o dată pe an.

vineri, 15 octombrie 2010

Legendara trupă Scorpions la Chişinău


Aseară a fost mare vâlvă în Chişinău. Asta am simţit-o şi eu, chiar dacă sunt departe. Hramul oraşului oferă întotdeuna prilej de discuţii, bârfe, certuri, dar şi distracţie şi voie bună.
Anul acesta a fost, probabil, cel mai memorabil hram pe care l-a avut Chişinăul vreodată. În primul şi în primul rând pentru că pe scena de la Zimbru a evoluat una dintre cele mai vestite trupe rock din întreaga lume - Scorpions. Nu ştiu dacă există cineva care să nu le ştie piesa "The wind of change". Cu muzica lor a crescut generaţia părinţilor noştri şi generaţia noastră. Eu încă simt că vântul schimbării îmi bate în suflet şi aş vrea să continuă să bată în sufletele noastre până schimbarea în mai bine se va realiza definitiv. 20.000 de oameni s-au bucurat de ocazia de a-i vedea live pe cei de la Scorpions. Eu m-am mulţumit cu filmuleţele pe care am reuşit să le găsesc pe net pe la vreo două noaptea. Dar, până la urmă, sunt în ţara lor!
Azi dimineaţa am avut surpriza să aflu că printre fanii formaţiei se numără şi înalte oficialităţi din Moldova. Prim-ministrul Vlad Filat părea că se simte în largul său şi extrem de fericit alături de familia sa şi de membrii trupei. Dap - pentru cât de multă muncă solicită funcţia de prim-ministru, posibilitatea de a-i cunoaşte personal pe cei de la Scorpions e o mică mică recompensă.
Am mai aflat între timp că unele vedete care se trag de la noi au cam dat-o în bară, dar despre asta s-a scris deja prea mult.
Eu ce să mai zic, La Mulţi An, Chişinău! Să creşti mare şi să mai vină star-uri de renume mondial la noi!

poza: www.stireazilei.md

duminică, 10 octombrie 2010

Câteodată am impresia că suntem crescuţi şi educaţi de către societate în aşa fel încât mereu să nu ne ajungă ceva. De multe ori nici măcar nu ştim ce ne dorim, dar ştim sigur că ne dorim ceva. Şi ne este foarte greu pur şi simplu să ne oprim şi să contemplăm momentul existent. Acum. Ne este foarte greu să trăim Acum. Pentru că pe Acum trebuie să-l acceptăm. Aşa cum este el - bun sau rău, rece sau cald, trist sau vesel. Trebuie să-l simţim cu tot sufletul. Trebuie să-l trăim. Ne ancorăm în trecut sau încercăm să ne cufundăm în viitor. Şi viaţa trece pe lângă. Şi nimic nu este mai frumos decât Acum. Nu poate fi niciodata mai bine decât Acum. Indiferent unde eşti, indiferent ce faci şi pe cine ai alături - Acum este momentul perfect. Putem fi fericiţi doar dacă îl lăsăm pe Acum în sufletul nostru, iar odată cu el tot ce aduce cu sine.

miercuri, 6 octombrie 2010

Prima săptămână în Konstanz (foto)

Am ajuns la Konstanz. Sunt vie și sănătoasă. Conducându-mă după principiul că mai bine o dată să vezi decât de 100 de ori să auzi, vă las să vă uitați la poze. Alpii de dincolo de Bodensee. Acolo e deja Elveția.
Apusup de soare pe care l-am prins aseară când mă întorceam de la universitate.
Priveliștea de pe terasa cantinei. Ți se cam oprește mâncarea în gât când vezi așa frumusețe. Mai la dreapta se vedeau Alpii.
Hotarul dintre Germania și Elveția - un hotar al operelor de artă. Așa se și cheamă - Kunstgrenze.
Aici eram în două locuri în același timp. Mai bine zis în două țări. Mă duce cu gândul la A walk to remember.
Așa zboară avioanele de dimineață de la Zurich.


Portul de iahturi.
Bodensee și Inselhotel.

Mai multe poze săptămâna viitoare. V-am pupat pe toți!

vineri, 24 septembrie 2010

Fericire...altfel

Lasand la o parte tot ce este perfid si pe alocuri nu intocmai cum ne dorim noi, exista atat de multe lucruri care ne aduc fericire - de fapt fericirea ne-o aduce constientizarea lor. O raza de soare care iti joaca pe fata, acele floricele mici care imbina atat de armonios negrul si galbenul, o pisica care se joaca in iarba cu roua, zambetul unui prieten care te intelege fara sa-i spui ceva anume. Iar mai mult decat orice, fericirea ti-o pot provoca copiii. Mai ales cei mici. Te uiti la ei, acesti pui de omulet, ii vezi cum se bucura atunci cand le vorbesti, cum incearca sa gangure niste silabe fara sens, cum incearca sa cunoasca tot ce este in jurul lor, cum casca si se intind exact ca un matur si cum le sclipesc ochii de curiozitate si de bucurie curata. O sa fac si eu copii peste cativa ani! :)

joi, 23 septembrie 2010

Poate că pentru prima dată public - despre politică

Scriam acum câteva minute că ar fi cazul să-mi expun părerea în final şi pe acest blog. Am evitat subiectele legate de politică pentru că unii ar putea folosi opţiunile mele politice împotriva organizaţiei pe care o conduc. Afirm aici cu toată certitudinea că tot ceea ce urmează reprezintă părerea mea pur subiectivă pe care nu o transfer asupra celor din asociaţie.
Toată lumea discută despre politică. Majoritatea discută despre ea în termeni idealişti, îşi exprimă părerea vizavi de faptul cum ar trebui să funcţioneze lucrurile în ţara asta, critică la dreapta şi la stânga politicienii care "fură şi nu fac nimic pentru popor", stând în acelaşi timp foarte comozi cu fundul pe canapea şi nemişcând un deget pentru a schimba ceva în ţara asta. Sunt total împotriva criticilor venite din partea celor care nu fac nimic. Consider că dreptul de a critica îl au cei care au acţionat sau cel puţin au încercat să o facă.
S-a vehiculat foarte mult în ultimul timp despre dezamăgirea tinerilor, despre "revoluţia" care ne-a fost "furată". Eu sunt tânără, sunt tânără care îşi face studiile în afara ţării şi care urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei politice din ţară. NU consider că cineva ne-ar fi furat revoluţia. Lupta pe care am început-o continuă încă - nu am ajuns la capătul ei, deci nu putem afirma la mijloc de drum că cineva ne-a furat ceva ce am reuşit noi chipurile să obţinem. Noi, "moldovenii", avem rara calitate de a începe lucrurile foarte frumos, dar ne lipseşte cu desăvârşire capacitatea de a continua efortul după primul obstacol, ne lipseşte perseverenţa.
Mă deranjează faptul că presa din Moldova "vânează" în adevăratul sens al cuvântului disensiunile dintre liderii Alianţei pentru Integrare Europeană. Facem atâta tam-tam dintr-o neînţelegere între ei, de parcă noi am fi perfecţi şi nu ne-am certa niciodată cu nimeni. Componentele Alianţei au viziuni diferite, este firesc să apară anumite ciocniri. Dacă au rezistat ei până acum şi au reuşit să guverneze ţara, lăsaţi-i în pace să-şi facă treaba mai departe.
Mă mai deranjează faptul că unii oameni, frustraţi cred eu, se dau bătuţi foarte repede, iar pentru a-şi apăra propriile nereuşite dau cu parul în cei de mai sus. În plus, îi mai şi demotivează pe entuziaştii care continuă să mai creadă în actuala guvernare.
Bineînţeles, sportul nostru preferat este să ne dăm cu părerea. Fiecare cetăţean al Republicii Moldova este specialist în politică, în administraţie şi multe alte domenii, ştim întotdeauna ce şi cum trebuie făcut. Dar câţi dintre noi sunt sau au fost parte din tot ceea ce înseamnă "sistem"? Câţi au văzut cum funcţionează acesta şi cât de greu este să îl schimbi? Câţi au fost de partea cealaltă a uşii Guvernului sau Parlamentului să vadă cât de greu este să faci ceva?
Afirm ferm şi nu mi-e frică să o fac - EU CRED ÎN EI! Să nu vi se pară că sunt mulţumită de tot ceea ce a făcut alianţa în acest an sau de toţi liderii alianţei. Nu! Am şi eu nemulţumirile mele, aşteptările mele nerealizate pe alocuri. Dar, în mare, sunt mulţumită de situaţia în care este Republica Moldova la momentul actual şi de calea pe care a pornit.
Mai mult decât atât - cred în prim-ministrul pe care îl avem, cred în Vlad Filat şi unii oameni din jurul său. Mulţi aruncă cu afirmaţii precum că "toţi sunt la fel", "şi el va fura când va avea puterea deplină". Puterea corupe şi cei mai înţelepţi oameni. Important este raportul care se va păstra între interesele personale şi cele ale statului.
Nu sunt atât de naivă încât să cred că există oameni sfinţi în politica ţării noastre sau în politica oricărui alt stat. Privesc mai raţional şi mai "pragmatic" dacă vreţi toate procesele existente în acest joc politic. Nu mă încălzesc variaţiuni pe teme pur sentimentale. Nu fac preziceri pentru viitor. Analizez trecutul şi situaţia actuală - pentru mine a fost o onoare să-l cunosc pe dl Filat. Îl respect pentru că a avut curajul să se lanseze în politică împotriva celui mai puternic partid pe care l-am cunoscut vreodată. Îl respect pentru că a reuşit să adune în jurul său oameni buni şi puternici. Îl respect pentru că a reuşit să construiască ceea ce reprezintă astăzi PLDM. Tot ceea ce a promis a îndeplinit sau este pe cale să îndeplinească. L-am susţinut şi îl voi susţine.
Mesajul pe care încerc eu sa îl transmit tuturor este să fim mai toleranţi, inclusiv cu cei care sunt în fruntea noastră. Fiecare dintre voi are o anumită opţiune politică. Majoritatea susţin partidele din Alianţă. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de speculaţiile celorlalţi, de multe ori bazate pe emoţii. Haideţi să le dăm puterea şi să vedem ce vor face cu ea. Lupta noastra nu s-a terminat pe 29 iulie 2009. Cât de imperfectă nu ar părea AIE, este cea mai bună opţiune dintre toate opţiunile existente la momentul actual. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru viitorul vostru, pentru viitorul nostru!

Vreme trece...

În ultima vreme evenimentele s-au precipitat cu viteză foarte mare în viaţa mea. Amînvăţat să privesc lucrurile cu mai mult calm şi cu mai multă detaşare. Învăţ să nu mă mia identific cu lucrurile şi opiniile şi să-mi administrez în mod cât mai raţional (îmi stă pe limbă "pragmatic") energia.
Mai sunt câteva zile şi plec în Germania. Înainte de asta mai întreprind o călătorie la Iaşi şi Bucureşti. Asta înseamnă că peste o zi voi începe a fi "pe drumuri". Cât de bine nu m-aş controla, totuşi ceva se întâmplă în sufleţelul meu vizavi de această plecare. Emoţiile apar, chiar dacă deseori sunt greu de identificat chiar şi pentru mine.
Sunt confuză. În mine încearcă să supravieţuiască împreună două persoane cu dorinţe diferite. Una vrea să se rupă, să zboare, să cunoască lumea şi să simtă libertatea. Cealaltă vrea să se dedice lucrurilor pe care le-a început şi pe care le consideră interesante. Îmi pare rău să las în urmă, chiar dacă pentru o perioadă mai mult sau mai puţin îndelungată, persoane cu care mi-a făcut plăcere să lucrez, persoane de la care am învăţat foarte multe chestii şi în compania cărora mă simt "eu".
Încerc să înţeleg ce se întâmplă în Moldova şi adeseori mi se încâlcesc gândurile în cap. Procesele sunt atât de complicate şi complexe, încât fără o experienţă cât de cât decentă în domeniu, îţi este foarte greu să le prinzi firul. Eu cam asta încerc să fac. Şi sunt foarte mulţi factori care ar trebui luaţi în considerare.
Eu în general încerc să evit chestiunile legate de politică atunci când vine vorba de exprimarea mea online. Dar simt că vreau să spun anumite lucruri şi poate că ar trebui să o fac. Dar pentru asta încep altă postare, să nu fie un talmeş balmeş aici.

vineri, 17 septembrie 2010

sâmbătă, 11 septembrie 2010

luni, 16 august 2010

Leningrad (Dusseldorf) - Amsterdam

Spre deosebire de baietii de la Splin eu am ajuns la Amsterdam cu autobuzul, intr-o dimineata insorita de sambata. Foarte interesant popor olandezii astia - aproape ca si-au dublat teritoriul furand pamant de la mare, traiesc in niste casute de doar cativa metri latime, fara balcoane si fara gradini, dar totusi se incumeta sa ajunga la circa 80% din exportul de flori din intreaga lume. Olandezii sunt un popor care merita apreciat pentru multe lucruri.
Am aflat ca sunt mai economisitori decat nemtii (lucru care poate fi usor inteles daca stii cate ceva din istoria lor si daca observi in ce conditii naturale traiesc). Lumea zice ca olandezii au impartit intreaga activitate celor trei orase importante din tara lor - Rotterdam-ul lucreaza, Haga conduce si Amsterdamul petrece. Cam asa si este. Cea mai liberala capitala din lume e, totusi, prea liberala pentru mine.
Cateva lucruri care trebuiesc facute neaparat in Amsterdam - excursie pe canalele orasului (masini in Amsterdam sunt extrem de putine - explicabil, avand in vedere latimea strazilor, in schimb pe canale se circula cu tot felul de barci la fel ca pe strazile Chisinaului), de mancat "seliodka" (pestele sarat a fost descoperit in Olanda si asa ca aici nu este nicaieri in lume), de cumparat lalele de la piata de flori (mama, lalele tale s-au pornit astazi spre Chisinau!) si, bineinteles, de vizitat cartierul felinarelor rosii (care nu este atat de spectaculos dupa cum te astepti).
Primul soc au fost bicicletele. La 16 milioane de locuitori - 18 milioane de biciclete. Inimaginabil pentru cineva care vine din Iasi sau Chisinau, unde rareori vezi cate una. In Amsterdam ele sunt peste tot, poti intra cu ele in magazin, restaurant, pe vapor si, foarte important, biciclistul are intotdeauna dreptate. Asa ca atentie pe strazile Amsterdamului!
In Amsterdam se respecta foarte mult identitatea personala - poti sa mergi pe strada imbracat in orice iti trece prin gand si nimeni nu se va gandi ca ai vreo problema psihica (poate doar est-europenii care sunt in vizita). In general, Amsterdamul a fost orasul spre care s-au tras cele mai neobisnuite miscari din lume - cea a hippie-lor in anii '60, lumea albastra si multi altii. Si tocmai acest "faci ce vrei" m-a cam speriat pe mine. Locuitorii orasului nu prea mai au viata privata, cam tot e la vedere. Iar vederea altora (manifestandu-se) e destul de neobisnuita pentru sufletul meu moldav.
Cred ca inchei aici. Poze data viitoare.
P.S. Vad ca in Moldova lucrurile se misca. Tineretul verde de la PLDM a inceput campania pentru referendum. Salutabila initiativa!

miercuri, 11 august 2010

Düsseldorf (poze)

In sfarsit si cateva poze.
Aici am petrecut ore bune inainte de calatorie - Aeroportul Henri Coanda din Bucuresti.
Tot drumul am stat lipita cu nasul de geamul avionului si am pozat norii. Erau superbi!
Seara de cunoastere - in fiecare joi. Aceasta e prima. Alaturi de mine sunt Ana din Slovacia si Iasna din Macedonia (sau invers)Campionatul de fotbal intre studentii IIK.Daca va uitati mai atent veti vedea niste pete cafenii - aia sunt iepuri. Da, chiar asa, in mijlocul orasului!Peste tot in oras gasesti mici parculete - ca niste particele de rai. Panea uscata prinde intotdeauna bine in astfel de momente. Lebede negre...si flamande.Dovada ca totusi mai invatam si germana, nu doar descoperim locurile minunate din Dusseldorf.Casuta simpatica intr-o zona mai putin simpatica a orasului.Seara interculturala pe malul Rinului. Impresionant pentru est-europeni si africani - nemtii stau lejer pe scari (unii chiar in costume, probabil tocmai intorsi de la serviciu), beau bere, canta la chitara. Ironic - cand am ajuns la locul cu pricina tocmai se canta "Back in USSR"

joi, 5 august 2010

Düsseldorf - episodul 2

Am inceput cursurile. Rezultatele testului nu m-au dezamagit, asa ca sunt la un nivel bun. Initial am fost repartizata pentru cursurile de dupa amiaza, dar m-am schimbat imediat de dimineata pentru a nu pierde toata ziua (parte din ea pentru somn :D). Ma bucura mult ca, pe langa germana, invat foarte multe lucruri despre alte culturi si mentalitati. Bineinteles, majoritatea cursantilor sunt din spatiul post-sovietic, dar mai am si colegi din Nigeria, Indonezia, Turcia, Grecia, Polonia, Spania si alte tari. Nu am vazut nici un francez (mama, asta e pentru tine).
Dor de casa nu am. Deocamdata ma identific mai mult cu mentalitatea de aici decat cu cea din Moldova sau Romania. Aseara am facut o plimbare pe malul Rinului - exceptionala priveliste! Localnicii par foarte binevoitori, iar berea nemteasca e destul de deosebita de a noastra. Nu pot spune daca e mai buna sau nu, dar sigur e altfel. Un alt lucru care m-a uimit foarte mult - in Germania consumul bauturilor alcoolice in locuri publice nu este interzis. Incerc sa ma obisnuiesc cu ideea - zilnic intalnesc grupuri de tineri care merg pe strada cu sticle de sampanie, bere si tot felul de alte bauturi in mana.
Trebuie neaparat sa fac o plimbare pe Rin. Din pacate nu am prins bilet la Shiffparty, dar suntem multi in situatia aceasta si sigur gasim o alta petrecere pe vapor. Astazi avem Seara Studentilor IIK (adica a celor care fac cursuri acum). Se promite o experienta interculturala de neuitat.
Vremea a fost cam urata. Ieri a plouat. Astazi a iesit un pic soarele, dar inca este destul de frig.
Va las. Ma duc sa dau un telefon mamei si sa pap ceva. V-am pupat pe toti!

luni, 2 august 2010

Primele impresii din Germania

Pentru cei care isi faceau griji - am ajuns cu bine!
Chisinaul l-am lasat in urma fara nici o emotie, poate chiar cu un fel de bucurie. Simteam ca inima mi-e plina de liniste si impacare, chiar daca am lasat cateva oportunitati in spate. Sapte ore de drum si inca opt de stat in aeroport au trecut cam greu, dar nu plictisitor. Am mai repetat cate ceva germana, am mai facut cunostinta cu cativa moldoveni. Tot in aeroport am aflat ca nemtii au simtul umorului. In spatele meu, la o masa, statea echipajul avionului care zbura in jumatate de ora la Frankfurt. La un moment dat unul dintre ei a exclamat: "Hier kommen unser Spaghetti!" ("Uite vin si spaghettile noastre!"). Eram cam buimacita pana am observat ca dupa geam a aparut un avion al companiei Alitalia.
Zborul a fost linistit. Poti sa-ti dai seama foarte usor cand avionul ajunge asupra Germaniei - incep sa se vada autostrazile si reteaua pe care acestea o formeaza. Primul meu soc a fost cand pilotul a anuntat ca incepem coborarea. Se vedea deja Düsseldorful. Cascam treptat gura cand vedeam ca zburam de mai bine de 10 minute si Düsseldorful inca nu se termina. Orasul este pur si simplu imens, intins si foarte verde. Imi dau seama ca la nivelul Germaniei nu este un oras prea iesit din comun, dar in Moldova si Romania asa ceva nu am vazut.
Un alt lucru care m-a uimit au fost oamenii - sunt foarte fericiti si foarte saritori la nevoie. Pe drum de la aeroport spre casa am facut cunostinta cu cativa bastinasi (toti in varsta) care au fost extrem de draguti cu mine si m-au indrumat spre Kapellstrasse.
Al doilea soc - nu prea am vazut nemti. Inca nu ajunsesem sa ma cazez si la un semafor am intalnit doi romani. In casa unde stau mai sunt doua fete din Rusia si doi baieti din Belarus. Cu limba rusa, in general, e istorie aparte. Ajunsesem la un moment sa am impresia ca toata lumea in Germania vorbeste rusa - in casa majoritatea sunt vorbitori de rusa, pe strada rusi intalnesti foarte des, la cursuri foarte multi stiu rusa, pana si ghidul nostru de astazi era rus de origine. Pana la urma am aflat ca erau mai multi responsabili care vorbeau fluent limba rusa. Asa ca deocamdata am vorbit si eu mai mult rusa decat germana si engleza.
Aseara am iesit cu Kim (Coreea) si Katya (Rusia) la o promenada si am intrat intr-un local sa imbucam ceva. Cafeneaua era plina ochi. Toti radeau, vorbeau tare si beau bere bruna. M-am bucurat foarte mult sa observ ca majoritatea celor prezenti erau oameni trecuti de 50 de ani. Asta m-a facut sa ma gandesc imediat la Moldova, unde prin localuri sta doar tineret, iar cei trecuti de 40 (cu exceptiile de rigoare) nu ies decat o data pe an sau nici atunci.
Dimineata am dat un test. Pe la sapte seara voi afla in ce grupa sunt si la ce ora incep cursurile. Va salut pe toti si ne reauzim la urmatoarea postare!
P.S. In Germania e frig.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Admiterea la studii în România (sau cum telefonul meu nu mai încetează a suna)

De câteva zile bune nu prea mai văd și aud altceva în afară de admiterea la studii în România. Suntem în toiul campaniei ”Student în România” - răspund la mailuri și telefoane. Câteva impresii?
Bineînțeles, ca și anii precedenți în prima zi a admiterii lumea se călca în picioare, se înghesuia și își pierdea cunoștința în marea de oameni strânsă la gardul Consulatului General al României la Chișinău. Rămân stupefiată când constat că mulți dintre ei au impresia că dacă au depus dosarul mai devreme, vor avea prioritate în fața celorlalți. Bine, dacă mă strădui puțin, atunci înțeleg emoțiile prin care trec și dorința arzătoare de a prinde una din bursele atât de mult promise de autoritățile române.
Trecând peste nemulțumirile cauzate de afișarea destul de târzie a metodologiei și a repartizărilor, precum și de modificarea programului de admitere pe ultima sută de metri, pot spune că anul acesta Guvernul român s-a mișcat rapid cu suplimentarea locurilor. Anunțul despre cele 2850 de locuri în plus a slăbit mult tensiunea existentă între candidați.
Cu toate nopțile nedormite, cu zilele petrecute în soare, cu gâtul răgușit și cu telefonul care trebuie încărcat o dată la două zile, această campanie mi-a adus multă satisfacție. Avem ce îmbunătăți pentru anul viitor, dar comunicarea pe care o avem cu viitorii noștri colegi și sentimentul că îi poți ajuta cât de puțin, împărtășindu-le din experiența ta, este de nedescris. Le țin pumnii la toți, sper din tot sufletul să mă sune și atunci când vor afla unde au intrat - ne vom bucura împreună. Dimineața de mâine este prima din ultimul timp în care voi dormi până mai târziu de ora șase.
În toate aceste zile am avut alături de mine colegii din Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași care au contribuit din plin la realizarea acestei campanii. Au fost cu toții bravo și țin să le mulțumesc din suflet pentru răbdarea și bunăvoința de care au dat dovadă în ultima săptămână. S-o ținem tot așa, dragilor!
Mâine devin cetățean român (fără acte în regulă, dar totuși)!
Apropo, pentru poze de la admitere intrați pe http://www.tineribasarabeni.com/.

luni, 19 iulie 2010

Revenire

Revin după o îndelungată absență. Am avut parte de o săptămână și jumătate de munco-vacanță. Am făcut drum lung până la București să-mi iau viza pentru Germania, iar apoi am stat la Iași o săptămână pentru a participa la ISCOPAM. Prezentări de lucrări științifice pe diverse domenii ale matematicii, discuții cu noi cunoștințe din întreaga Europă, o excursie de neuitat în zona Neamțului, toate astea presărate cu intervenții ale trecutului în actualitate.
După vreo trei zile în care am fost ruptă de internet, mi-a fost foarte greu să revin la el. Am încercat să întind cât de mult am putut momentul în care va trebui să pun iarăși mâna pe butonul de start al calculatorului.
Revenind la Chișinău, realizez că nimic nu s-a schimbat. Aceeași atmosferă de caniculă, de lihnire atât afară, cât și în sufletele oamenilor, tinerii se îmbulzesc să prindă un loc la facultate (și nu știu de ce unii dintre ei au impresia că dacă depun dosarul în primele zile de admitere, au mai multe șanse - nu am reușit să găsesc logica în această gândire) și, bineîțeles, aceeași campanie electorală demult începută.
Nu-mi rămâne decât să mă pregătesc și eu de perioada de admitere la studii în România - am o săptămână în față în care voi fi prezentă la consulatul României la Chișinău pentru a da o mână de ajutor celor care vor să ne urmeze în România. Succes!

luni, 28 iunie 2010

De ce scârțâim ca națiune?

Se pare că poporul moldav mai are de mâncat multă mămăligă până va ajunge să trăiască bine. Că a început campania electorală (neoficială) știam demult, dar totuși nu mă așteptam la astfel de greșeli din partea unor lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană. De câteva zile toată lumea discută despre controversatul decret al președintelui interimar, Mihai Ghimpu. Bineînțeles, adevărul istoric este adevăr, nu poate fi ignorat, dar modul în care a acționat domnul președinte lasă de dorit. Se pare că din toți ceilalți lideri, doar Vlad Filat a reușit să pășească pe calea soluționării amiabile a ”conflictului”.
Consecințele acestui decret sunt mai grave decât am presupus de la început. Urmărind reacțiile concetățenilor din zonele mai problematice ale țării, înțeleg că o bună parte din populația Republicii Moldova s-a pornit rău de tot împotriva acestei decizii. Consecințele nu se resimt doar în rândul oamenilor ”simpli” - avem și funcționari publici care nu se supun decretului în mod public fără nici o sinchiseală.
Am impresia că unele componente ale AIE nu au înțeles corect obiectivele stabilite de comun acord - cele scrise și cele nescrise. Eu, ca simplu cetățean, îmi închipuiam că partidele din AIE ar trebui să câștige un anumit procent din electoratul partidelor din actuala opoziție. Se pare însă că unii lideri ai AIE nu fac decât să plimbe electoratul celor patru partide din componența alianței de la unul la altul. Îmi pare rău să conștientizez că interesul personal al unora dintre conducătorii noștri a primat din nou binelui comun.
Stimate domnule Președinte, numărul alegătorilor pe care i-ați câștigat prin acest decret nu se apropie nici pe departe de cei pe care i-a pierdut Alianța pentru Integrare Europeană.

miercuri, 23 iunie 2010

Incursiune într-o altă lume

Astăzi am intrat într-o altă lume, într-un alt mediu. Trecând peste emoțiile și, poate pe alocuri, șocul primului contact, a fost un sentiment destul de ciudat. Spre seara am avut parte de câteva clipe libere în care am reflectat asupra stării de ”a fi de cealaltă parte a baricadei”. Cât de puțin vedem de pe partea noastră și cum îi judecăm pe cei de dincolo fără a-i cunoaște și fără a cunoaște adevăratele motive care stau la baza acțiunilor lor.

marți, 22 iunie 2010

i'm so very special

Zâmbesc. Am tot afirmat în ultimul timp, pentru mine și pentru alții, că încerc să scap de orice fel de dependențe. Dar putem oare scăpa de ele? Totalmente mă refer. Cum facem să nu mai fim dependenți de nimic? Să fim liberi, să trăim pur și simplu, să nu ne dezbată interferențele din viața noastră și să facem imunitate față de sistemul care ne dorește cât mai dependenți de ... orice. Și nu mă refer la dependențele uzuale gen alcool, tutun, droguri. Acestea cel puțin le conștientizăm și, implicit, putem lupta cu ele. Dar ce facem cu dependețele pe care nu le conștientizăm sau pe care nu dorim să le acceptăm? Ce facem cu dependența de atenție, cu dependența de dragoste, cu dependența de a ne simți speciali, cu dependența de a tot demonstra tuturor că poți, cu dependența de succes, cu dependența de oameni, cu dependența de dependență?
Și partea cea mai amuzantă este că noi înșine ne hrănim dependențele și slăbiciunile. Ele nu ar putea supraviețui fără voia noastră. Iar noi nu le îndepărtăm. Ne complacem cu ele și le dezvoltăm.
Câți dintre voi sunteți liberi cu adevărat?

duminică, 20 iunie 2010

Nu știu cât și cum voi trăi, dar mă bucur pentru că te-am întâlnit!

De multe ori am spus că e cineva acolo sus care are grijă de mine și mă iubește mult. Îmi aleargă gândurile atât de repede încât nu reușesc să le opresc pentru a le pune pe ”hârtie„. Cineva îmi tot trimite îngeri pe pământ care să mă păzească. Mama e îngerul de serviciu (de vreo 22 de ani încoace), dar în ultimele luni am întâlnit alți câțiva îngeri care apar periodic pentru a aduce câte o rază de lumină în viața mea. S-a întâmplat și recent. De această dată impactul a fost mai mare decât de obicei.
De data aceasta a apărut pe neprins de veste, fără să-l fi observat în mijlocul mulțimii. E atât de ciudat cum nu reușim să-i vedem pe cei care ne stau chiar în față, de parcă privirile noastre ar trece direct prin ei fără a întâlni vreun obstacol. Nu se opresc nici măcar atunci când dau de suflet. De prezența lui am devenit conștientă doar după ce a vorbit. Și dacă nu vorbea?
El emană atâta liniște și împăcare încât m-a umplut și pe mine de ele. E profund și e adevărat. A supraviețuit în propria sa minte, nu s-a lăsat învins de ea. Și venea dinspre el atâta viață încât nu mă puteam sătura de ea. El a învățat să trăiască acum. Noi încă trăim în trecut sau în viitor, iar întâlnirea cu el ne readuce în prezent. Depinde de noi cât vom rămâne aici.
Se spune că prietenii adevărați sunt cei care reușesc să scoată din tine tot ce este mai bun. El m-a găsit acolo, în străfundul sufletului, adânc tare, unde m-am ascuns, m-a găsit chiar dacă nici eu nu reușesc s-o fac de cele mai multe ori. Și m-a văzut fără nimic - fără falsuri, fără praf, fără gânduri. Îmi era dor de mine. Îmi era foarte dor de mine. Întâlnirea cu noi înșine ne umple de viață.

vineri, 18 iunie 2010

Despre rezultate

Despre ele vorbește Dan foarte bine, așa că vă redirecționez către http://www.dancaranfil.com/blog/2010/06/da-avem-rezultate/.

Ziua refugiatului sărbătorită la București

Sunt la București în cadrul unui seminar pe tema ”Migrant în România”. Ieri, după conferință, am fost invitați de către Organizația Femeilor Refugiate din România la serbarea zilei refugiatului - mâncare bună (din Congo și Africa de Sud), dansuri de toate felurile și muzică relaxantă. Conferința de astăzi începe în câteva clipe, deci pun doar câteva poze. P.S. Am ajutat și eu un pic la pregătirea grătarului în butoi.